PARTEA A-III-A

,,Pana atunci Ioan avusese dovada doar a luminii ca scriere in inimi, ca o "cantare din fluier", si impartasire de har peste har. La nedumerirea Sfantului Ioan, Mantuitorul nu avea de dat decat o explicatie pe viu a ceea ce face El, si anume, pentru ca nimeni sa nu se sminteasca de Lumina Lui. Cu slava bunatatii Sale, ca "Duhul cel bun care calauzeste la pamantul cel drept" (Ps. 142. 10), calauzeste la "cetatea cu ziduri tari a carei mester si ziditor este Dumnezeu" (Evrei 11,10), Mantuitorul a primit intrebarea lui Ioan Botezatorul, stiind ca misiunea acestuia era chemarea la pocainta ca si "cantec de jale", pe cand lucrarea Sa, era "scrierea in inimi" ca si "cantec din fluier", prin Lumina, Crucea, Jertfa si desavarsirea Sa. Mantuitorul spunea: "Pentru aceea Ma iubeste Tatal, ca imi pun sufletul pentru oi (Ioan 10, 17, 15), ceea ce inseamna ca nu pentru cei ce sunt "capre". in chemarea sa la pocainta, Ioan "striga", dar nu scria in inimi, pe cand, despre Mantuitorul s-a spus: "Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni in piete glasul Lui. Trestie strivita nu va frange si festila fumeganda nu va stinge, pana nu va scoate spre biruinta judecata si in numele Lui vor nadajdui neamurile" (Isaia 42,1-4; cf. Matei 12, 18-21).

Deci lucrarea Mantuitorului era scriere tainica in inimi: "Din plinatatea Lui noi toti am luat har peste har" (Ioan 1, 16); "El era lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan 1, 9).

In desavarsirea Sa, Dumnezeu nu a ingaduit lui David sa ridice Templul, zicand ca David a fost om de razboi, chiar daca razboaiele sale au fost drepte, si aceasta intrucat locasul lui Dumnezeu este simbol al "scrierii in inimi" cu darurile Duhului Sfant de pace, bucurie, lumina, caldura, departe de orice violenta. Lucrul lui Dumnezeu are loc prin Duhul Sau, iar nu prin ostiri sau prin forta (Zaharia 4, 6). Legea veche ca dreptate nu a desavarsit nimic (Evrei 7, 19). Nici Moise, nici Ilie, mei Ioan Botezatorul nu au cunoscut desavarsirea lui Dumnezeu, care fusese fagaduita pentru "plinirea vremii" in Hristos.

La intrebarea lui Ioan Botezatorul Mantuitorul stia ca nu putea fi vorba de o indoiala, ci de o nedumerire care putea duce la sminteala, deoarece Ioan vedea faptele Sale, rod al Luminii Sale, dar nu cunostea taria puterii acestora ca "sedere de-a dreapta lui Dumnezeu" (Ps. 109, 1), sedere in "Lumina care lumineaza in intuneric" (Ioan 1, 5). in Hristos era o "crestere" in plinatate, in aratarea adancului, de care ar fi avut nevoie si Ioan Botezatorul ca o "micsorare" a sa. insa insusi Mantuitorul il arata pe Ioan ca om "marturisit prin credinta" (Evrei 11, 39), si anume mai mult decat toti dreptii cei mari ai Vechiului Testament. Prin credinta sa, Sfantul Ioan mergea pana la jertfa si nu ar fi dat inapoi pe aceasta cale, nici daca Hristos n-ar fi fost Mesia. Prevenind parerea posibila a multimilor care erau de fata la evenimentul care a avut loc, printre care multi il cunoscusera pe Ioan care i-a botezat, Mantuitorul a aratat ca intrebarea lui Ioan nu era decat o nedumerire, iar nu o indoiala: "Ce ati iesit sa vedeti in pustie? Oare trestie batuta de vant?" (Matei 11, 7-8). Numindu-l "mai mult decat prooroc" si "inger" al lui Dumnezeu, Mantuitorul arata ca in credinta si in misiunea sa, Sfantul Ioan era cel putin la fel cu dreptii cei mari din Legea Veche, Moise sau Ilie.

