În prealabil postat de ioan cezar

Deoadata, in timp ce savura ultimele farame de inghetata, Tudor imi spune:
"Tata, nu-i asa ca Evanghelia este un ocean nesfarsit si cu neputinta de prins in cuvintele si gandurile noastre?
Nu-i asa ca Ea este in primul si in ultimul rand mare taina?"

Ba da, i-am spus eu, surprins brusc de preocuparile lui ascunse, precum si de justetea (imi parea) intrebarilor lui, intrabari care erau totodata si un punct de vedere, o pozitie de credinta indiscutabila.

"Atunci, tata, de ce oamenii se incapataneaza sa creada ca un mod al lor de a intelege ceva din Cuvantul Domnului este totodata si singurul corect? Oare nu e nebunie ca un om, cat ar fi el de intelept, sa isi inchipuie ca a priceput si ca a terminat tot ce Domnul a rostit? Si daca s-ar aduna mii de calugari si preoti, cei mai buni si mai cucernici, ei tot nu ar putea sa inteleaga pana la capat Cuvantul, pentru ca Dumnezeu este nelimitat.
Daca Dumnezeu e nesfarsit, daca e vesnic, daca e absolut, atunci cum poate cineva sa isi inchipuie ca vorba Lui are capat, ca vreun om poate sa cunoasca tot ce a rostit Domnul intr-un loc sau altul? Nu tata, nu e bine ce inteleg eu ca fac oamenii... Cuvantul Domnului ramane mereu tainic si are mii si mii si miliarde de nuante. Este exact ca la cursul de pictura de la gradi, ca ne-a spus Doamna de pictura, ca lumina nu e simpla cum ni se pare noua ci, de fapt, lumina contine mii si miliarde de nuante, dar noi nu le putem vedea pe toate, ci doar o parte, ca asa e ochiul nostru facut, cam grosolan, cam nepriceput..."

Apoi mi-a vorbit, emotionat, despre sfinti. Mi-a spus ca el stie, cu o certitudine absoluta, ca dintre oameni doar sfintii au un mod mai cuprinzator de intelegere deoarece nu ei cunosc, ci Duhul cunoaste in ei si prin ei. Si ca daca nu ar fi rugaciunea si postul, Duhul nu i-ar vizita iar sfintii nu ar fi buni de nimic ...