[Ekaterina]

Apostolul Pavel a spus ca nimeni nu stie ce este in sufletul omului, decat numai Dumnezeu si omul insusi. Dar uneori se intampla ca nici noi insine nu mai stim ce e in sufletul nostru. Oamenii au atatea fete incat nu iti poti da seama care e cea adevarata. Poate ca cea care persista cel mai mult? Ne suparam, ne bucuram, suntem zgarciti, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori usuratici. Putini sunt oamenii constanti, fie in rau, fie in bine. Si eu am atatea fete si in toate ma regasesc atat de mult incat nici nu mai stiu care ma reprezinta cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste fete voi merge la judecata? Iar acest camelionism nesuferit si pentru mine si pentru cei din jur l-am mostenit de la tatal meu. Acest amestec de rau si bine este fara indoiala o boala care, atunci cand nu-L ai pe Dumnezeu, poate motiva cele mai nesabuite fapte. Cred ca cele mai cumplite fapte in istorie n-au fost savarsite de oamenii rai cu desavarsire, ci de aceia care aveau in sine amestecat raul cu binele. Caci nu-i asa, cine ar urma un om rau cu desavarsire? Raul nu e atat de rau daca nu are in el amestecat si putin bine.

Citind acest fragment din cartea parintelui Savatie Bastovoi, Fuga spre campul cu ciori – amintiri dintr-o copilarie ateista, (ma captiveaza stilul si siceritatea autorului), i-am dat dreptat, omul nu mai stie ce salasluieste in sufletul sau. Chiar si cei ce sunt mai apropiati de Biserica experimenteaza stari si trairi opuse. Ma gandesc ca doar Sfintii au ajuns sa scape de multele fete, de amestectul dintre bine si rau, in favoarea binelui.