[antiecumenism]

-eu gandesc asa :orice problema apare in discutie trebuie sa tinem cont de Sfintii Parinti.
-Decebal are dreptate Dumnezeu si Sfintii nu sunt de acord cu preotii facuti de oameni pe bani.

Sa vedem ce zice Sfantul simeon noul teolog – cateheze- despre preotie:

“Preoţii şi păstorii trebuie să fie în lumină .Dar să nu ne înşelăm pe noi înşine [2 Co 3, 18], şi, urmând voilor cărnii noastre [Ef2, 3; 2 Ptr 2, 10], să desfrânăm în obişnuinţele noastre [Ps 105, 39], făcându-ne pe noi înşine învăţători, şi devenind egumeni, arhierei, şi preoţi în dispreţul lui Dumnezeu şi al mântuirii noastre. Căci dacă atunci când Iisus a zis: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea vedea împărăţia lui Dumnezeu", iar Nicodim I-a răspuns: „Cum va putea un om să se nască bătrân fiind? Poate oare să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască din nou?" [In 3, 3-4], Iisus i-a reproşat şi i-a zis: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti aceasta?" [In 3, 10], măcar că el nu crezuse încă nicidecum, nici nu cunoştea cele ale harului, atunci de o cât mai mare osândă nu suntem vrednici noi, cei ce suntem învăţători după venirea harului şi nu cunoaştem tainele harului, cei ce ne desfătăm de o astfel de învăţătură şi suntem zilnic învăţaţi şi primim mărturie pentru ea de la apostoli, proroci, învăţători şi de la însuşi Domnul?
Căci dacă nu ştim cum se cade să petrecem în această viaţă [1 Tim 3, 15], nici cum trebuie să creştem mai întâi în fapte bune şi să ne înfăţişăm pe noi înşine robi ai dreptăţii [Rm 6, 16-19], ca unii ce stăm înaintea Domnului şi nu a oamenilor [2 Co 8, 21; Ef6, 7] şi am fost rânduiţi să slujim fără reproş Dumnezeului celui viu [1 Tes 1, 9], nici cum şi în ce fel trebuie mai întâi să ne facem aşa ca să stăm în fruntea celorlalţi, cum, spune-mi, vom încerca să luăm în mâini paza şi purtarea de grijă a turmei Stăpânului? Cum o vom păstori pe aceasta după voia Păstorului celui Mare [1 Ptr 5, 4] şi o vom aduce la păşunile cele pururea verzi [In 10, 9-3].



Ticăloşia preoţilor traficanţi ai harului
Dar, o, învârtoşarea noastră şi dispreţul nostru faţă de Dumnezeu şi cele dumnezeieşti! Căci astupându-ne urechile ca o aspidă [Ps 57, 5] şi făcându-ne ca nişte surzi şi muţi, asemenea morţilor, şi având simţirile sufletului învârtoşate, nu primim simţirea celor grăite [de noi], nici nu ştim că există un creştinism, ci ignorând taina Iconomiei şi neştiind nimic exact din tainele creştinilor, încercăm fără ruşine să arătăm, celor mulţi despre lumina cunoştinţei, ba chiar însăşi lumina cunoştinţei. Dar nu cunoştinţa este lumina, ci lumina este cunoştinţa, pentru că toate sunt în ea, prin ea şi din ea [Rm 11, 36], a cărei vedere tăgăduind-o, ne denunţăm pe noi înşine că n-am fost născuţi, nici n-am venit la lumina cea de sus ci, că, fiind încă embrioni sau, ca să grăim mai adevărat, avortoni [I Co 15, 8], ne aruncăm pe locurile sfinte şi urcăm pe scaunele apostolilor, şi, ceea ce este mai grav, cumpărăm cei mai mulţi, fără frică de Dumnezeu, preoţia cu bani, şi căutăm, noi, cei ce nici n-am fost niciodată miei, să stăm ca păstori în fruntea turmei împăratului, şi aceasta numai ca să ne umplem pântecele noastre ca nişte fiare şi să săvârşim toate celelalte lucruri pe care le cere dorirea răului şi pofta şi instinctul spre cele de jos.
Aşa au fost la început, fraţilor, apostolii? Aşa urmaşii apostolilor? Aşa părinţii şi învăţătorii noştri? Vai de înfricoşătoarea îndrăzneală a unora ca acestora, căci nu numai în ce priveşte banii văzuţi se fac vânzători şi furi de cele sfinte, ei, cei ce nu se uită decât la pungă, dar îndrăznesc să se atingă chiar şi de însăşi bogăţia cea dumnezeiască, pentru că nu se ruşinează să zică: „Al nostru este a lega şi dezlega [Mt 16, 19; 18, 18] şi acest lucru noi l-am primit, în viaţa de faţă, de sus!" O, neruşinarea, ca să nu zic ultima nebunie a lor! De la cine, spune-mi, tu, şi pentru ce ai primit această putere de sus [In 19, 11]? Pentru că ai lăsat toate şi ai urmat lui Hristos [Mt 19, 27 par]? Pentru că ai dispreţuit slava pământească? Pentru că te-ai făcut smerit cu duhul [Mt 5, 3; 11, 29; Ps 33, 19]?
Pentru că ai vândut toate şi le-ai dat săracilor [Mt 19, 21 par]?
Pentru că ţi-ai pierdut sufletul tău sau l-ai omorât pentru lume [Col 3, 5; Ga 6, 14] şi nu l-ai mai găsit în nici o voie a cărnii [Ef2, 3; In 1, 13]? Sau ai auzit oare şi tu, ca şi ucenicii lui Hristos în vechime, de la El însuşi suflând asupra ta şi zicându-ţi: „Ia Duh Sfânt! Cărora le vei lăsa păcatele, lăsate vor fi şi cărora le vei ţine, ţinute vor fi!" [In 20, 22-23]?


