Altul avea hemoroizi si a uitat ca tocmai merge sa opereze pe unul de branci, asa incat intra la o toaleta publica, apoi alerga la o farmacie, apoi il suna nevasta si il chema acasa, apoi pleca la un match de football, apoi ajunse in gradina sa dea seminte la canar si uite-asa, pe operatul de branci nu il mai opera nimeni. Si gata. Gata cu operatiile, ca nu suntem clinica de urgente!
Alta avea copii. Brusc i s-a parut ca Dumnezeu e cu ea sau, ma rog, e copiii. Si a slujit, si barbatu si-a belit si la slujba nici c-a mai venit, ca doar avea copii si mantuirea era gata!
Altul avea talent la scris si a redactat un nou Paradis, ca doar se pricepea la metafora si ghilimea.
Altul era chiar sfant slujitor dar si-a cumparat tractor. Ca i s-a parut ca ducea lipsa de motor... Si intre doua prasile si-o aratura, a ramas fara Cuvant in gura. Si cu el odata si noi astilalti, prostii, enoriasii...
Altul visase ca va fi episcop (in vis visase, nu asa cu ochii pe pereti) dar a zis ca nu se cuvine unui smerit sa se viseze mult prea eremit, asa ca a devenit ...emerit. Ca sa fie chit! Deci a capatat multe diplome, a copiat cu mouseul cat l-a tinut mana si punga, apoi, plin de distinctii, medalii (ultima gaselnita pe la noi, distinctii ale meritelor duhovnicesti cu medalii!!!) si alte acareturi, s-a retras din poveste cu multa veste.
Altul se nevoia foc, dar uitase pentru ce... Si pentru Cine. Asa ca a batut toate recordurile in materie de post, rugaciune, retragere, in ciuda faptului ca i se batea neincetat in usi: "vezi ca te cauta lumea, intrucat are nevoie de tine, adica de Mine, dragul meu nevoitor)"
Altii se grupara in obsti pentru asigurarea fericirii tuturor: la ore anuntate prin email, cu un program bine intocmit pentru rugaciune, facura cu randul o ridicare de suflet catre Cer, dar nu reusira, precum Scufita in drum printre scaieti, sa dea o raita pe la Reanimare, acolo unde se afla persoana-tinta, ca sa dea nehalitelor de asistente un pol sau doi, sa schimbe cearceafurile ude de caca si plosca sa o verse si serul fiziologic sa-l mai primeneasca prin venele primitorului... Da rugaciunea mergea bine, bine, foc!... Si camera le era plina de ingeri durdulii si rozicei.
Altul, in drum spre fericire, se poticnea cam asa: de-l supara ceva racnea si urla, de-l bucura ceva racnea si urla, de nu se intampla nimic racnea si urla, de se intampla totul racnea si urla. Ce vreti? Un racnitor si-un urlator pe drum spre fericire.
Iar eu, nitel obosit acum de meditatia la fericire, ma retrag o vreme. Cam nefericit ca, aidoma Scufitei, am pornit pe-un drum si am ajuns pe altele... Dar stiu ca vor veni altii care sa prinda din zbor tema si poantele si ca vor duce ei din condei happyologia pe unde am lasat-o cand rontaiam macese, ros de-un lup, calare pe o cotoroanta de gand. Doamne ajuta!