În prealabil postat de Decebal

Sfântul Spirit se poate împărtăşi în viaţa liturgică şi de rugăciune şi altfel decât prin sacramente, adică nu în mod necesar prin intermediul a ceea ce îndeobşte este numit ca sacrament, ci în modul direct, neintermediat. Că tot se vorbea despre oxigenul sufletului, ei bine sufletul sau spiritul omului are nevoie de comunicare directă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi relaţionarea cu El. Această relaţie nu este şi nici nu poate fi îngrădită exclusiv la sacramente, sau la ceea ce înţelegem de obicei ca sacramente; ea se sprijină pe sacramente, dar nu se reduce şi nu se îngrădeşte la ele, şi vorbesc aici chiar şi de harul sfinţitor şi îndumnezeitor, doar că este vorba despre o altă privire asupra harului. Sfinţirea, iluminarea şi desăvârşiirea, pe adevăratele trepte sau culmi ale vieţii spirituale, comportă o tot mai multă comunicare cu Dumnezeu neintermediată, fără ca să fie excluse slujbele Bisericii, iar aceste stări ale vieţii spirituale presupun la modul propriu o sfinţire, o iluminare, o desăvârşire a minţii şi a inimii, fapt care implică o relaţie misterică, mistică a credinciosului direct prin mintea şi inima lui cu Dumnezeu, mijlocitorul fiind tot Iisus Christos. Harul Sfântului Spirit care se comunică în mod direct duce la o sfinţire a minţii şi a inimii la modul simţit, trăit, la o sfinţire şi îndumnezeire prin cunoaştere, prin gnoză spirituală şi nu doar prin credinţă şi har sacramental. Asta este mărturia Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Christos.