Imnul românesc
(Din pragul anului 1956)
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Acum, ca niciodată
Treziți-vă, Români!
Având credință-n suflet
Și armă sfântă-n mâini.
In rodul născocirii
Să nu nădăjduiți,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!
Uniți-vă în cuget
Prin simțuri creștinești
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovnicești!
In pavăza credintii
Fiind adăpostiți,
La vreme de războaie
Veți fi nebiruiți.
Tot neamul de pe lume
Și cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.
Plecați-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalțe fruntea
In “plaiul cel dorit”.
De somnul nesimtirii
Să nu mai dormitați,
Că “zorii mântuirii”
Se-arată la Carpați.
Cu dragoste curată,
Ca frații petrecând,
Să nu știrbim onoarea
Și graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simțirea
Din suflet creștinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!
De vom păzi unirea
Și “Crezul din strămoși”,
Vom fi și jos, în lume,
Și-n ceruri glorioși!
In scumpa noastră tară
Atunci vor crește iar
Virtuțile străbune
Cu nume secular.
Din groapa stricăciunii,
Săpată de “tiran”,
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.
Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creștini,
Păstrând neprihănită
Credința, prin străini!
|