[catehumen]

În prealabil postat de ioan cezar

Ha, binevenita postare, tocmai am dat titularizarea (din nou, fireste, ca nu sunt posturi, le-au luat desigur pilele la vremea cuvenita...) :).
Eu sunt la alta disciplina (psiho).

Pai, catehumen, daca am o nostalgie activa in ultimii ani, aceasta e ca nu pot fi prof de religie... Desi, dincolo de atasamentul meu emotional, pentru a fi la inaltimea acestei discipline cred ca e mult de lucru (si ca nu sunt vrednic de asa lucrare). Ca om crestin, mai intai, si ca profesionist al artei si stiintei pedagogice.
Deocamdata sa iti spun cum am constatat ca sunt tratati profesorii de religie in cancelarie: ca pe oricare altul, ca oameni mai intai, secundar dupa disciplina predata.
Cum i-am tratat eu, de pilda... La inceput cu indiferenta, intrucat s-a nimerit ca primul prof de religie pe care l-am cunoscut sa fie un ins ursuz si tare mandru, care facuse la fumoar o bisericuta cu doua doamne divortate, frustrate foarte, carora le vindea gogosi impachetate cu citate biblice, jucind un rol de bufon, dupa gustul meu, cu aere de duhovnic. Ma calca pe nervi pentru maimutareala lui, mai ales ca nu se sfia sa arunce cate o trimitere, vai, in soapta insa suficient de clar pentru a fi auzit, catre mine. Zicea cam asa "ia uitati-l, cica e psiholog, tace si ne studiaza..." - credea el. Bietul om, nu stia ca in vremea aceea eu imi studiam la nesfarsit, pe tacute, in ganduri, sansa de a supravietui bolii grave pe care o aveam tocmai atunci. Deci am ales sa fiu indiferent, sa ma abtin in tot chipul de a-i da vreo replica. Il compatimeam pe infantil (desi omu avea peste 30 ani).
Apoi, a urmat faza simpatiei reciproce. S-a intamplat ca bietul prof a avut un necaz cu conducerea scolii, in urma unui abuz involuntar comis la o clasa de fitze (cum sunt mai toate la Jean Monet) si era tare necajit, tragea minute in sir din tigara cu ochii in gol, la fumoar, si era singur, isi pierduse admiratoarele. Atunci, intr-adevar, l-am studiat: i-am cercetat mimica si postura si am ajuns la concluzia ca, cel mai probabil, nu se ruga ci ratacea in ganduri, speriat si confuz. Am intrat in vorba cu el, milos de meserie cum sunt eu, gata sa ridic vreun nenorocit care si-a facut-o cu mana lui, desigur, din vreo balta... Caci am vocatie (boala) de salvator, desigur...
Am devenit repede buni camarazi, s-a dovedit un om de treaba si destept foarte. Doar ca era baietel, imatur emotional, in ciuda varstei. Ca mai toti "barbatii", dealtfel, in lumea asta unde feminismul lupta cu macho-ismul.... :)
Insa nu se pricepea la pedagogie (iar acum trec la partea a doua a intrebarii tale). Spui ca taina succesului in invatamant este sa te pricepi la psihologia elevilor... Of, vorbe mari, vorbe mari... Pai, cand vei da examenul de titularizare vei vedea ca, mai ales in ultimii ani, s-a schimbat radical modul de a concepe si practica educatia. Ne aliniem, taras-grapis la standardele mondiale. Asta insemana mai intai ca daca nu demonstrezi ca detii competente didactice, nu prea poti sa devii profesori. SI ca, oricum, daca se intampla sa treci examenul, vei fi un profesor slab. Iar asta e grav, macar ca, dupa cum poate vei fi aflat, profesorul (dascalul in general) este un fericit (macar potential), fiind chemat sa practice cea mai frumoasa profesie din lume. Caci nu e alta mai frumoasa, mai grea, mai complexa, mai delicata decat aceasta, indiferent ca lucrezi cu copiii de la gradi sau cu adolescentii rebeli si adeseori chiar delincventi.

Deoarece am trait printre elevi 25 ani, da-mi voie sa iti sugerez cateva lucruri, sa iti propun mai degraba cateva directii de reflectie, in baza experientei mele (adica mai ales a gafelor si balbelor):
1) A fi profesor este in ultimul rand un merit: magistrocentrismul este cea mai rusinoasa plaga a invatamantului. Ca profesor esti chemat sa slujesti devenirea intru fiinta a copiilor, nu sa predai continuturi, cunostinte. Sunt si astea, dar abia mai la coada...
2) Cauta sa studiezi mult si aprofundat pedagogie (te vei lovi astfel si de psihologia de care pomeneai). Elevii retin mult mai putin decat suntem noi pregatiti sa oferim, iar oferta noastra de cunostinte de fapt nici nu are legatura cu invatamantul de masa. Elevii au nevoie sa aiba in profesor un model de om sanatos, un prieten mai mare, un camarad pe drumul greu al cunoasterii si al devenirii ca oameni intre oameni. Taie-ti narcisismele toate! Nu are nimeni nevoie de cunostintele tale savante! Retine, catehumen, cuvantul meu si nu te grabi sa il crezi sau sa il respingi: lasa practica sa vorbeasca. Totusi, retine-l ca reper!
3) Psihologia nu se invata asa usor... Eu invat de aproape 30 ani psihologie, la modul sistematic, si crede-ma ca nu am trecut de genunchiul broastei. Deci... rabdare... studiu... lucrul cu sine... jos cu mastile proprii.... o inteleapta indoiala de sine, o anumita neincredere fertila pentru continuarea devenirii personale (altminteri vin autosuficienta, ingamfarea, toate boalele..)
4) Profesorii din cancelarie sunt oameni. Ca urmare, conteaza mai putin ce disciplina predai, cat mai intai ce fel de abilitati de relationare ai, ce fel de caracter, ce inima si ce inteligenta (cognitiva si emotionala, sociala). Pe scurt: ce fel de om esti!
APoi, fiind debutant, vei primi sprijin de la majoritatea colegilor. Cancelaria este o mica sau mai mare familie! Problema e daca vei sti sa ceri, sa folosesti, si mai ales sa te arati recunoscator. Daca da, atunci vei fi fericit la scoala.
5) Termin cu un avertisment: daca ai cumva impresia infantila ca disciplina ta e mai breaza ca altele (asa cred toti profii, ca a lor e cea mai tare...), pregateste-te sa ajungi rau... Smereste-te, catehumen, iar asta o faci mai intai prin studiu serios, cata vreme mai esti student, deocamdata. Iar "studiu" inseamna o groaza de lucruri...

