Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Pai da, cam asa ceva...:)
(Poate ne mai zici totusi cate ceva despre distinctia si legatura dintre cainta si pocainta, apoi despre bucuriile credintei... Nu de alta, dar tocmai mi-a explicat cineva azi cum a scapat de vinovatia si sentimentul de culpabilitate, pe care zicea ca i le indusesera "popii astia", care "te acuza" si te fac sa te caiesti pana innebunesti / asa zicea iluminata faptura, si mai tinu sa precizeze ca no problem, acum ea vorbeste liber cu Dumnezeu si simte/vede/constata cum Domnul face in fiecare zi minuni pentru ea... ma rog, tot delirul... Apropos, a terminat repede cu culpabilitatile trecind la fapte bune: tocmai si-a inselat sotul, in sfarsit, dupa ani de chin, zicea... Si se simte "libera", in comuniune cu Dumnezeu, fiica a Lui, iubita, mireasa etc. Iti sta mintea-n loc, nu alta, cand intalnesti cate un iluminat din asta!)
|
Frate,la mine delirul este si mai mare.
Fiecare clipa pe care o traiesc pe lumea asta,in speranta ca poate voi face,cu ajutorul Lui,si ceva bun pt sufletul meu, este un miracol si arata infinita dragoste a lui Dumnezeu raportata la ce as merita eu. Doamna,domnisoara,cu pricina a tulit-o insa din tarcul oilor cu totu si acum chiar zburda ,,libera"..da pe campii :) Poate acest cuvant despre pocainta,spus de
Sfantul Ioan Maximovici,considerat a fi un ,,nebun pentru Hristos"va fi mai folositor,mai ales din perspectiva adevaratei libertati,libertatea Adevarului care te face cu adevarat liber:
„
Deschide-mi ușile pocăinței, Dătătorule de viață! “ Cuvântul grecesc pentru pocăință este „metanoia”. În sens literal acesta înseamnă schimbarea minții, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăința este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric său. Pocăința este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieții lui.Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, și nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri și le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se miște cu grijă, întrucât nu știa unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede și se mișcă liber.
Același lucru se petrece și în viața duhovnicească.
Când suntem cufundați în păcate iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumești, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică și mergem neîncetat pe o cale greșită, fără să ne dăm seama de asta.Dar iată, o rază a luminii dumnezeiești pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înșine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înțelege limpede că mergem pe căi greșite. Și vom înțelege clar care-i calea cea bună.
Dacă vom conștientiza nimicnicia duhovnicească, păcătoșenia noastră, și vom dori din tot sufletul să ne îndreptăm, suntem aproape de mântuire. Din adâncul sufletului vom striga către Domnul: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă după mila Ta!”, „Iartă-mă și mă mântuiește!”, „Dă-mi să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu!”.Să ne grăbim să ne iertăm unul altuia toate supărările și mâhnirile. Fie ca întotdeauna să auzim cuvintele Evangheliei din Duminica Iertării: „Că de veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel Ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșalele voastre” (Matei 6, 14).