Citat:
În prealabil postat de Lucian008
Asa cum gresit aveti convingerea ca Fecioara Maria a purtat in pantece toate cele Trei Persoane ale Sf Treimi, sau ca nasterea Fiului in timp este legata si dependenta (pentru ca Fiului Ii este caractesistica nasterea) de cea din veci din Tatal, asa si aici aveti o convingere gresita ce nu corespunde invataturii Bisericii.
|
Speram totusi sa vedeti niste conexiuni care rotunjesc sensurile cuvintelor:) Nevermind.
In acea discutie, am avut tot timpul in minte cuvintele acestea ale lui Hristos din Evanghelia de la Ioan 14, 11 „Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine”, intelegand prin asta, atat cat omeneste poate fi inteles si exprimat, ca daca embrionul divino-uman ar fi putut vorbi in pantecele Maicii Domnului, aceste cuvinte ar fi fost la fel de adevarate si in prima zi a sarcinii, si in luna a 3-a, si in luna a 9-a, si cand S-a nascut pruncul, si cand a implinit 2 ani si le-ar fi zis gangurind, si la 7 ani, si la 18, si la 33, cand le-a auzit evanghelistul Ioan care le-a si consemnat.
Insa mult mai elegant a exprimat asta Sf. Maxim Marturisitorul. Daca aveti alergie la postarile la care faceti referire, ignorati tot ce am zis eu cu cuvintele mele si retineti doar cuvintele Sf. Maxim.
Daca eu am exprimat altceva decat el, asta e, nu trebuie deloc sa ma credeti pe mine, credeti-l pe el:
"Dumnezeirea este în Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Aceeași e întreagă în întreg Tatăl; și Tatăl e întreg în aceeași întreagă; și aceeași e întreagă în întreg Fiul ; și Fiul e întreg în aceeași întreagă ; și aceeași e întreagă în întreg Sfântul Duh ; și Duhul Sfânt e întreg în aceeași întreagă... căci nu se împarte dumnezeirea...
Tatăl este întreg în întreg Fiul și în întreg Duhul Sfânt în chip desăvârșit; și întreg este Fiul în întreg Tatăl și în întreg Duhul Sfânt, în chip desăvârșit și întreg este Duhul Sfânt în întreg Tatăl și în întreg Fiul, în chip desăvârșit".
Multumesc de dialog. Tot intentionez de mai demult sa nu ma mai dau cu parerea asupra unor lucruri care evident ma depasesc, asa ca daca mai aveti nelamuriri si critici, be my guest, dar pe subiectul asta, in afara de ce a zis Hristos si Sf. Maxim Marturisitorul, nu mai am ce adauga, decat poate analogia cu focul preluata de Eugen de la sfintii parinti:
focul = Sfanta Treime
flacara = Tatal
lumina = Fiul
caldura= Sf. Duh.
Daca se poate ca lumina focului sa fie separata de flacara si de caldura lui, inseamna ca si Fiul poate fi separat de Tatal si de Duhul Sfant.
Doamne ajuta! Ramaneti cu bine, eu ma retrag!