[catalin2]

Parintele Gherontie Puiu, de la Manastirea Caraiman, orasul Busteni. Aici chiar parintele povesteste viata sa in video: http://prgabriel.wordpress.com/2009/...rontie-puiu-v/
Pe vremea comunistilor parintele a stat ascuns in pesteri. Aici e scrisa povestea vietii sale: http://www.jurnalul.ro/special/preac...lui-599742.htm

S-a născut în localitatea Todireşti, lângă Paşcani, în anul 1933. Mama i-a murit în timp ce-l aducea pe lume iar moaşele, convinse că nici pruncul nu supra­vie­ţui­se, l-au aşezat într-un coş şi l-au aruncat între gunoaie pe malul unei gârle.
Ocrotit de Dum­nezeu, copilul a fost salvat de o fe­meie care trecea întâmplător pe acolo şi, auzindu-l plângând, l-a adus în casa ei, unde l-a îngrijit cu multă dragoste.
Când fratele vitreg Ilie (fiul cel mare al familiei Puiu Petrache) a plecat pe front, părintele a visat pentru prima oară o tânără cu chip strălucitor, îmbrăcată în straie mănăstireşti, care i-a spus cu glas domol: „Vei fi ocro­tit!... Tatăl tău se va întoarce după un lung prizonie­rat!”.
La ieşirea din sfântul lăcaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea ni­meni, doar eu! De astă dată nu mai era vis, ci vedenie curată...
Mi-a vorbit cu glas îngeresc: «Ai încredere şi du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune!». Acea măi­cuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l pri­vesc. Începând de atunci, am în­ţe­les că este însăşi Măicuţa Domnului...”, mărturiseşte părintele.
A evadat cu ajutorul unui brigadier-şef, iar vreme de 10 ani a stat ascuns într-o peşteră din Bucegi. S-a hrănit cu tot felul de rădăcini, cu seminţe şi fructe. Îmbrăcat în zdrenţe, se ruga neîncetat. Privind crucea de pe Caraiman, i-a jurat Sfintei Fecioare Maria că va construi o mănăstire cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”.
În 1995, pe când spovedea o credincioasă, părintele Gherontie a suferit un accident vascular cerebral, paralizând.
După trei luni a fost trimis la un sanatoriu din Sinaia. Doctorul i-a spus că are nevoie de câţiva ani pentru refacere. A rămas doar o singură noapte! Preacurata s-a apropiat de patul său spunând: „Te-am adus aici cu o misiune... Adu-ţi aminte! Trezeşte-te, că nu eşti bolnav!”. „Mi-a repetat aceste vorbe de trei ori. Apoi a rostit mai apăsat, de parcă trebuia cu tot dinadinsul să-mi amintească acele ultime cuvinte: «Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mănăstirea!».” A doua zi a coborât din pat, uimind medicii şi vecinii din salon, şi a plecat să caute locul de mănăstire.