[glykys]

Sărut mâna Maică,

Am o nedumerire. Cum se face că Dumnezeu ne învaţă să ne iubim unii pe alţii, ne indemnă să ne iubim chiar şi vrăjmaşii (aceasta fiind suprema probă a sfinţeniei, mai mult decât orice asceză sau altele de acest gen) iar, în acelaşi timp, în cartea Psalmilor sunt atâtea îndemnuri la ură faţă de duşmani. Citesc acum aceşti psalmi, şi uneori sunt uimit de tonul lor. Poate sunt eu prea “umanist” şi nu percep adevărul lor mai profund, mă lovesc de o pojghiţă pe care nu pot să o îndepărtez. Totuşi, ştiind că v-aţi ocupat cu comentarea psalmilor pe radio Logos, vă rog să îmi explicaţi şi mie cât de cât. Iată, ce găsesc mai întâi: “Nimiceşte-i, întru mânia Ta, nimiceşte-i ca să nu mai fie” (Ps. 58, 15) sau “Dar Dumnezeu va sfărâma capetele vrăjmaşilor Săi, creştetul celor ce umblă întru greşelile lor. Zis-a Domnul: “Din Vasan îi voi întoarce, întoarce-voi pe vrăjmaşii tai din adâncurile marii, pentru ca să se afunde piciorul tău în sânge şi limba câinilor tăi în sângele vrăjmaşilor tăi” (Ps. 67, 22-24).

Paul

__________________________________________________ _________________________________


Dragul meu Paul,

Dacă vei asculta cu atenţie ce spun în acele emisiuni, poate ca vei desluşi gândul meu pe care încerc să-l repet şi acum.

Dumnezeu ne învaţă, de-a lungul vorbirii Lui cu noi, că cel din urmă vrăjmaş al omului este moartea, iar moartea este “plata păcatului”. Această plată nu e făcută de Dumnezeu, ci e făcută de ucigaşul de oameni diavolul, la care omul se străduieşte să argăţească toată viaţa.

La urechea omului a ajuns greu această “ştire”! El, după cădere, la sugestia urâtorului de oameni diavolul, a identificat răul şi vrăjmaşul cu persoana semenului său pe care îl acuză fără încetare pentru a-şi scuza păcatul. Aşa, în lunga istorie căzută a omului, acesta şi-a făcut vrăjmaşi din frate şi soră, din mamă şi tată, din rudenie şi vecin, ucigând pentru a “trăi”… Din nefericire, chiar şi Sfânta Scriptură poate fi citită cu aceşti ochi! Dar nu aşa o citesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre şi, cu ajutorul lor, nici eu.

Pentru mine, rugăciunea “nimiceşte-i…” şi cele asemenea, se referă la vrăjmaşii mei, gândurile mele, păcatele mele. Şi eu de ele vreau să scap! Eu pe ele vreau să le nimicească Domnul! În sângele lor vreau să se scalde picioarele cailor sufletului meu! Şi dacă eu nu mai acuz pe nimeni pentru gândurile mele, că nici o putere nu ar avea vrăjmaşul dacă eu n-aş primi gândul, nu-mi rămâne decât să mă identific pe mine cu vrăjmaşul meu.

Şi, cum voi citi?

Nimiceşte-mă, Doamne, pe mine?!

Da, aşa, cu mila lui Dumnezeu!

Eu, frate drag, aşa cum sunt acum, vreau să mor, ca să înviez în El! Numai murind păcatului voi fi vie în Domnul şi în Bucuria Lui!

Mântuitorul ne-a adus puterea să luptăm cu păcatul, cu pornirea noastră spre păcat, ca să fim liberi. El, ca om, l-a biruit pe satana nu apelând la oştirile îngereşti sau la puterea lui de Dumnezeu, ci respingându-i ofertele ispititoare! Libertatea nu poate fi cucerită prin uciderea celui ce te-a robit, ci prin redobândirea demnităţii de om liber! “creştetul” care “umblă întru greşeli” nu e altceva decât mentalitatea lumii acesteia din care eu mi-am făcut idol şi care mă îndeamnă să fac “ce face toata lumea” ca sa nu fiu marginalizată şi să nu sufăr ceva… Dar trezindu-mă din coşmarul acesta, eu, creştinul viu şi luptător, Îl rog pe Domnul să nimicească, să sfărâme acest creştet! Vrăjmaşii din adâncurile mării nu sunt decât gândurile mele de ură, de răzbunare, de judecată pe care le-am avut împotriva fraţilor mei sau a mea ca făptură a lui Dumnezeu. Sunt gânduri şi patimi ce zac în adâncul din mine şi mă manipulează de acolo prin impulsuri şi porniri ucigaşe. Eu doresc şi Îl rog pe Domnul să-i scoată la suprafaţă, să le aducă la lumina conştiinţei şi, cu harul Lui, să mă ajute să le sfărâm ca pulpe pe piatra Care este Numele Domnului.

Aşa putem citi aceşti psalmi.

Dar nu aşa, cum spun eu acum, luând cuvintele mele ca pe o exegeză, ci îndrăznind să-i luăm ca vorbire cu Domnul de la inimă la inimă, cu gândul la Domnul, la prezenţa şi lucrarea Lui în noi şi cu dorinţa de a-l lăsa sa lucreze în viaţa noastră şi pe această cale, cum Singur ştie.

Să mă ierţi, Paul, dacă n-am reuşit să te mângâi cu răspunsul meu.

Te rog să rogi pe Domnul, Duhul Sfânt, ca să te ajute să înţelegi pe când te vei ruga.

Fii binecuvântat!

M. Siluana

Sursa: Maica Siluana va raspunde
http://psaltirea.wordpress.com/despr...maica-siluana/