[ALEXANDRU ANASTASIU]

(C) MUMII DIN ASIA - CAZURI REPREZENTIVE
(I) MUMIILE DIN DEŞERTUL TAKLA MAKAN
Numele „Takla Makan" ar însemna „intră şi nu vei mai ieşi", fiind unul dintre cele mai aride locuri de pe Terra şi, de asemenea, un mediu perfect pentru conservarea trupurilor. Din 1970, arheologii chinezi au descoperit aproape 100 de mumii bine conservate în arealul acestui deşert. Mumiile sunt cunoscute sub mai multe denumiri, cum ar fi Cherchen, Tarim Basin, Takla Makan sau Urumchi, în funcţie de locul în care au fost găsite sau sunt păstrate acum. Surprinzător, ele au trăsături mai curând caracteristice unor europeni albi decât unor asiatici: păr deschis, nas lung, barbă completă la bărbaţi. Sunt datate din perioada 2000-1000 î. Hr. Cum de populaţii înrudite cu europenii au sosit să locuiască atât de timpuriu în China de azi, rămâne un mister.
(II) OMUL DE CHERCHEN ŞI „FRUMOASA DIN LOULAN"
Mumia avea 55 de ani în momentul decesului, cu circa 1000 de ani î. Hr. Mai înalt de 1,80 metri, avea nas lung, barbă completă şi ochi tipici de alb european. Tâmpla stângă a Omului de Cherchen era vopsită cu o imagine ocru-galbenă a discului solar, cu raze strălucitoare, probabil un simbol religios, ca şi în alte morminte ale populaţiilor din Takla Makan, pentru care soarele juca un rol important.

