[Ioana-Andreea]

În confesiunile neoprotestante se propagã o conceptie truncatã si uneori falsã cu privire la mântuire. În aceastã conceptie, mântuirea este o scãpare de iad prin declaratia de neprihãnire fãcutã din exterior de Dumnezeu. Aceastã declaratie de justificare este posibilã pentru cã Hristos a suportat mânia lui Dumnezeu în jertfa Sa pe cruce. Primirea mântuirii este un act bine definit în timp, în care omul acceptã aceastã jertfã. Mântuirea are un aspect legal.
Biserica Ortodoxã a pãstrat în traditia si în practicile ei o conceptie completã a mântuirii, ca o împlinire a chemãrii omului de a se transforma dupã chipul si asemãnarea lui Dumnezeu, de a se îndumnezei prin har. Pentru ortodocsi, mântuirea nu înseamnã o schimbare a statutului juridic, ci o schimbare tainicã dar si vizibilã a naturii umane prin unirea ei cu Hristos. Aceastã schimbare a fost fãcutã posibilã de Hristos prin Întruparea, Rãstignirea, Învierea si Sederea Lui la dreapta Tatãlui. Ea este operatã de Duhul Sfânt prin har în cel care crede, cu deplina participare a omului. Toate aspectele vietii Bisericii contribuie si sunt instrumente ale acestei mântuiri: tainele, închinarea, viata de ascezã, rugãciunea, faptele bune. Mântuirea nu este un act, ci un proces care se continuã în tot cursul vietii credinciosului. Mântuirea nu are un aspect legal, ci unul terapeutic.
Biserica Ortodoxã, vãzutã nu doar ca o institutie umanã, ci ca o manifestare a Trupului lui Hristos, ca Bisericã apostolicã si soborniceascã (completã, întreagã), posedã cadrul cel mai potrivit pentru mântuire, prin tainele, traditiile si învãtãturile ei.
Omul care îsi cautã mântuirea nu trebuie sã se bazeze doar pe conditiile minime ale mântuirii, cum ar fi credinta, ci trebuie sã caute oportunitãtile maxime, pe care le poate gãsi în aceastã Bisericã.