[Mihnea Dragomir]

Împărăţia Cerurilor este Biserica.

La fiecare Sfântă Liturghie noi ne aflăm, la început, pe pământ. Auzim cuvântul lui Dumnezeu, revărsat asupra noastră din Sfânta Scriptură (lecturile, culminând cu Evanghelia) şi din Sfânta Tradiţie (omilia). Pe urmă, îmbarcaţi în nava care este clădirea bisericii, navigăm spre Soarele nostru, spre Cristos, Căruia I se spune "Răsăritul cel de sus" la Troparul Naşterii. Momentul exact când ne mutăm din planul pământesc în planul ceresc este, în ritul bizantin, Imnul Heruvic. Momentul culminant al Liturghiei Cuvântului, care este Intratul (Vohodul) Mic a fost deja, iar acum, cu Imnul Heruvic, urcăm, din punct de vedere teologic-liturgic, la cota îngerilor. Suntem integraţi Corpului Angelic când spunem, lămurit: "noi, cei care pe heruvimi cu taină închipuim". Ca să intrăm în Casa lui Dumnezeu de pe pământ, ne-am purificat deja cu apă şi cu întâia tămâiere. Acum, cu Heruvicul, preotul merge din nou până în pridvor, fiindcă urcăm în cealaltă casă a Domnului, în aceea cerească. Odată cu Intratul (Vohodul) Mare urcăm încă mai sus, spre cota Domnului şi Dumnezeului nostru, care ne cheamă la Sfânta Sa Masă, construită pe osemintele celor care s-au jertfit asemenea Lui. Uniunea mistică are loc la Sf Împărtăşanie. Apoi, cei care nu sunt încă, din pricina păcatelor, în Poporul Evreu se mulţumesc cu firimiturile căzute de la masa Sa: este distribuirea antidronului.

După aceea, plecăm acasă. Dar nu mai suntem ai lumii, ci suntem doar în lume, fiind încorporaţi unei Alte Lumi. Cel puţin asta aşteaptă de la noi Cel Care ne-a chemat. Cât de mult trebuie să Îl doară dacă S-a pogorât degeaba printre noi, ca să ne urce pe noi până la El ! Pesemne că spune, cu durere: "pentru ce aţi mai venit, iubiţilor, ca să cădeţi mai de sus ?"