în 1980, arheologul chinez Mu Shun Ying a descoperit mumia unei femei supranumită „Frumoasa din Loulan", după denumirea locului de descoperire. Datarea cu carbon a stabilit că femeia, care se ocupa cu agricultura (după cum sugerează vestimentaţia şi obiectele aflate asupra ei), ar fi vieţuit aproximativ în 1800 î.Hr. Temperaturile joase din timpul iernii şi conţinutul ridicat de sare din sol pe timpul verii au contribuit, se pare, la mumificarea naturală a acestor corpuri.
(III) MORMINTE CHINEZEŞTI: PRINŢESA TOU WAN ŞI PRINŢESA DIN DAI
Prinţesa Tou Wan era soţia lui Liu Sheng, un conducător local din provincia Hebei, fiul împăratului Han. La moartea sa, trupul i-a fost aşezat într-un „costum" din 2156 piese de jad, cusute cu aur, simbol al vieţii veşnice. Asamblarea unui asemenea „costum" i-ar lua astăzi unui specialist cam zece ani... Jadul s-a păstrat, însă trupul din interior s-a degradat.
Unică este şi descoperirea unei mumii artificiale, aflate în sud-estul Chinei, pe valea fluviului Yangtze, în apropiere de Changsha, capitala provinciei Hunan. Dintre nenumăratele gorgane golite încă din anii 1930 - 1940 de prădătorii de morminte, numai unul, numit Mawangdui, părea să fie intact. în 1971, arheologii chinezi au dat de gura de acces într-un puţ adânc, pe fundul căruia se afla un mormânt neatins, cu peste 1500 de artefacte. Descoperiseră mormântul soţiei guvernatorului Li Cang, Xin Zhui, prinţesa de Dai. În interiorul sarcofagelor s-a păstrat mumia deosebit de bine conservată a unei femei de 1,54 de metri şi 50 de ani, care a trăit în jurul anului 168 î. Hr., înfăşurată în 20 de straturi de mătase. Spre deosebire de mumiile egiptene, tari şi rigide, acest corp îşi păstrase mobilitatea articulaţiilor, precum şi elasticitatea musculaturii, pielii şi a ţesuturilor vii. Nu prezenta nicio urmă de incizie şi conţinea încă toate organele interne7. Îmbălsămarea corpului prinţesei rămâne în continuare un mister, fiind greu de crezut că s-ar fi putut obţine această mumificare numai prin eliminarea completă a contactului cu aerul, datorată stratului de lut din jurul sarcofagelor şi al cărbunelui de lemn plasat deasupra. La o examinare atentă a unei probe de muşchi şi piele, s-a remarcat că ea conţinea foarte mult mercur şi plumb, presupunându-se că trupul a fost cufundat, înainte de a fi depus în sarcofag, într-o soluţie cu săruri de mercur. Examinarea mumiei lui Xin Zhui demonstrează că aceasta ar fi murit în urma unei colici biliare puternice care nu a putut fi suportată de corpul slăbit de tuberculoză, arteroscleroză şi alte boli provocate de paraziţi şi câteva fracturi nevindecate. Şi alte două trupuri bineconservate din dinastia Han au fost găsite în sarcofagele pline cu un lichid de îmbălsămare deocamdată necunoscut.
7 Ibidem, pag. 82-83.
(IV) „BUDDHA AL TRUPULUI": MUMIILE AUTOCONSERVATE DIN JAPONIA
în munţii din nordul Japoniei, în provincia Yamagata, există un grup de mumii (între 16 şi 24), diferite de celelalte: sunt trupurile unor reprezentanţi ai Budismului Shingon, care au ales să se automu-mifice încă de când erau în viată. încă din secolul al XI-lea,concentrându-se pe latura spirituală şi ignorând lumea fizică, aceşti sacerdoţi japonezi sperau să lase mumiile lor ca simbol al nyujo („pătrunderea în Nirvana"), spre a-i inspira pe urmaşii lor. Budiştii credeau că după moarte se vor renaşte într-un alt corp, scopul lor fiind eliberarea din acest circuit moarte-renaştere prin atingerea unei stări de iluminare. Autoniumificarea reprezenta astfel un semn că un călugăr budist a ajuns la iluminare.
Cel care a introdus budismul Shingon în Japonia a fost Kukai (774-835), care ar fi atins iluminarea încă din viaţă, prin autonegare şi automumificare. Metoda lui Kukai era un proces lung şi dureros ce dura aproape zece ani. Practicanţii mâncau numai scoarţă de pin, nuci şi rădăcini. Apoi consumau ceaiul otrăvitor Urushi, în urma căruia transpirau şi vomitau, spre a li se deshidrata corpul. Spre finalul procesului, călugării beau probabil apă dintr-un izvor sacru, care, în urma unor studii recente, a fost detectat cu arsenic, cu rol de distrugere a bacteriilor cauzatoare de descompunerea ulterioară morţii. în ultimul stadiu, erau izolaţi într-o mică celulă aerisită printr-un tub, timp de 1000 de zile, după care urmăritorii procesului observau finalitatea...
O altă mumie de acest gen numită „shokushin-butsu" („Buddha al trupului") aparţine lui Chukai (1697-1755), care şi-a petrecut mulţi ani antrenându-şi trupul să ignore durerea înainte de automumificare. O cale specială o constituia şederea într-o cameră plină cu fum de ardei arşi. Alături de mumia autocon-servată a lui Enyokai (1767-1822), aceasta se află în templul Kaikoji din Sakata şi sunt privite de localnici ca nişte divinităţi.
într-un alt templu budist este expusă şi venerată ca o zeitate mumia înveşmântată într-o robă scumpă a călugărului Shinyokai, mort în 1788 la 95 de ani. Tot un „shokushinbutsu" este şi Tetsumonkai, călugăr budist răposat în 1829, aflat în templul Churenji din Yamagata. Una dintre metodele de autopedepsire era rămânerea în poziţia de lotus sub o cascadă cu apă foarte rece, ca pocăinţă pentru uciderea în legitimă apărare a doi samurai.
Astăzi, o zecime din budiştii japonezi (cam 10 milioane) practică budismul Shingon. Dar automu-mificarea a devenit ilegală de la sfârşitul secolului al XIX-lea8.(Ibidem pag. 84-85)



Vedeţi cum diavolul vrând să mimeze sfinţenia Sfintelor Moaşte convinge slujitorii săi budişti să se sinucidă chimic doar ca să abată pe oameni de la adevărata închinare la adevăratele Sfinte Moaşte ale adevăraţilor prieteni ai lui Dumnezeu: ORTODOCŞII? Nu degeaba i se spune maimuţa lui Dumnezeu, fiindcă nimic original nu poate face: ceea ce vede la Dumnezeu face şi el cu o singură diferenţă: să i se dea lui slava ce I se cuvine lui Dumnezeu şi slujitorilor lui cinstea ce se cuvine slujitorilor lui Dumnezeu.


2Co 11:14 Şi nu este de minunat; că însuş satana se preface în înger de lumină.15 Nu este dar lucru mare de se prefac şi slujitorii lui ca slujitorii dreptăţei; cărora va fi sfarşitul după faptele lor.

Va urma cu:
(D) MUMII DIN AUSTRALIA ŞI OCEANIA