Mirela, imi amintesc de-o lectie din studentie cand, pe fondul marii noastre dorinte de a capata primele cunostinte in legatura cu personalitatea, profesorul ne-a atras atentia asupra distinctiei dintre personalitate ca notiune centrala in psihologie si personalitatea ca fapt concret, ca om viu in carne si oase. Un american foarte drag mie, G.W. Allport, s-a straduit in toata munca lui sa orienteze gandirea psihologica (implicit si practica) spre persoana concreta, spre fiinta, spre ontologicul pe care teoriile il tot descriu si expliciteaza in cercuri concentrice, in nesfarsite sisteme...
Am facut aceasta introducere deoarece am avut impresia ca la fel stau lucrurile si cu teologia, iar mai restrans, ca tot suntem pe topicul acesta, cu antropologia crestina. Putem vorbi la nesfarsit pe subiectul "omul" in viziunea Bisericii. Si cred ca nu facem deloc un lucru rau, intrucat o teorie buna deschide partie unei practici bune. Ramane insa mereu deschisa si continuu angajanta pentru devenirea de sine, vietuirea fiecaruia in acest duh al antropologiei crestine. De aceea amintim mereu, de pilda, ca "credinta fara fapte moarta este" si altele asemenea.

Legat de asta (si aici incep sa ma bag ca musca-n lapte, dar repejor si scurt, ca poate frige), daca am inteles bine mesajul tau catre Eugen, te refereai tocmai la deja lunga, poate suficienta demonstratie de cunostinte teologice ortodoxe ale lui Eugen, solicitind in schimb o implicare ceva mai personala, mai concreta, mai putin literara, mai putin copy-paste la evenimentele (dezbaterile) de pe forum. Un schimb de opinii, impresii, poate chiar experiente concrete... Asa incat intalnirile noastre sa castige in caldura, in empatie, in sentimente de comuniune - cata vreme cu teoria stam bine, indiscutabil.

Buna si absolut necesara este dogmatica, bune foarte si citatele din Parinti, nu incape vorba. Uneori insa, de nu suntem prea timorati sau prea incovoiati de lecturi, de nu suntem prea pretiosi ori poate prea livresti, se cuvine sa riscam si cate-o interventie personala, fie si un pic aiurita sau doar hazardata, pentru a simti ca aici se intalnesc si corespondeaza oameni vii, vointe si sentimente intregi, oameni dornici de urcus duhovnicesc, iar nu tratate de teologie...

Eu sunt inca departe de a detine cunostintele teologice ale unora dintre noi: Eugen, Mihail'c, Delia, Pelerinul, Mihnea, ca sa amintesc doar cativa dintre oamenii pe care ii stimez, ii pretuiesc si pe care ii consider bine pregatiti teologic. Si spun acest lucru (ca sunt departe...) cu parere de rau, intrucat a avea o lacuna importanta, cum e aceasta din planul pregatirii mele teologice, nu poate fi decat spre paguba, si sigur spre rusine, iar nu spre lauda...
Cu toate acestea, sau tocmai din acest motiv - ca unii dintre noi detin cunostinte apreciabile in Teologie, mi-as dori ca aceste comori obtinute prin ani de munca si prin har
sa fie aduse la viata, coborind in istoria concreta a discutiilor noastre, iar nu mentinind comunicarea in turnuri de fildes sau in sabloanele de piatra ale formularilor-concept. Citatele si trimiterile, cand abuzam de ele, imi pare ca mai degraba ne indeparteaza de oameni si de sentimente bune, decat sa ne zideasca in comuniune. Devin ziduri, favorizeaza schisme s.a.md., imi pare.

Daca ai adresat mesajul tau in acest sens, al invitatiei la non-formal, la concretete si invigorare emotionala (cu sens duhovnicesc, desigur, mai intai), atunci imi ramane doar sa ma bucur ca am nimerit-o, iar in caz contrar sa ma ierti ca m-am bagat ca musca-n lapte. Promit, ca si tine, ca nu mai fac!...