[adam000]

În prealabil postat de glykys

Parintele Teofil Paraianu, vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spune: "E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.

Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon."

Foarte frumos si adevarat cuvantul parintelui Teofil! Sa il pomeneasca Dumnezeu cu sfintii in Imparatia Sa, pe parintele Teofil!

Ma gandeam ca si noi, chiar daca nu sintem medici, chiar daca nu stim ce cuvant/actiune de mangaiere am putea oferi, atunci cand aflam pe cineva bolnav, putem sa spunem rugaciunea pt bolnavi din cartea de rugaciuni pt acela; cand intalnim pe cineva suparat, invrajbit, sa spunem o rugaciune si pt acela, etc. Chiar daca nu avem bani, chiar daca nu avem nimic sa oferim si nu ne da prin cap ce ajutor concret putem sa oferim, macar o rugaciune putem sa spunem pt fiecare, sa oferim prin rugaciune dragostea noastra fata de aproapele.

In acest sens, cred ca putem sa incercam si noi sa luam ca model pe Sf Pantelimon, macar pt faptul ca numele lui se talcuieste "cel cu totul milostiv".

Oare noi cat de milostivi sintem fata de aproapele nostru? Cate lucruri am fi putut face si nu le-am facut, pt ca nu ne-a dat prin cap, desi ar fi putut sa ne dea prin cap daca am fi avut bunavointa (de ex de a-i observa pe altii mai induhovniciti ce fac si sa ii luam din timp ca exemplu) si nu lene, ca sa ne gandim macar ce am putea face?
Macar o rugaciune putem zice, macar atata milostenie sa ne straduim, chiar daca nu avem nimic altceva.

Caci pe slabanogul din Capernaum l-au adus altii in fata Lui Hristos (l-au prezentat Lui), cu crediinta, ca sa il vindece pe slabanog si Hristos l-a vindecat.
La fel si noi, prin rugaciunea noastra pt un om bolnav, putem sa il rugam cu crediinta pe Dumnezeu sa il vindece pe bolnav si astfel sa fim si noi milostivi.

In acest sens, mi-a placut f mult o predica a P.F. Daniel:
http://www.basilica.ro/ro/stiri/prea...navi_4458.html

Credinţa celor ce ajută pe cel bolnav contribuie la vindecarea lui

Evanghelia de azi mai evidenţiază încă un sens duhovnicesc, foarte folositor pentru viaţa credincioşilor din Biserică, şi anume: credinţa puternică a celor care ajută pe cel bolnav. Evanghelia spune că Iisus, 'văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule. Iertate sunt păcatele tale' (Matei 9, 2). Evanghelia nu spune: 'Iisus văzând credinţa lui', ci 'văzând credinţa lor'. Desigur, avea şi bolnavul credinţă, de aceea Iisus l-a numit 'fiu', dar Evanghelia ne arată că Iisus a văzut mai întâi credinţa puternică a celor care l-au adus pe cel bolnav la El, şi din acest motiv i-a zis celui bolnav: 'Îndrăzneşte, fiule. Iertate sunt păcatele tale', iar puţin mai târziu i-a zis: 'Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta'. Aşadar, înţelegem că Mântuitorul Iisus Hristos preţuieşte mult credinţa celor care ajută pe cel bolnav, fiind credinţă unită cu iubire milostivă şi cu multă smerenie. Prin urmare, învăţăm că Dumnezeu preţuieşte mult credinţa celor din familia bolnavului, credinţa prietenilor lui, credinţa celor care îl ajută pe cel neputincios, credinţa tuturor celor milostivi şi solidari cu cei aflaţi în suferinţă. La credinţa milostivă şi smerită a acestora răspunde Dumnezeu cu iubirea Sa milostivă şi vindecătoare, dătătoare de iertare şi sănătate, de viaţă şi bucurie.

Într-un înţeles duhovnicesc, cei ce au ajutat pe cel bolnav să vină la Iisus reprezintă Biserica, adică pe toţi slujitorii şi credincioşii Bisericii care ajută pe cei bolnavi. Văzând credinţa Bisericii Sale, Hristos-Dumnezeu dăruieşte vindecare sau alinare multor bolnavi care nu se mai pot ruga pentru ei înşişi sau nu mai pot veni singuri la biserică, ci sunt aduşi de alţii, sau zac în pat acasă ori în spital. De aceea, la slujbele Bisericii sunt pomeniţi zilnic cei bolnavi, iar în aproape toate spitalele din România se află capele sau paraclise, pentru ca să se roage aici preotul de caritate împreună cu cei bolnavi, şi cu cei care vin să îi viziteze pe cei bolnavi. Evanghelia de azi şi rugăciunea Bisericii pentru cei bolnavi, inspirată de această Evanghelie, ne arată că avem nevoie nu doar de credinţa şi rugăciunea noastră proprie, ci şi de credinţa şi rugăciunea altora pentru noi. De aceea, trebuie să ne facem cât mai mulţi prieteni rugători pentru noi şi să dăm pomelnice la biserici şi mănăstiri pentru ca preoţii care slujesc aici să se roage pentru sănătatea şi mântuirea noastră. De asemenea, trebuie să-i învăţăm pe copii şi pe tineri să se roage pentru sănătatea şi mântuirea părinţilor, fraţilor, profesorilor şi colegilor lor, pentru bolnavi şi săraci, pentru orfani şi bătrâni, pentru toţi oamenii neajutoraţi. Numai când învăţăm să ne rugăm şi să lucrăm nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru sănătatea şi mântuirea altora, putem spune că avem o cultură sănătoasă a sufletului creştin

Oare cati dintre noi sau de cate ori ne-am rugat la Sf Pantelimon sa tina sanatos (sa ocroteasca sanatatea) cuiva sau sa vindece pe cineva, stiind ca sfantul este cu totul milostiv si ca avem acest minunat Dar de la Dumnezeu, sa avem moastele sfantului la noi in tara si sa ne putem inchina la ele?