Vorbind de fericire, am o prietena care si-a rupt un tendon cu o saptamana in urma, sufera, nu poate merge, maine va fi operata, e singura (divortata in modul cel mai urat), fara sprijin, in alt oras (nu o pot ajuta) si firesc, este la limita puterilor.
M-am gandit ore intregi ce sa-i spun (da, am intrat pe situri de well being si psihologie pozitiva.. mi se pare foarte ipocrit sa-i spun cum sa "reframe" perceptia realitatii si alte bazaconii.
Parerea mea este ca suferinta are un scop, trebuie asumata si traita pentru ca nu este intamplatoare, intotdeauna vine cu o lectie.
Pana la urma nu am gasit modalitatea cea mai potrivita sa exprim asta (ceva de genul: stiu ca suferi, dar eu sunt alaturi de tine.. ). Dar am convingerea ca dupa ce aceasta perioada va trece, ea va fi schimbata, poate mai puternica, mai inteleapta, mai recunoscatoare pentru ce are, mai multumita, mai sensibila la suferinta altora etc..
|