[Ioana-Andreea]

VI

Vedeti acum, sper, cum a fost Dumnezeu calomniat de teologia occidentala. Augustin, Anselm, Tomas Aquinas si discipolii lor au contribuit la aceasta calomnie “teologica”. Ei au pus bazele teologiei occidentale, Papiste sau Protestante. Sigur ca acesti teologi nu spun în mod direct si clar ca Dumnezeu este rau, ci Îl considera înlantuit de o forta superioara, de o Necesitate aspra si neînduratoare, ca acea care domnea peste zeii pagâni. Aceasta Necesitate Îl obliga sa întoarca rau pentru rau si nu-I îngaduie sa ierte si sa uite raul care I se face, decât daca primeste o infinita satisfactie.
Ajungem astfel la marea întrebare cu privire la influenta pagâna în crestinism.
Mentalitatea pagâna a fost sursa tuturor ereziilor. Ea era puternica în Rasarit, deoarece Rasaritul era la întretaierea tuturor curentelor filozofice si religioase. Dar, asa cum citim în Noul Testament, acolo “unde s-a înmultit pacatul, harul s-a înmultit si mai mult.” Când ereziile au înflorit, a înflorit si Ortodoxia, si desi a fost persecutata de mai marii vremii, a supravietuit întotdeauna biruitoare. Dar în Vest, mentalitatea pagâna a patruns într-un mod ascuns, fara a lua forma unei erezii, prin textele latine ale lui Augustin, episcopul de Hippo. Sf. Ioan Casian care a trait în Vest, a înteles otrava din învataturile lui Augustin, si a luptat împotriva ei. Dar faptul ca scrierile lui Augustin erau în latina si extrem de lungi a pus o piedica în studierea lor de catre Parintii Bisericii, asa ca nu au fost niciodata respinse, asemenea scrierilor lui Origen. Aceasta le-a permis sa exercite o influenta puternica asupra gândirii si teologiei occidentale. În Vest, treptat cunoasterea limbii greci s-a pierdut, si scrierile lui Augustin au ramas singurele scrieri vechi care puteau fi întelese. Vestul a primit astfel ca învatatura crestina ceea ce de fapt era o influenta pagâna. Evolutiile cezaro-papiste din Roma nu au îngaduit o reactie sanatoasa la aceste învataturi, asa ca Vestul a fost coplesit de o gândire umanista si pagâna.
Avem deci de o parte Rasaritul, care vorbind si scriind în greceste a ramas în mod esential Noul Israel, cu o gândire evreiasca si traditii sfinte, si pe de alta parte Apusul, care uitând limba greaca si fiind rupt de Rasarit, a mostenit gândirea si mentalitatea pagâna a grecilor din care a format o învatatura crestina modificata.
De fapt, opozitia dintre Ortodoxie si crestinismul apusean nu este decât o continuare a opozitiei dintre Israel si lume greaca. Nu trebuie sa uitam ca Parintii Bisericii se considerau urmasi spirituali ai lui Avram, ca Biserica se considera Noul Israel, si ca popoarele ortodoxe, grecii, rusii, bulgarii, sârbii sau românii se vedeau pe ei însisi, asemenea lui Natanael, ca adevarati israeliti, poporul lui Dumnezeu. În timp ce aceasta era constiinta crestinatatii rasaritene, Apusul a devenit tot mai mult copilul Greciei si Romei pagâne si umaniste.

VII

Care au fost principalele caracteristici ale aceste diferente dintre Israel si pagânism? Va atrag atentia la aceasta chestiune importanta. Israel ul credea în Dumnezeu. Pagânismul credea în creatie. Cu alte cuvinte, pagânismul zeifica creatia. Pentru pagâni, Dumnezeu si creatia erau acelasi lucru. Dumnezeu era impersonal, personificat printr-o multitudine de zei.
Israelul (ne referim la adevaratul Israel, la fii spirituali ai lui Avram, cei care au credinta data de Dumnezeu poporului Sau ales, nu la cei care au abandonat aceasta credinta. Adevaratii fii ai lui Avram constituie Biserica lui Hristos, si nu urmasii firesti, rasa iudee), Israelul stie ca Dumnezeu si creatia sunt doua moduri radical diferite de existenta. Dumnezeu este auto-existent, personal, vesnic, nemuritor, Viata si sursa a vietii, Existenta si sursa a existentei; Dumnezeu este singura Existenta adevarata.
Creatia, dimpotriva, nu are auto-existenta, ci este total dependenta de voia lui Dumnezeu. Ea exista doar atât timp cât El vrea sa existe. Nu este vesnica. Nu are existenta în ea însasi. Era un desavârsit nimic. A fost creata din nimic. Nu are în ea forta de a exista, ci este tinuta de Energia lui Dumnezeu. Daca aceasta Energie se retrage, creatia cu toate fiintele ei create, intelectuale sau ne-intelectuale, rationale sau irationale dispar în ne-existenta. Stim ca dragostea lui Dumnezeu pentru creatia Lui este vesnica. De la El stim ca nu ne va lasa sa cadem în ne-existenta din care ne-a chemat la existenta. Aceasta este speranta noastra si Dumnezeu este credincios fagaduintelor Lui. Noi, fiintele create, îngeri si oameni vom trai vesnic, nu pentru ca avem în noi însine puterea vesniciei, ci pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu Care ne iubeste. Prin noi însine nu suntem nimic. Nu avem nici cea mai mica putere de viata si existenta în natura noastra; ceea ce avem vine în întregime de la Dumnezeu; nimic nu este al nostru. Suntem pulberea pamântului, si când uitam aceasta, Dumnezeu în mila Sa îngaduie sa ne reîntoarcem la aceasta, ca sa ramânem umili si sa cunoastem în mod precis de unde am venit. “Dumnezeu” scrie Sfântul Ioan Damaschinul în alta parte, “poate face tot ce vrea, desi nu vrea tot ce poate face, caci El poate distruge creatia, dar nu o va face.” În Marele Euchologion (Venetia, 1862), o carte liturgica fundamentala a Bisericii, citim:
“O Dumnezeule mare si atotputernic, Tu care singurul ai nemurirea” (Rugaciunea a 7-a de Vecernie)
“Tu Care singur esti prin natura datator de viata … singurul nemuritor" (Oda 5, Canonul de înmormântare pentru mireni, p. 410)
“Tu esti singurul nemuritor” (p. 410)
“Singurul nemuritor prin natura dumnezeiasca” (Oda 1, Canonul de înmormântare pentru mireni, p. 471)
Aceasta este credinta lui Israel.