Toate la vremea lor ... Si mai ales, sa ne obisnuim a ne scruta cu indrazneala propriile ganduri si atitudini. Cu vremea vom invata sa nu ne mai lasam pacaliti de impulsuri vane si vom descoperi treptat ca intelepciunea Bisericii ne-a parut, e drept, uneori nebunie si sminteala, intrucat noi insine eram intr-o pozitie dezaxata inlauntrul sufletului, loviti de nebunie si sminteala.
Dar aceste descoperiri de sine si de lume vin doar cu vremea, trecind prin cateva statii obligatorii ale drumului spre devenirea intru fiinta: onestitatea blanda cu sine si cu semenii, scrutarea drept in ochi a propriilor neajunsuri, portia zilnica de umilinta, increderea in semeni (asa cum sunt ei, adica la fel ca noi, fiinte imperfecte, ranite, bolnave), silirea de a tine gandul la Domnul, cat se poate, printre toate ale noastre.
Ory, o repet: viata noastra e grea adeseori, mai mereu. Insa avem libertatea sa ridem de greutatile noastre, oricare ar fi ele si sa cautam Soarele, lumina Lui, in cel mai mare tunel de intuneric de am fi. De ne voim binele, lumina si caldura, de ce sa ne autosabotam elanul catre Soare? Doar pentru ca se poate? Doar pentru ca exista raul si chinul si necazurile? Doar pentru ca asa vor smecherii si prostii si nebunii?
Tatal nostru ne-a oferit toate caile si mijloacele sa alegem viata. E suficient sa vrem aceasta. Apoi vom mai vedea.
Ory, iti vand un pont...:)
In fiecare zi, am capatat eu bun obicei de la niste betivi, in fiecare zi caut macar un minut sa aduc lui Dumnezeu multumire, sa Ii arat recunostinta pentru cate ceva. La inceput imi era greu, in mintea mea nu gaseam mai nimic pentru a fi recunoscator. Cu vremea si prin mila Lui, am inceput sa descopar, ca un orb care isi recapata treptat vederea, tot mai multe detalii, tot mai multe forme noi, tot mai multe lucruri... Tot mai numeroase motive de a-i fi recunoscator Domnului pentru mii si mii de amanunte ale vietii mele. Si nu stiu cum, de cand am inceput sa reusesc aceasta, am inceput sa fiu recunoscator si oamenilor. Nu stiu cum s-a intamplat, dar imi e bine asa, lumea imi pare mai buna ca inainte, frumusetea respira la tot pasul, uneori sub perdele pe care invat sa le ignor, sa le ocolesc daca nu pot sa le dau efectiv la o parte. Si traiesc, dimpreuna cu semenii, cu familia mea. Traiesc si in solitudinea mea, un pic mai mangaiat, mai curajos in mine insumi. Ma simt intarit iar pentru aceasta iarasi si iarasi sunt recunoscator lui Dumnezeu si oamenilor.

Cat despre celelalte, care te nemultumesc asa de tare acum, cu vremea le vei lasa in plata Domnului. Vei uita, vei restabili prioritatile. Vei invata, o sa vezi! Crede-ma, ca stiu din cercare!

Ai grija de tine si de copilasul tau! Si gusta din iubire. Bun este Domnul! AMIN+