Citat:
În prealabil postat de Tartaruga
Am citit cele scrise pe aceasta pagina. Un lucru m-a nedumerit si un altul nu l-am inteles.
Ceea ce ma nedumereste este rebotezarea. Pe ce baza biblica se poate reboteza un om din biserica dvs.?
|
De regulă intrarea într-o biserică se face prin botez ca acceptare a legământului cu Dumnezeu și ca mărturie personală și publică a acestui fapt. Botezul infantil nu îndeplinește aceste condiții (și încă altele în plus), deci e normal ca intrând într-o biserică neoprotestantă să se efectueze
rebotezarea (dacă "
botezare" putea fi numit actul făcut fără consimțământul și participarea bebelușului). Dar chiar dacă considerăm botez
botezul pruncilor, aflarea anumitor adevăruri pierdute sau uitate (esențiale în ce privește mântuirea) în bisericile istorice, conduc inevitabil către rebotezare. Așa au procedat și apostolii în
Fapte19,1-5.
Citat:
În prealabil postat de Tartaruga
Iar ceea ce n-am inteles este legat de acest pasaj:
"„Hristos a învățat lămurit că cei care stăruie pe față în păcat trebuie să fie despărțiți de biserică, dar El nu ne‑a încredințat lucrarea de judecare a caracterului și a motivelor acestora. El cunoaște prea bine firea noastră, ca să ne încredințeze această lucrare. Dacă am încerca să smulgem din biserică pe cei pe care îi bănuim că nu sunt creștini veritabili, să fim siguri că am face greșeli. Deseori îi socotim ca fiind fără speranță tocmai pe cei pe care Hristos îi atrage la Sine. Dacă am trata aceste suflete după judecata noastră nedesăvârșită, le‑am spulbera probabil și ultima speranță. Mulți care se socotesc creștini vor fi găsiți cu lipsuri până la urmă. Mulți vor fi in ceruri, despre care vecinii lor au crezut că nu vor intra niciodată acolo. Omul judecă după înfățișare, dar Dumnezeu judecă inima. Neghina și grâul trebuie să crească împreună până la seceriș; iar secerișul este încheierea timpului de probă. În cuvintele Mântuitorului se mai găsește o lecție, o lecție de îngăduință minunată și de dragoste plină de gingășie. După cum neghina își are rădăcinile împletite strâns cu acelea ale grâului, tot astfel frații falși din biserică pot fi strâns legați de ucenicii adevărați. Caracterul adevărat al acestor pretinși credincioși nu se dă pe față pe deplin. Dacă ei ar fi despărțiți de biserică, alții, care doar pentru aceasta ar fi rămas statornici, ar putea fi determinați să se poticnească.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 45)"
Imi pare ca in acest pasaj ideile sunt putin contradictorii. Incepe prin a spune ca Domnul a cerut separarea "bunilor" de "rai", pentru a termina cu ideea ca de fapt nu trebuie separati, ci graul trebuie sa creasca impreuna cu neghina. Nu prea am inteles ce a vrut sa spuna. Dvs. ati inteles?
|
Da. În Biserica A.Z.Ș. pierderea calității de membru nu înseamnă ruperea relațiilor cu Biserica, ori mai grav: nu înseamnă condamnarea la moarte. Aceasta separare de corpul Bisericii nu înseamnă judecarea și condamnarea celui păcătos, ci condamnarea păcatului și delimitarea și dezaprobarea Bisericii față de actul în sine. Cam așa înțeleg eu pasajul acesta.