Adrianna, tocmai ai primit de la Eugen un sprijin concret pentru a intelege care este raportul dintre filosofii si Ortodoxie. (Dupa cum, daca ai putin ragaz si bunavointa, vezi ultimele 3 postari, cu totul exceptionale, ale Pelerinului pe topicul de Patrologie.)
Tot ce a scris Eugen pune foarte clar in lumina ca nu de filosofie este vorba in gandirea patristica ci tocmai de depasirea acesteia. Ca urmare, aflati in contact nemijlocit cu Adevarul, Parintii au putut sa evalueze gandirea filosofica pre-crestina (si in genere orice demers filosofic) aratind trei lucruri principale:
a) mugurii de cunoastere, intuitiile uneori de-a dreptul geniale ale ganditorilor necrestini
b) erorile si insuficientele sistemelor filosofice
c) deplinatatea Invataturii lui Iisus Hristos.

Anumite continuturi ale cunoasterii omului (caci vorbim de antropologie) au fost descoperite si de ganditorii necrestini. Insa cunoasterea lor nu a fost deplina. Eugen a enumerat, in timp ce a expus critic pozitia lui Socrate, cateva criterii de intelegere si rezultatele operarii cu ele.

Filosofia este mereu inchisa intre limite imposibil de trecut. orice tema filosofica porneste frumos, de la interogatii firesti, dezvolta un excurs oarecare, mai mult sau mai putin plauzibil, insa la un moment dat isi epuizeaza combustia si piere in lamentatii sterile, in marturisirea ignorantei, in intrebari fara raspuns sau de-a dreptul in "solutii" disperate, trase de par. Ca sa nu mai spun de concluzii de-a dreptul uluitoare, precum cea a lui Nietzsche "Dumnezeu a murit!" Asa stau lucrurile dintotdeauna, de cand omul se screme cu cunoasterea.

Cu totul altceva este, insa, descoperirea care i se da sfantului de catre Duhul.
Precum zicem la rugaciune "Care pe toate le plinesti", interventia Duhului lui Hristos - interventie reala, concreta, fara putinta de a fi confundata cu sclipirea mintii umane ci uneori tocmai in contrariul ei - trece pe om de pericolul fundaturii, al caderii in inchipuiri desarte. Duhul plineste cunoasterea, o face desavarsita. Dumnezeu con-vietuieste cu omul, con-cunoaste, ca sa spun asa, viaza in sufletele dreptilor...

Acum poate intelegi si care e "tehnica" sau "metoda" folosita de oameni pentru astfel de cunoastere: in nici un caz efortul ambitios de a studia tot ce-i sub soare, de a "gandi" totul cu propria minte (acestor rataciti Domnul le-a spus "Vai voua, carturarilor si fariseilor...!" iar Goethe ni l-a dat pe Faust, Dostoievski pe Ivan Karamazov si pe Raskolnikov, Blaga ne-a vorbit de cunoasterea luciferica etc.). Conditia omului este atat de complexa si fina incat nici un ganditor si nici o scoala de gandire filosofica, antropologica, psihologica etc. nu au reusit altceva decat sa intuiasca anumite "parti" din obiectul lor de studiu. Si in orice caz, au studiat omul in sine, rupt de Dumnezeu, adica ce a mai ramas din om dupa smulgerea din sanul dumnezeirii... O ciosvarta insangerata, fara de mangaiere, asta au studiat!
Ca urmare, Biserica, sub indrumarea Duhului, a descoperit si trait un mod de a fi compatibil cu porunca lui Dumnezeu cat si cu exigentele ambitioase ale cunoasterii. Acesta este: modul induhovnicit de a trai. Filocalia si filocalicii sunt raspunsul la intrebarea noastra chinuita, vesnica: cum sa traim, pentru a cunoaste pe Dumnezeu si pentru a fi astfel in comuniune cu El.
Este imposibil, am inteles cu totii, sper, sa patrunzi tainele cuvantului Evanghelic daca nu ai o inima evlavioasa, o minte capabila de smerita cugetare, un grad avansat de despatimire, o tinere hotarata la pocainta, la nevointe continui. Pentru acestea sunt randuite slujbele toate, cartile ziditoare, Tainele... Restul este, intr-adevar spasm al orgoliului suspendat intre limitele firii cazute, tributare pacatului protoparintilor.

