[antiecumenism]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

... De ce ingaduie Dumnezeu astfel de fapte? Nu stiu. Singurul raspuns care mi l-am dat a fost faptul ca Dumnezeu nu ingaduie pentru oricine, ci pentru cei care au inca destule probleme in materie de har, dar au o diploma de absolvire. Pentru acestia e nevoie de sudoare si sacrificiu. Daca Dumnezeu NU VREA, nici familia si nici tanarul absolvent nu vor reusi vreodata sa adune atatia bani. Iar banii... pana la urma vin tot de la Dumnezeu, intrucat nimic din ce ni se pare ca-i al nostru, nu ne apartine. Problema apare in momentul in care proaspatul preot paroh, numit dupa "grosimea plicului", va dori sa... "recupereze" si apasa adanc pe acceleratie...

-bani,bani si iar bani in asta consta preotia,tanarul absolvent trebuie sa se "sacrifice" strangand bani si dupa aceea poate ajunge preot ? asa se pune problema ? e total gresit !!
-eu nu as da bani ca sa ajung preot fereasca dumnezeu (chiar daca as avea acei bani si chiar daca dupa aceea nu i-as recupera sub nici o forma)
-nu se cumpara sau se vand tainele pe bani,sub nici o forma,nici daca ai bani,nici daca te chinui sa-i faci rost,nici daca dupa aceea nu te chinui sa-i recuperezi
-episcopii sau cei care accepta bani sunt vinovati si gresesc,nu se face asa ceva sub nici o forma, nu e crestineste;
-"nu trebuie sa judecam ca suntem in exterior",dar vedem ce zic sfintii,vedem si noi ce-i bine si ce-i rau
-nu ati citit ce zice sfantul simeon noul teolog:

“…ne denunţăm pe noi înşine că n-am fost născuţi, nici n-am venit la lumina cea de sus ci, că, fiind încă embrioni sau, ca să grăim mai adevărat, avortoni [I Co 15, 8], ne aruncăm pe locurile sfinte şi urcăm pe scaunele apostolilor, şi, ceea ce este mai grav, cumpărăm cei mai mulţi, fără frică de Dumnezeu, preoţia cu bani, şi căutăm, noi, cei ce nici n-am fost niciodată miei, să stăm ca păstori în fruntea turmei împăratului, şi aceasta numai ca să ne umplem pântecele noastre ca nişte fiare şi să săvârşim toate celelalte lucruri pe care le cere dorirea răului şi pofta şi instinctul spre cele de jos.
Aşa au fost la început, fraţilor, apostolii? Aşa urmaşii apostolilor? Aşa părinţii şi învăţătorii noştri? Vai de înfricoşătoarea îndrăzneală a unora ca acestora, căci nu numai în ce priveşte banii văzuţi se fac vânzători şi furi de cele sfinte, ei, cei ce nu se uită decât la pungă, dar îndrăznesc să se atingă chiar şi de însăşi bogăţia cea dumnezeiască, pentru că nu se ruşinează să zică: „Al nostru este a lega şi dezlega [Mt 16, 19; 18, 18] şi acest lucru noi l-am primit, în viaţa de faţă, de sus!" O, neruşinarea, ca să nu zic ultima nebunie a lor! De la cine, spune-mi, tu, şi pentru ce ai primit această putere de sus [In 19, 11]? Pentru că ai lăsat toate şi ai urmat lui Hristos [Mt 19, 27 par]? Pentru că ai dispreţuit slava pământească? Pentru că te-ai făcut smerit cu duhul [Mt 5, 3; 11, 29; Ps 33, 19]?
Pentru că ai vândut toate şi le-ai dat săracilor [Mt 19, 21 par]?
Pentru că ţi-ai pierdut sufletul tău sau l-ai omorât pentru lume [Col 3, 5; Ga 6, 14] şi nu l-ai mai găsit în nici o voie a cărnii [Ef2, 3; In 1, 13]? Sau ai auzit oare şi tu, ca şi ucenicii lui Hristos în vechime, de la El însuşi suflând asupra ta şi zicându-ţi: „Ia Duh Sfânt! Cărora le vei lăsa păcatele, lăsate vor fi şi cărora le vei ţine, ţinute vor fi!" [In 20, 22-23]?


Sfinţenia adevăratului preot
„Dar puterea aceasta e a preoţilor", zic ei. Ştiu şi eu; adevărat e acest lucru. Dar nu a tuturor preoţilor, nici a celor ce sunt doar preoţi pur şi simplu, ci a celor ce slujesc Evanghelia în duh de smerenie [Dn 3, 29] şi duc o viaţă ireproşabilă, a celor ce s-au înfăţişat mai întâi pe ei înşişi Domnului [Rm 6, 16; 12, 1] şi aduc în chip duhovnicesc în templul trupului lor [7 Co 6,19] drept jertfă desăvârşită, sfinţită şi bine-plăcută închinarea lor curată [Rm 1, 21; Iac 1, 27] fiind primiţi, înfăţişaţi [cf. Evr 9, 24] la jertfelnicul celor de sus, şi aduşi de Arhiereul Hristos lui Dumnezeu Tatăl ofrandă desăvârşită, prefăcuţi, schimbaţi şi transfiguraţi prin puterea Duhului în Hristos Cel ce a murit pentru noi şi a înviat în slava Dumnezeirii; a celor care se căiesc şi plâng cu smerenie desăvârşită ziua şi noaptea şi se roagă cu lacrimi nu numai pentru ei înşişi, ci şi pentru turma cea încredinţată lor şi pentru toate sfintele lui Dumnezeu biserici din lume, şi nu numai atât, ci şi plâng cu amar înaintea lui Dumnezeu pentru păcate străine, neavând nevoie de nimic mai mult decât de hrana absolut trebuincioasă, nici preocupându-se cu vreo îngrijire sau desfătare a trupului, ci care „umblă", precum este scris, „în Duhul şi nu mai săvârşesc pofta cărnii" [Ga 5, 16]; care nu preferă din pricina dreptăţii şi poruncii lui Dumnezeu nici pe sărac nici pe bogat, nici pe stăpânitor nici pe cel stăpânit, nici chiar pe cel ce poartă diadema [împărătească]; care nu se înmoaie, nu trec cu vederea sau încalcă porunca lui Dumnezeu Cel peste toate, nici sub pretext de milă, nici pentru dăruire de daruri, nici pentru frică, nici pentru iubire nici pentru orice alt lucru văzut sau nevăzut.
A unora ca acestora este faptul de a lega şi dezlega [Mt 16, 19; 18, 18], de a săvârşi cele sfinte şi a învăţa, nu însă a celor ce au primit votul şi hirotonia [alegerea] numai de la oameni, „căci nimeni, zice [Scriptura], nu-şi ia de la sine cinstea aceasta, ci numai cel chemat de Dumnezeu" [Evr 5, 4].
Nu a zis: cel ce a primit votul de la oameni, ci cel ce a fost mai înainte hotărât şi rânduit spre aceasta de Dumnezeu. Căci [preoţii] făcuţi din oameni şi prin oameni sunt furi şi tâlhari, precum a zis Domnul: „Eu sunt uşa. Toţi câţi au intrat şi intră nu prin Mine, ci sar pe altundeva, sunt furi şi tâlhari" [In 10, 7.9.1].”

-