PARTEA A-II-A

,,La plinirea vremii, Ierusalimul implinea profetia lui Daniel, aceea de a deveni cetatea "uraciunii pustiirii la locul cel preainalt" (9, 27). Acest fenomen incepuse cu mult inainte de venirea lui Mesia si avusese deja un punct culminant in vremea lui Ilie. Acesta va fi fenomenul care va determina interpretarea lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul cu cea a Proorocului Ilie, in asemanare prin lucrare, iar nu prin persoana lor. Exegeza gaseste o asemanare intre "descurajarea" lui Ilie cand a fugit din fata Isabelei (III Regi 19, 4), si "nedumerirea" lui Ioan Botezatorul in legatura cu Iisus ca Mesia, cand se afla in inchisoare (Matei 11, 2-3)22. Aceasta "nedumerire" a Sfantului Ioan Botezatorul este prezentata nuantat in teologia patristica, mergand de la sustinerea lui Tertulian ca Ioan Botezatorul s-ar fi indoit de Mantuitorul ca Mesia, intocmai cum se indoise si Ilie in legatura cu lucrarea lui Dumnezeu in Israel, pana la afirmatia, ca nu Ioan s-a indoit, ci ucenicii acestuia, pe care el doar i-a trimis la Iisus spre a se lamuri, asa cum sustin: Origen, Sfantul Ioan Hrisostom, Fericitul Ieronim, Teofilact al Ohridei, sau Eutimie Zigabenul.

Impotriva celor ce denigrau pe Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Ioan Hrisostom, (Omilia 36 la Matei), scoate in evidenta importanta nemasurata a acestuia in lucrarea Mantuitorului, presupunand ca nu Ioan Botezatorul ar fi fost nedumerit in legatura cu Mantuitorul ca Mesia, ci ucenicii acestuia. Fata de aceasta ipoteza, nu trebuie sa se uite insa si limitele acestei lucrari a Sfantului Ioan Botezatorul, aratate de Mantuitorul insusi, care face o deosebire intre ucenicii Sai si Ioan Botezatorul, ca dintre "vinul nou" si "burduful vechi" (Matei 9, 14-17). Din cuvintele Mantuitorului: "Nimeni nu cunoaste pe Fiul decat numai Tatal" (Matei 11, 27), se poate afirma ca Sfantul Ioan Botezatorul nu-L cunostea pe Mantuitorul ca Emmanuil, "Dumnezeu cu noi", ci ca Dumnezeu care judeca si pedepseste. Este posibil, deci, ca Sfantul Ioan nu la cunoscut complet pe Mantuitorul.

Dar nu se poate trece cu vederea faptul, ca si Sfantul Ioan Botezatorul a avut descoperiri mari de la Dumnezeu ca nimeni altul pana la el, asa cum reiese din cuvantarea sa doctrinara in legatura cu Mesia care vine din cer si care este deasupra tuturor, dar a carui marturie nimeni nu o primeste (Ioan 3, 27-36). Este foarte probabil ca Ioan Botezatorul cunostea toate aceste lucruri si dintr-o posibila convorbire a Mantuitorului cu el, indata dupa Botez.

In legatura cu nedumerirea, nelamurirea Sfantului Ioan Botezatorul ce reiese din intrebarea pusa Mantuitorului prin doi din ucenicii Sai (Matei 11,3) trebuie subliniat, ca nu poate fi vorba nici de o "indoiala", cum sustine Tertulian, dar nici de o "cunoastere deplina" a lui Hristos, asa cum sustin alti autori, ci doar de trebuinta unei clarificari de care insusi Sfantul Ioan avea nevoie, iar nu ucenicii sai. Daca Sfantul Ioan ar fi fost convins de lucrarea lui Hristos, i-ar fi lamurit el insusi pe ucenicii sai cu "marturia" sa, asa cum ii lamurise si pe cei care se scandalizasera mai inainte ca Iisus boteaza mai mult decat el. Sfantul Ioan nu mai trimisese pe nimeni la Hristos pana atunci, si daca nu se afla in inchisoare, nu i-ar fi trimis nici pe cei doi, ci s-ar fi dus personal la Hristos sa-I ceara lamuriri. El nu a cerut Mantuitorului eliberarea sa din inchisoare, ci doar lamurirea sa, pentru ca la randul sau sa lamureasca si el pe altii, fara a mai fi nevoie sa-i trimita la Hristos.

