Pai da, Aline, de nu cumva caii insisi ne cam duc pe unde vor ei, neinfrinati...
Legat de asta, linkul atasat mai jos ofera un dialog in care, la un moment dat, sesizam ca parintele arhimandrit Mihail Stanciu evita sistematic sa raspunda intrebarii tintite ridicate (in numele publicului larg) de parintele Visarion Alexa. Facind, ca sa spun asa, pe "naivul", parintele Visarion se tot preface ca nu pricepe unde bate arhimandritul si repeta si tot reia intrebarea: ce trebe, domne, sa mancam in post? - ar suna pe limba romanului de astazi.
Iar parintele arhimandrit prinde cheia si tot asa, "naiv", se face ca nu vede, nu aude si ii da nainte cu teologhisirea...
Oare de ce acest mod de a dialoga? Parintii au un "dialog al surzilor", fiecare pre limba lui?...:) DA si Nu...
Da, intrucat cu o maiestrie aleasa ei fac, dupa cate pricep eu, o replicare a dialogului real dintre omul duhovnicesc si omul lumesc care se screme sa posteasca. Se screme zic, intrucat nu posteste, de fapt. Face sport, in cel mai bun caz, un sport bizar in care recordul sau performanta se exprima in cele ale stomacului si falcilor, iar nu in cele care se petrec taman acum la Olimpiada de la Londra.
Ca urmare, in jocul de rol utilizat ca metoda de a incita la reflectie si descoperire, parintele Visarion se smereste sa joace rolul "crestinului obisnuit", iar parintele Mihail joaca rolul (ca asa cere situatia convorbirii) omului duhovnicesc... (Nu ca ambii nu ar fi oameni duhovnicesti, asta e o problema care nu sta in intentie de a o ridica cumva.)

Nu, pe de alta parte, intrucat parintii par a avea o intelegere tainica privind derularea (oarecum demonstrativa, regizata frumos) a dialogului. Miza discutiei, parem ca intrezarim, este natura insasi a Postului. Menirea, rostul, TAINA postului, as indrazni sa zic...

O discutie purtata in termeni culinari pica din start in afara folosului duhovnicesc al postului.
Hristos nu este bucatar, nu S-a intrupat si nu a patimit pentru ca noi sa evitam grasimile, E-urile si sa ridicam in slavi rafinamentul produselor din soia. Nici doctor nutritionist nu este Domnul. Nici performer sportiv. Iar Biserica a randuit posturile nefiind vreun restaurant cu mancaruri de post. Ci acea pastratoare vie a cuvantului lui Dumnezeu Care a spus despre un anume neam (de demoni) ca se scoate cu rugaciune si cu post... Aha, va sa zica iarasi treaba cu demonii... Pai, fratilor, iertati-ma ca insist: avem deocamdata vreuna mai importanta? Ducem vreun alt razboi de la caderea copiilor acelora de demult?... Patimile noastre de pe urma carui amic se trag si de cine sunt cu mestesugire sprijinite? Firea noastra de cine a fost grav mutilata? De ce ne poticnim, oare, in neputinte felurite si cine ne "ajuta"? Ori, poate, nu am priceput eu inca...

In definitiv, daca ne preocupa devenirea noastra intru Fiinta lui Hristos (si cerem aceasta la rugaciune cand spunem "painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi") "ancorele" noastre fac parte din lumea Duhului, asadar din zona listei roadelor... "Organele" duhovnicesti, iar nu cele trupesti, sunt cele tintite spre a fi revitalizate si trofice cu ajutorul postului. Hrana DE CAPATAI A CRESTINULUI este duhovniceasca, iar nu trupeasca. Lacomia de a manca salam cu soia este la fel cu aceea de a rontai bomboane, ba inca e pe deasupra si stupida, ori pur si simplu masochista.
Problema nu imi pare a fi ce anume mancam, cat mai ales in ce duh ne luam hrana... Hrana postului este simpla si mai sumara ca de obicei, asta-i clar. Iar simplitatea ei vine in tandem (si oarecum in consecinta, desi mai degraba ele se sprijina reciproc) cu simplitatea cugetului, fara de care nu mai conteaza de loc simplitatea fizica si putinatatea hranei. Deci, in ce duh mancam?
Pai in ce duh? In Duhul Mariei! In Duhul Fecioarei! In Duhul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu! In Duhul Dragostei lui Hristos, asadar,
slava lui Dumnezeu ca ni-L ofera in dar, neincetat, cata vreme gasim dispozitia de a-L primi.
Insa, cata vreme atentia noastra (adica zarea preocuparilor constiintei, lumina ei) este atrasa (sedusa, ISPITITA) spre retetele culinare SI GRIJILE AFERENTE (sa nu cumva sa fie o urma de laptic, ca gata cu desavarsirea si sfintirea!, o, nerozie cutremuratoare a mintii noastre omenesti...), pesemne ca vremea de
CAINTA PENTRU PUTINA / CVASINULA NOASTRA IUBIRE
se risipeste
si postul nostru trece... fara sa postim...
SA NU FIE!
Zic si eu... Iertare ca dadui cu proasta-mi gura.

Dar mai bine sa urmarim a doua parte a dialogului amintit, despre post: http://www.trilulilu.ro/muzica-podca...nia-cultural-0