[TINERI PENTRU ROMANIA]

RESPONSABILITATEA

În mod general responsabilitatea e obligaţia de a răspunde pentru faptele noastre.
Responsabilitatea are mai multe aspecte:
- responsabil e acela care, prin lege, răspunde de pagubele pe care le-a provocat şi trebuie să le repare (responsabilitate civilă şi responsabilitate penală după caz);
- responsabil e acela care, în virtutea legii morale, dă seamă pentru faptele sale sau pentru acelea ale apropiaţilor (părinţii răspund de copii lor minori);
- responsabil e acela care e cauza voluntară şi conştientă a ceva şi poartă responsabilitatea morală pentru aceasta (recunoaşterea paternităţii unui copil, de exemplu);
- responsabil e acela care răspunde, ca şef cu putere de decizie, faţă de cel care i-a încredinţat o misiune;
- să fii responsabil mai înseamnă şi să acţionezi prudent gândindu-te la consecinţele faptelor tale.

Responsabilitatea se exercită pe trei nivele:
1. Faţă de noi înşine.
Fiecare dintre noi e principalul răspunzător pentru corpul său, de unde importanţa acordată igienei personale, hranei, odihnei şi evitării abuzului de tutun şi alcool.
Suntem totodată responsabili de mintea noastră pe care trebuie s-o exersăm şi s-o întreţinem pentru a o menţine trează.
E mai greu să facem unele persoane să înţeleagă responsabilitatea pe care o au faţă de inima lor pentru că devenim uşor insensibili, de pildă, când e vorba de emisiunile TV degradante.

2. Faţă de o persoană apropiată.
Această responsabilitate e uşor demonstrabilă în domeniul sexual datorită consecinţelor directe ale actului (transmiterea vieţii sau transmiterea unei boli).
În domeniul afectiv responsabilitatea e mai delicată dar tot atât de importantă din cauza traumatismelor provocate de despărţiri. Astfel de şocuri pot genera sinucideri.
Responsabilitatea noastră faţă de o altă persoană e cu atât mai mare cu cât suntem mai legaţi afectiv de ea.
E o realitate că ambianţa actuală desparte practica sexuală de responsabilităţile decurgând din ea, de aici drama avortului, dificultăţile mamelor singure şi eşecul unor familii unde părinţii se comportă iresponsabil cu copiii lor.

3. Faţă de o colectivitate de care ne ocupăm.
Mai întâi trebuie să facem „ să meargă treaba” ceea ce presupune deja o viziune profesională superioară despre responsabilitate.
E vorba, mai ales, să-i ajuţi pe cei din subordine să se realizeze, să se dezvolte.
Un şef adevărat îşi însufeţeste oamenii făcându-i să-şi îndeplinească misiunea individual (problemă de competenţă) sau colectiv (problemă de coeziune).
Această concepţie despre autoritate e aplicabilă în toate situaţiile.
Să ajuţi oamenii să se dezvolte însemnă de asemenea să-i încredinţezi fiecăruia responsabilităţi pe măsura puterilor lui. Responsabilităţile înnobilează.
Aceasta înseamnă să delegi o mare parte din responsabiltatea ta pe principiul subsidiarităţii (fiecare să facă ce poate şi să facă bine).
Să fii responsabil, înseamnă prin urmare, să accepţi un risc, să te expui, deci să ai un minin de încredere în tine.
Repetăm, responsabilitatea înnobilează, aceasta explică interesul de a o exercita, de a o căuta fără a viza neapărat puterea.

Responsabilitatea decurge din libertate.
Pentru a alege trebuie să compari lucrurile dintre care trebuie să alegi, să hotărăşti ce alegi şi să iei decizia în deplină cunoştinţă de cauză.
E un act în care inteligenţa şi voinţa intră în joc. Şi fiindcă decizia finală e liberă cel în cauză e răspunzător pentru alegerea sa.
O alegere făcută sub constrângere nu poate antrena responsabilitatea.

Fiecare e liber să aleagă ce mod de viaţă doreşte cu condiţia ca aceasta să nu-l angajeze decât pe el şi numai pe el.
Omul nu e o fiinţă izolată, el trăieşte în societate.
În familie, soţul are responsabilităţi faţă de soţie, faţă de copii şi faţă de părinţi. La fel şi soţia.
Viaţa familială se bazează pe o îmbinare a responsabilităţilor. Asumarea lor consolidează familia. O familie puternică = o Naţiune puternică.
În societate suntem răspuzători pentru fiecare dintre noi.
Răul care afectează o persoană sau un grup poate afecta întreaga Națiune.

În viaţa publică, legislatorul a stabilit un cod.
Încălcarea legilor e pedepsită şi diferite forme de responsabilitate sunt avute în vedere: morale, civile şi penale.
Acestea din urmă se referă la pagubele prevăzute de lege cu aprecierea lor de către justiţie pentru stabilirea pedepsei.

Tot în viaţa socială, fiecare cetăţean are responsabilităţi faţă de Patrie, faţă de localitatea în care trăieşte, faţă de vecini.
O autoritate se exprimă legitim doar dacă lucrează pentru binele comun.

Responsabilitatea se învaţă.
Învăţarea responsabilităţii începe în familie, acasă, prin gesturile simple ale vieţii de zi cu zi.
Copilul e învăţat mai întâi să fie răspunzător faţă de el însuşi, să se spele pe dinţi, să-şi lege şireturile la pantofi, să traverseze strada pe verde...
Copilul e învăţat apoi progresiv să se simtă răspunzător de ceilalţi cu care e solidar, adică să strângă masa, să facă cumpărături, să-şi ducă fratele mai mic la şcoală...
Această educaţie ar trebui completată de şcoală.
Profesorul ţine în mâinile sale soarta Patriei.

Educaţia pentru responsabilitate e inseparabilă de educaţia pentru curaj, onoare, generozitate şi libertate pentru că omul e indivizibil.

Popescu Angela