Iata un text amar, amar, amar... Un om gaseste sa slobozeasca acest strigat de revolta si de durere. Si inca, o femeie, asadar un om caruia ii este harazita menirea dragostei in forma ei cea mai gingasa, dragostea aceea a mamelor...
Nu pot trece peste cuvintele tale, Ory... Te rog sa citesti cateva vorbe din partea mea.

Uneori gandesc si simt asa cum ai exprimat tu mai sus. Sunt foarte catranit in astfel de situatii, imi e lehamite de oameni, de lume, de mine insumi, de tot... Grele si nesuferite clipe, ceasuri, poate chiar zile.
Uneori toate acestea trec de la sine, precum trec norii dusi de vant si iese soarele.
Alteori trebuie sa fac anumite lucruri ca norii sa se risipeasca.
iar cateodata imi pare ca norii imi sunt risipiti din afara mea...

Ma intreb de ani buni de unde vin astfel de stari sufletesti, ce rost au si ce am eu de facut cand ma confrunt cu ele.
Nu e usor sa raspund la aceste intrebari.

Insa un lucru cred ca pot sa spun cu oarecare siguranta: daca iubirea nu e in jurul meu, bine ca exista o memorie de ceasuri si intamplari luminoase. O memorie la care am acces cu relativa usurinta.

O prima forma a acestei memorii se afla chiar inlauntrul meu. Rasfoiesc cu mintea propriul album de intamplari frumoase, pline de dragoste. Nu ma gandesc ca au trecut si nu vor mai veni (de pilda cand imi amintesc de anumite momente din copilarie, cand traiam inconjurat si animat de dragostea parintilor mei) ci ma bucur ca am avut parte de ele, ca sunt format eu insumi, ca persoana, din acele intamplari fericite. Intrucat ce-am trait ma constituie si asa este cu fiecare om. Albumul de amintiri frumoase sunt eu insumi, o parte din mine. Ma ajuta cand constientizez aceasta, iar daca as nega lucrul asta adevarat, m-as minti si rani pe mine insumi.

O alta forma sunt experientele luminoase, pline de dragoste ale altora. Am auzit ca pe unii ii intristeaza, ca se arata maniosi, invidiosi etc. Nu fac aceasta greseala: aleg sa ma bucur de dragoste, ca un hamesit ce sunt, oriunde as gasi-o. Daca unii se iubesc pe cealalta emisfera a pamantului, eu ma bucur ca exista dragoste acolo, chiar daca pe emisfera in care traiesc eu nu mai este... Si ma simt bine, ca si cand as fi eu insumi iubit, ca si cum as iubi.

La fel si cu povestile. Recent am recitit Tristan si Isolda si ... am plans... Ca un prostovan, iaca am plans. N-am stat la socoteli reci cum ca vezi ca nu e o carte crestina si alte maimutareli nascute din inimi impietrite si capete seci, ci pur si simplu am intrezarit acolo iubirea si asta m-a emotionat si m-a hranit cu bucurie si speranta, precum si cu o unda de regret ca povestea s-a terminat si am pus cartea la o parte...

O alta forma a acestei memorii a dragostei sunt tocmai pildele acestea infantile. E drept ca ele nu sunt traite prin piata, de unde cumpar eu, inghiontit de babe speriate si lacome, un pumn de caise si trei castraveti. Insa dragostea e acolo, in ele, iar pentru o clipa sau mai multe sunt, prin mijlocirea lor, partas si eu la dragoste.

O alta forma a iubirii o vad aici pe forum. Nu trebuie decat sa vreau sa o gasesc si, navigind o vreme printre diverse balarii (unele sunt chiar ale mele), gasesc imediat un fir sau altul al iubirii, aproape pe fiecare topic.

Oh, dragostea e peste tot! De la formele ei cele mai firave, pamantesti cu totul (de pilda imi place sa contemplu dragostea ierbii, a copacilor, a florilor pentru cerul albastru; sau iubirea furnicilor pentru carat firimituri in "spinare"; sau jocul indragostit al bobocilor de rata pe lacul din parc; sau dragostea soarelui care se joaca printre crengile arbustilor pe asfalt), pana la cele sufletesti ale oamenilor pe care ii intalnesc la tot pasul si pana la dragostea jertfelnica, de neinteles deseori, pe care am banuit ca o intalneam cand inima mea insasi era plina de dragoste...

In lume e multa forfota si durere. Ostilitate, larma, ura. Chinuri si necazuri. Nedreptati si abuzuri. Precum si mult mai multa iubire! E nevoie doar de o dispozitie launtrica de a cauta aceasta dragoste, de a o recunoaste, de a o accepta. Cand facem acestea, povestile si pildele infantile ni se par cu totul firesti, cu totul minunate uneori si simtim o mangaiere parfumata in respiratia pieptului, in inima noastra.

Lumea isi vede de ale ei. Pildele raman, luminoase, bogate, pline de dragoste. De le va deschide cineva coaja, de va gusta din ele, isi va reinnoi bucuria de a simti si gandi: buna este dragostea! Bun este Domnul! AMIN+