Sfinţenia adevăratului preot
„Dar puterea aceasta e a preoţilor", zic ei. Ştiu şi eu; adevărat e acest lucru. Dar nu a tuturor preoţilor, nici a celor ce sunt doar preoţi pur şi simplu, ci a celor ce slujesc Evanghelia în duh de smerenie [Dn 3, 29] şi duc o viaţă ireproşabilă, a celor ce s-au înfăţişat mai întâi pe ei înşişi Domnului [Rm 6, 16; 12, 1] şi aduc în chip duhovnicesc în templul trupului lor [7 Co 6,19] drept jertfă desăvârşită, sfinţită şi bine-plăcută închinarea lor curată [Rm 1, 21; Iac 1, 27] fiind primiţi, înfăţişaţi [cf. Evr 9, 24] la jertfelnicul celor de sus, şi aduşi de Arhiereul Hristos lui Dumnezeu Tatăl ofrandă desăvârşită, prefăcuţi, schimbaţi şi transfiguraţi prin puterea Duhului în Hristos Cel ce a murit pentru noi şi a înviat în slava Dumnezeirii; a celor care se căiesc şi plâng cu smerenie desăvârşită ziua şi noaptea şi se roagă cu lacrimi nu numai pentru ei înşişi, ci şi pentru turma cea încredinţată lor şi pentru toate sfintele lui Dumnezeu biserici din lume, şi nu numai atât, ci şi plâng cu amar înaintea lui Dumnezeu pentru păcate străine, neavând nevoie de nimic mai mult decât de hrana absolut trebuincioasă, nici preocupându-se cu vreo îngrijire sau desfătare a trupului, ci care „umblă", precum este scris, „în Duhul şi nu mai săvârşesc pofta cărnii" [Ga 5, 16]; care nu preferă din pricina dreptăţii şi poruncii lui Dumnezeu nici pe sărac nici pe bogat, nici pe stăpânitor nici pe cel stăpânit, nici chiar pe cel ce poartă diadema [împărătească]; care nu se înmoaie, nu trec cu vederea sau încalcă porunca lui Dumnezeu Cel peste toate, nici sub pretext de milă, nici pentru dăruire de daruri, nici pentru frică, nici pentru iubire nici pentru orice alt lucru văzut sau nevăzut.
A unora ca acestora este faptul de a lega şi dezlega [Mt 16, 19; 18, 18], de a săvârşi cele sfinte şi a învăţa, nu însă a celor ce au primit votul şi hirotonia [alegerea] numai de la oameni, „căci nimeni, zice [Scriptura], nu-şi ia de la sine cinstea aceasta, ci numai cel chemat de Dumnezeu" [Evr 5, 4].
Nu a zis: cel ce a primit votul de la oameni, ci cel ce a fost mai înainte hotărât şi rânduit spre aceasta de Dumnezeu. Căci [preoţii] făcuţi din oameni şi prin oameni sunt furi şi tâlhari, precum a zis Domnul: „Eu sunt uşa. Toţi câţi au intrat şi intră nu prin Mine, ci sar pe altundeva, sunt furi şi tâlhari" [In 10, 7.9.1].


Hristos — Lumina lumii
Deci nu vă amăgiţi, fraţilor [1 Co 6, 9], cine petrece în întuneric e în afara uşii, iar cel căruia i se pare că a intrat şi n-a intrat prin lumină, şi el e în afara staulului. Căci dacă Iisus este lumina lumii [In 8, 12; 9, 5] şi uşa [In 10, 7-9], negreşit El este o uşă luminoasă şi nu numai o simplă uşă, iar cine a ajuns în ea, a ajuns în lumina lumii. Dar El este Lumină a lumii nu ca unul văzut în mod sensibil ci ca unul contemplat în mod inteligibil .”