P.S. S-a intamplat ca azinoapte, din pricina caldurii, copilasul meu Tudor sa nu poata dormi. Pe la 3 noaptea m-a rugat sa ies cu el afara, sa ii cumpar o inghetata... Am iesit, desi parea ca nu e tocmai cel mai firesc lucru - un copil de 6 ani, in pantaloni scurti de pijama, cu tricoul tatalui pe corp, cat o rochie de mireasa, tarsiind papucii din plastic printre blocuri in cautarea unui loc racoros si a unei inghetate. Insotit de un nebarbierit aproape despuiat, care il tinea de mana si ii tot facea pe plac cu tot felul de glume pe marginea unui vis urat pe care copilul se incapatina sa il decripteze cumva, ca sa scape de amprenta emotionala negativa ce se dovedea lipicioasa, pervaziva (il "muscase" un caine si i se parea ca il doare pulpa ranita in vis)...

Deoadata, in timp ce savura ultimele farame de inghetata, Tudor imi spune:
"Tata, nu-i asa ca Evanghelia este un ocean nesfarsit si cu neputinta de prins in cuvintele si gandurile noastre?
Nu-i asa ca Ea este in primul si in ultimul rand mare taina?"

Ba da, i-am spus eu, surprins brusc de preocuparile lui ascunse, precum si de justetea (imi parea) intrebarilor lui, intrabari care erau totodata si un punct de vedere, o pozitie de credinta indiscutabila.

"Atunci, tata, de ce oamenii se incapataneaza sa creada ca un mod al lor de a intelege ceva din Cuvantul Domnului este totodata si singurul corect? Oare nu e nebunie ca un om, cat ar fi el de intelept, sa isi inchipuie ca a priceput si ca a terminat tot ce Domnul a rostit? Si daca s-ar aduna mii de calugari si preoti, cei mai buni si mai cucernici, ei tot nu ar putea sa inteleaga pana la capat Cuvantul, pentru ca Dumnezeu este nelimitat.
Daca Dumnezeu e nesfarsit, daca e vesnic, daca e absolut, atunci cum poate cineva sa isi inchipuie ca vorba Lui are capat, ca vreun om poate sa cunoasca tot ce a rostit Domnul intr-un loc sau altul? Nu tata, nu e bine ce inteleg eu ca fac oamenii... Cuvantul Domnului ramane mereu tainic si are mii si mii si miliarde de nuante. Este exact ca la cursul de pictura de la gradi, ca ne-a spus Doamna de pictura, ca lumina nu e simpla cum ni se pare noua ci, de fapt, lumina contine mii si miliarde de nuante, dar noi nu le putem vedea pe toate, ci doar o parte, ca asa e ochiul nostru facut, cam grosolan, cam nepriceput..."

Apoi mi-a vorbit, emotionat, despre sfinti. Mi-a spus ca el stie, cu o certitudine absoluta, ca dintre oameni doar sfintii au un mod mai cuprinzator de intelegere deoarece nu ei cunosc, ci Duhul cunoaste in ei si prin ei. Si ca daca nu ar fi rugaciunea si postul, Duhul nu i-ar vizita iar sfintii nu ar fi buni de nimic ...

Credeti-ma, oameni buni, ca azi noapte, pentru a nu stiu cata oara in scurta lui viata, copilasul meu mi-a reamintit cateva din lucrurile elementare (si fundamentale) de care eu adeseori uit sa mai tin seama.
L-am privit pe Tudor, cateva clipe lungi, cu ochii impaienjeniti si inima zbatindu-mi-se in piept, de plans innabusit, cu un mare nod in gat... Si i-am multumit Domnului pentru acest cu adevarat "dar al lui Dumnezeu".
Domnul fie laudat!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!