Citat:
În prealabil postat de ory
Am trait mult timp incojurata de aceste invataturi, dar niciodata de iubire!
|
Draga Ory, eu m-am intristat cand am citit acest mesaj. Grea viata trebuie sa fi avut. Pe vremea cand eram un copil mic si prost si chiar o adolescenta in cautare de atentie si afectiune, desi ai mei au facut tot posibilul sa imi ofere afectiune si tot ce are nevoie un copil pentru a se dezvolta normal, tot nu mi se parea suficient si visam si eu la o dragoste mareata, la o iubire neconditionata, la cai verzi... Ei, si intr-o zi, pe la vreo 16-17 ani, asa, m-am indragostit prima data si am iubit asa cum numai la acea varsta poti iubi. Era minunat si brusc nu am mai simtit nicio lipsa, nicio nevoie de a fi iubita, pentru ca ma simteam asa de bine iubind. Culmea era ca, iubindu-l pe respectivul, in ochii caruia vazusem cu adevarat ca omul are o frantura dumnezeiasca, am inceput sa iubesc oamenii din jurul meu, am iesit din cochilie, m-am deschis, am inceput sa ofer atentie celor din jur, afectiune, tot ceea ce altadata ravneam sau invidiam. Si mai culmea a fost ca, desi sau mai bine-zis, deoarece respectivul nu cred ca m-a iubit niciodata, am invatat sa ii iubesc pe altii fara sa pretind a fi iubita si sa daruiesc, in loc sa cersesc.
Sa ii dea Domnul sanatate omului aceluia care nici macar nu stie de Dumnezeu, in ochii caruia am invatat eu cea mai buna scoala ortodoxa din lume!