[Ekaterina]

Într-un sat mare din sud-vestul Georgiei, în câmpia Kola, unde se găsesc izvoarele râului Mtkvari, trăiau câţiva creştini. Cei mai mulţi locuitori din acel sat erau încă închinători la idoli. Copiii creştini se jucau toată ziua cu copiii închinătorilor la idoli. Însă îndată ce preotul bătea clopotul pentru vecernie, părăseau jocul şi alergau la biserică.
Îi urmau întotdeauna nouă dintre copiii idolatrilor – Guaram, Adarnase, Bakar, Vace, Bardzimi, Daci, Djuanşeri, Ramazi şi Parsman. Însă atunci când ajungeau la poarta bisericii, creştinii nu-i lăsau să intre.
– De ce ne goniţi? se plângeau aceia. Copiii voştri sunt prietenii noştri şi credinţa lor este atât de minunată!
– Sunteţi închinători la idoli, le răspundeau. Din pricina aceasta nu puteţi intra în casa lui Dumnezeu.
Astfel, plecau întristaţi. Iar asta s-a întâmplat de multe ori.

Botezul
Odată au venit din nou şi au încercat să intre împingându-i pe creştini.
– Ascultaţi! le-au spus atunci aceia. Dacă vreţi să vă primim în biserica noastră, trebuie să credeţi în Iisus Hristos, să vă botezaţi în numele Dumnezeului Celui în Treime şi să trăiţi ca creştinii.
Copiii au primit acestea cu bucurie. Iar preotul satului, un om sfânt şi cinstit, amintindu-şi de cuvintele Domnului – cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37) – de îndată i-a catehizat în credinţa creştină şi i-a învăţat poruncile evangheliilor. Însă nu cuteza să îi boteze ziua, temându-se de închinătorii la idoli.
Aşadar, când s-a înnoptat, i-a luat cu el şi i-a dus la izvorul râului cel mare. I-au urmat mulţi creştini.
În acea perioadă, râul era rece ca gheaţa. Dar îndată ce copiii au intrat în el pentru a fi botezaţi, apa, cu puterea Preabunului Dumnezeu, a devenit caldă!
Acestei minuni extraordinare i-a urmat o alta, şi mai de necrezut: după săvârşirea tainei, îndată ce au ieşit din râu, îngeri trimişi de Dumnezeu s-au pogorât din cer şi i-au îmbrăcat în cămăşi albe. Naşii lor au fost copiii creştini, prietenii lor, la ale căror case au mers după botez.

„Suntem creştini“
A doua zi, părinţii închinători la idoli au început să-şi caute copiii. Găsindu-i în casele creştinilor şi aflând ce se întâmplase, şi-au ieşit din minţi din pricina răutăţii care îi stăpânea. Cu strigăte şi blesteme i-au luat pe nou-luminaţii copii creştini şi, lovindu-i fără milă, i-au târât până la casele lor. Acolo le-au dat să mănânce cele jertfite idolilor. Însă copiii nu au acceptat.
– Acum suntem creştini, spuneau, şi nu putem mânca alimente care au fost oferite idolilor.
Astfel au petrecut şapte zile fără a pune mâncare în gură.
Văzând aceasta, părinţii au început să îi ademenească cu jucării frumoase, haine minunate şi alte daruri scumpe. Însă primeau acelaşi răspuns:
– Suntem creştini şi nu mai vrem nimic de la voi, decât să ne lăsaţi să mergem la fraţii noştri.

Mucenicia
Văzând că nu puteau să-i convingă, s-au înfăţişat ighemonului, de asemenea idolatru, şi i-au cerut ajutorul.
– Cum să vă ajut eu? – a spus acela. Sunt copiii voştri, faceţi cum credeţi.
După ce s-au gândit puţin, i-au făcut cunoscută înfricoşătoarea lor hotărâre:
– Dacă îi lăsăm să trăiască, se pot lua şi alţii după ei. Aşadar, să îi omorâm, pentru a-i înfricoşa pe restul consătenilor noştri.
După ce au luat cu ei şi alţi închinători la idoli fanatici, au mers la casa preotului creştin. S-au repezit ca fiarele sălbatice asupra slujitorului Domnului. L-au bătut cu asprime, l-au gonit şi i-au luat averea. În continuare, în frunte cu ighemonul, au mers la izvorul râului, unde cu puţină vreme mai înainte fuseseră botezaţi micuţii sfinţi. Acolo au săpat o groapă adâncă şi au aruncat copiii acolo. Aveau toţi de la şapte până la nouă ani.
– Vom muri pentru Hristos, în numele Căruia ne-am botezat, şi vom trăi împreună cu El veşnic în cer.
Numai aceste cuvinte le-au spus, într-un glas, înainte de a suferi groaznica mucenicie.
Mai întâi, părinţii fără-de-Dumnezeu au început să arunce pietre mari în groapă, strivind craniile şi oasele copiilor. Fiarele sălbatice şi şerpii veninoşi se mâhnesc pentru micuţii lor, însă cei îndrăciţi nu s-au mâhnit pentru odraslele lor. După ei s-au luat şi ceilalţi idolatri.
După câteva ore, groapa se umpluse de pietre şi trupurile tinerilor mucenici fuseseră îngropate sub ele. În cele din urmă, au aruncat pământ şi l-au călcat bine sub picioare, împlinindu-şi lucrarea diavolească.
Astfel s-au împlinit încă o dată cuvintele Domnului: Şi va da frate pe frate spre moarte şi tată pe fiu… şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu (Matei 10, 21).
Patericul georgian