In rest, Dumnezeu sa te ajute, sa te lumineze ca sa prinzi "spilu" meseriei la care aspiri.
Fii binecuvantat!

Iti multumesc,va multumesc pentru sfaturi ,nu sunt infatuat ,am 39 de ani ,mesajul e lung si cu mult talc ,da ma asteptam sa fie greu ,de fapt ma astept sa fie greu ,in fond cand a fost usor in lumea asta apostata sa vorbesti despre Dumnezeu ? Din pacate din mesaj nici un loc pentru speranta ,poate e mai bine asa ,m-am dezvatat de mult sa mai am vise utopice ,stiu ca ma voi lupta cu multi :colegi profesori,copii,sistemul si de ce nu cu mine . Ca disciplina mea ,religia, e mai "breza" de cat altele nu cred ca e si nici nu ar fi corect fata de colegi sa gandesc asa ,stiu doar ca e ceva ce imi place ,cred cu tarie ca acest drum pe care am pornit e cel bun ,practic realizez ca e cel mai bun lucru pe care il fac ,sper ca nu ultimul)) Sincer ma bucur ca am putut discuta ,nu provin dintr-o familie de profesori si nu am nici rude sau prieteni ,asa ca orice informatie reala imi e de folos ,mai ales ca vine din partea unor oameni care se roaga si cred in Dumnezeu !
Ai spus la un moment dat parca la inceputul mesajului ,dar doar telegrafic, chiar daca absolvi examenul de titular ,tot nu gasesti post !?! Nu voi gasi post de profesor de religie in oras sau nu voi gasi de loc ? Intreb de oarece am inteles ca la mine in judet sunt posturi destule neocupate . A si inca ceva ,daca nu voi gasi post in oras nu e nici o problema voi merge si in cel mai indepartat sat ,oare Sfintii Apostoli nu au propovaduit si ei evanghelia la toti oamenii ? Poate nu e cea mai buna comparatie ,e evident ca nu ma pot compara cu Sfintii Apostoli ,dar totusi duhovnicul meu mi-a spus ca asta e tot apostolie ,sa aduci cuvantul lui Dumnezeu in sufletele si inimile copiilor si tuturor celor care doaresc sa-l cunoasca pe Dumnezeu . Sper ca frazele mele nu sunt prea "heirupiste" ,da eu asa gandesc.
Mi-ar prinde bine cateva idei despre ce va urma ,mai exact ,dupa ce termin vreu sa continui cu un masterat in teologie ,pot fi profesor dupa terminarea facultatii ? Ce este sau in ce consta un examen de titular ? E greu acest examen ? Sunt si alti "factori" care pot influnta repartitia ? Nota mare obtinuta nu e o garantie pentru un loc in oras ? Nu stiu ,poate sunt intrebari tampite dar cum am spus habar nu am ce urmeaza )) Oricum eu voi merge pana la capat ori unde va fi acest capat . Masteratul la ce ma ajuta ,daca ajuta ? Consider ca studiul teologiei e destul de greu ,e greu sunt constient sa pun si in practica ce invat ,oricum masterul nu il voi face din mandrie sau din dorinta de a fi peste altii ,ci pur si simplu pentru o mai buna aprofundare .Din ce am inteles masterul inseamna cercetare .
Sper sa nu va fi plictisit cu intrebarile mele ,unele poate hilare ,dar invat de la voi cei ce a primit "botezul focului"
As dori raspunsuri cat mai clare daca se poate va multumesc anticipat.
Si ca sa nu mai scriu inca un mesaj as raspunde celui ce a spus aici ca nu conteaza psihologia ci doar rugaciunea sau cam asa ceva . Eu as face totusi o separare ,psihologia dupa parerea mea e o arma valoroasa ,mie mi-a placut din tinerete ,e un univers fascinant sa poti controla furia altuia sa poti stabiliza starea emotiva a cuiva etc. Da rugaciune e foarte importanta ,e indispensabila ,numai ca rugaciunea mea nu a ajuns in stadiul de inaltare cu mintea la cer . Nu sunt calugar nici preot ,nu merg pe apa ,nu tamaduiesc oameni cu puterea rugaciunii ,ceea ce stiu este ca sunt un pacatos care incearca zilnic sa fie mai bun .
Inca odata multumiri tuturor !