Geneza intrebarii lui Ioan era "auzirea despre faptele lui Hristos" (Matei 11,2), din care reiesea ca: "Puterea Domnului se arata in tamaduiri" (Luca 5, 17), prin minuni, chiar daca erau invieri din morti. Nedumerirea lui Ioan nu era o "indoiala", ci o posibila "sminteala", si anume, nu pentru ca Hristos ca Mesia nu facea nimic, ci pentru ca ceea ce facea, oricat de bun ar fi fost, nu corespundea asteptarilor lui. El vedea ca Hristos castiga inimile prin faptele Sale, dar nu intoarce Ierusalimul la credinta. Castigarea inimilor era un adevarat pericol pentru cei din Ierusalim, care se temeau ca vor veni romanii sa cucereasca tara. Pentru Ioan Botezatorul, intoarcerea unui suflet din pamant la viata asa cum a fost invierea fiului vaduvei din Nain, nu insemna o putere de a converti Ierusalimul. Minunea invierii din Nain insemna intoarcerea unei vieti din pamant, dar acest lucru a avut loc prin Cel care avea si arata "viata" pe care moartea nu o poate tine, si a carui inviere insemna doar adevarul vietii Sale, ca adevarul care invedera viata Sa ca pe o minune, ca pe cea mai mare minune, ca pe o comoara a imparatiei lui Dumnezeu. Ierusalimul urma sa insemne pentru Hristos-Mesia, locul Jertfei Sale si al biruintei Sale prin Jertfa Sa: "Toiagul puterii Tale ti-l va trimite Domnul din Sion, zicand: Stapaneste in mijlocul vrajmasilor Tai" (Psalm 109, 2). imparatia Sa nu era din "lumea aceasta", adica din lumea rautatii de la Ierusalim, ci din lumea pe care Dumnezeu o semana prin El pe pamant, o realitate pe care proorocii nu ar fi putut-o intelege.

Mantuitorul i-a primit pe cei doi ucenici ai lui Ioan, nu ca sa se lamureasca ei, ci ca sa-l lamureasca pe Ioan in legatura cu Mesia, intrucat nu acestia, ci Ioan era cel care avea credinta profunda in Hristos ca Mesia si tocmai de aceea in pericolul de a suferi o sminteala, vazandu-si asteptarile neimplinite. Ca este vorba de Ioan si nu de ucenicii Sai, reiese si din adresarea Mantuitorului catre Ioan, formulata la singular: "Fericit cel ce nu se va sminti intru Mine!". Pentru Ioan Botezatorul, ca si pentru toti proorocii din Vechiul Testament, Legea era mai presus decat orice, chiar si decat invieri din morti. in Mantuitorul era insa "Duhul cel ceresc", "Dumnezeu aratat in trup", si intors de dincolo de moarte ca "aur lamurit in foc". Pentru Sfantul Ioan ar fi fost necesare explicatii ca acelea: "Nu stiti fii ai carui duh sunteti? Caci Fiul Omului a venit, nu sa piarda sufletele oamenilor (ca Ilie), ci ca sa le mantuiasca" (Luca 9, 55), un adevar aratat de catre Sfantul Pavel in expresia: "Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul" (I Timotei 3, 16). Greutatea intelegerii lucrarii lui Dumnezeu o simtise si proorocul David: "Ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea" (Ps. 72, 16); "Acum am inceput sa inteleg: aceasta este schimbarea dreptei Celui Preainalt" (Ps. 76, 10).

Dumnezeu nu a dat lui Ioan puterea facerii de minuni (Ioan 10,41) ca sa nu se strice lucrarea harului ca "lumina,, si "scriere in inimi a voii lui Dumnezeu", caci Ioan, ca si Ilie, ar fi facut si minuni pentru pedepsire. Candva si Ilie se descurajase ca nu are spor prin minunile sale, dar Dumnezeu i-a aratat acestuia dulceata numelui Sau la Horeb ca "susur lin", mai de seama decat minunile. Sfantul Ioan nu avea puterea de a face minuni, dar dorea tot ce se aratase lui Ilie la Horeb ca nu este Dumnezeu: in uragan, in foc, in cutremur, asa cum doreau si ucenicii Mantuitorului sa fie pedepsiti cei din Samaria cu foc din cer ca si in vremea lui Ilie. De aceea, Mantuitorul a aratat lui Ioan roadele duhului ca tamaduiri si dulceata numelui lui Dumnezeu ca "susur lin", "Lumina lina" taborica, drept roade pe care nu le vazuse nici Ilie, si pe care Mantuitorul refuzase sa le arate carturarilor si fariseilor, care cereau semne de la El pentru rasfatarea necredintei lor.

Geneza intrebarii lui Ioan provenea din faptul ca el vedea numai "Lumina" care tamaduieste si ridica din morti, dar nu judeca si nu osandeste, iar el nu vazuse inca, si n-a mai apucat sa vada aceasta "Lumina" si sub Cruce si pana la jertfa, asa cum au marturisit-o ucenicii Mantuitorului: ,,Ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind nu ameninta, ci se lasa in stirea Celui ce judeca cu dreptate" (I Petru 2, 23)."