"Pocainta implineste si manifesta adevarul Bisericii, viata acesteia in acelasi timp divina si umana: ea este participare la moartea si invierea lui Hristos. E o noua nastere a persoanei eliberate de necesitatea naturala de liber*tatea aceasta care sondeaza moartea cu masura iubirii lui Dumnezeu. Categoriile folosite in exprimarea acestui eveni*ment sunt luate in sens propriu, nu metaforic sau trimitand la corespondente psihologice. E vorba de moarte: de pacat (de esecul omului incapabil sa existe ca alteritate si libertate per*sonala). E vorba de tragica realitate a naturii razvratite si frag*mentate. Insa faptul de a recunoaste si a aduce la Biserica acest esec este un semn de umilinta, de comuniune si de iu*bire, adica de restabilire in viata: aduc la Biserica esecul si pa*catul meu, si prin gestul acesta atac frontal tendinta-mi naturala spre autosatisfactie si suficienta. Chem Biserica sa imparta cu mine insuficienta mea, cer si primesc iubirea Bisericii, iubirea lui Dumnezeu, care nu este un "sentiment" de mila ori o iertare juridica, ci o viata, un har care imi permite sa-mi transform persoana instrainata in chip al Fiului lui Dumnezeu, al Fiului iubirii Tatalui." Christos Yanaras
|