Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Lumea vine la Biserica mai ceva ca la pravalie, ca la papagalul cu biletu-n cioc, vorba lui N. Steinhardt.
|
Păi, cum altfel ? Dumnezeu nu este tipul acela care ne rezolvă problemele ?
Citat:
|
Adica, ma credeti ori ba, eu am constatat de suficient de multe ori ca bolnavul cere de fapt: Doamne, fa ceva minune ca sa ma simt bine cu boala mea, care ma tot sacaie, da sa nu cumva sa o pierd ca tare mi-i draga. Dar nu cere: Doamne, lecuieste-ma de mandrie! De prostie! De invidie! De argintii multi! De placerea sexului desucheat si a betiei etc.
|
Asta îmi aduce aminte de un vechi îndreptar de spovadă. Autorul, un confesor cu multă experiență, începea cam așa: "Prima regulă. Prima regulă este să mărturisiți păcatele dv, și nu pe ale altora." Sună a banc, dar chiar așa scria.
Citat:
Mai subtil, iar asta ma irita aici pe forum, este ca ne luam fete morcovite si moraliste si stam cu nasu prin batiste. Mi-e asa de sila de mastile astea incat despre asta nu mai comentez nimic.
In fine... Ma gandesc deseori la Fericire si anume de cate ori gandul si inima imi sunt la Domnul, la sfinti etc. Sunt cu adevarat clipe rare de fericire. Ca se intampla sa simt o emotie aparte, ca plang deseori, asta e adevarat. Insa plang de recunostinta (ca in ciuda marilor incercari de tot felul inca nu mi-am pierdut credinta, cum ma avertizau binevoitorii...) si de fericire, sau pur si simplu imi plang pacatele, ca tot crestinul.
|
Aveți dreptate. Dacă ar fi să rezum ce este Sf Liturghie în doar două cuvinte, acestea ar fi "fericire și recunoștință".
Fericire, fiindcă dacă ne-ar fi invitat capuchehaia Americii la București de 4 iulie la recepția oferită de ambasadă am fi fost foarte fericiți. Dacă am fi ajuns până acolo încât, ne-ar fi chemat, după nume, însuși Padișahul Obama, am fi fost în culmea fericirii și ne-am fi gândit că noi, ființe insignifiante, nu merităm asemenea invitație la ospețe înalte. Dar, cel Care ne cheamă acum este Împăratul Împăraților, în mâinile Căruia sunt popoarele și conducătorii lor.
Recunoștință, fiindcă Sf Liturghie este mai mult decât un ospăț împărătesc. Este jertfă actuală. Și astăzi, la aproape 2000 de ani de la urcarea pe Muntele Calvar, Domnul nostru șade în Sfânta Sfintelor cea cerească și mijlocește, ca Mare Arhiereu, în fața Tatălui Ceresc. Pentru noi o face, pentru ca să ni se șteargă nouă nenorocitele alea de păcate, că El nu are nevoie. Uniți cu El prin Liturghie, suntem poporul Lui adunat în curtea Templului, în Ierusalim. Cum să nu plângem, atunci ? Dar nu e plânsul amar al lui Petru care se dezice de Domnul, nici nu sunt lacrimile care se vor fi scurs pe obrajii lui Adam izgonit, ci este plânsul speranței, sunt lacrimile fericirii regăsite.