Astfel, despre Moise s-a spus ca el a fost credincios in toata casa lui Dumnezeu (Evrei 3,5), iar cand poporul era nemultumit, s-a scris despre ravna lui jertfelnica astfel: "Moise insa auzea cum plangea fiecare prin familiile sale si la usa cortului sau si s-a aprins tare mania Domnului si s-a mahnit Moise. Atunci a zis Moise catre Domnul: de ce intristezi pe robul Tau si de ce n-am aflat mila inaintea ochilor Tai, caci ai pus asupra mea sarcina a tot poporul acesta? Oare eu am zamislit tot poporul acesta si oare eu l-am nascut, de-mi zici: Ia-l in sanul tau, cum ia doica pe copil si-l du in pamantul pe care cu juramant l-am fagaduit parintilor lui? De unde sa iau si sa dau eu carne la tot poporul acesta? Caci plang inaintea mea si zic: Da-ne carne sa mancam! Eu singur nu voi putea sa duc tot poporul acesta, ca acest lucru este greu pentru mine. Daca faci asa cu mine, atunci omoara-ma, de am aflat mila inaintea ochilor tai, ca sa nu mai vad necazul acesta." (Numeri 11, 10-15). Tot astfel, proorocul Ilie, despre care s-a spus ca a fost "om cu slabiciuni asemenea noua" (Iacob 5, 17), a marturisit la Horeb: "Cu ravna am ravnit pentru Domnul Savaot" (III Regi 18, 10). Caci el fugise descurajat din fata Isabelei si isi ruga moartea in pustie zicand: "imi este de ajuns Doamne! Ia-mi sufletul ca nu sunt eu mai bun decat parintii mei!" (III Regi 19, 4-5).

Aratand ca Ioan Botezatorul nu este o "trestie batuta de vant" in ceea ce priveste taria credintei sale, Mantuitorul respingea orice suspiciune in legatura cu el si prevenea si o posibila "sminteala" din partea lui Ioan in ceea ce priveste lucrarea Sa in lume. Putem spune ca prin raspunsul lui Hristos la nedumerirea sa, Ioan Botezatorul a devenit si martorul luminii lui Mesia ca lumina si ca tarie, dar si ca judecata din cauza violentei raului care nu daduse ascultare chemarii sale la pocainta. Astfel Sfantul Ioan s-a facut inaintemergator prin vestirea luminii lui Hristos si la ingeri pentru care intruparea lui Dumnezeu era "taina cea din veac ascunsa si nestiuta de ingeri". Si astfel ingerii vor fi aceia care la inaltarea Domnului, isi vor pleca genunchii inaintea Sa, preamarindu-L ca Domn (Filipeni 2, 7).

Sfintii Evanghelisti nu au identificat niciodata pe Sfantul Ioan Botezatorul, cu persoana Sfantului Ilie, cu toate ca exista locuri mai greu de interpretat in aceasta privinta. Mantuitorul insusi subliniaza caracterul mistic al acestei interpretari, folosind ca si in alte cazuri, in special in parabole, expresia: "Cine are urechi de auzit, sa auda" (Matei 11, 15; 13, 9; 13, 43; Marcu 4, 23; Luca 14, 35; Apocalipsa 2, 7, 11, 17, 29; 3, 6, 13, 22; 13, 9). in intelegerea acestor lucruri, nu este vorba de o inteligenta deosebita, ci de inima curata si buna, ele ramanand ascunse celor impietriti la inima, chiar daca ar fi "intelepti si priceputi cu mintea" (Matei 11, 25). A auzi, inseamna in limbajul Mantuitorului, a se tamadui de impietrire."