Totusi eu cred ca suferinta trupeasca ne mai vine cateodata si din rautatea diavolului,ca sa ne descurajeze, sa ne opreasca de la anumite actiuni. Asa mi-a zis deunazi si doamna de care v-am povestit cu canonul, zicea ca dupa ce a inceput sa se impartaseasca, tot o "trantea" ala rau... si cred ca se referea si la cazaturi propriu-zise "din picioare", ca de acolo a inceput discutia. E drept ca batranii/ele tot mai cad din picioare, dar dansa chiar nu e genul de "impiedicata, ametita", ca altii/ele. Dar a zis si dansa ca pe masura trecerii timpului, si ala rau a mai slabit-o, a vazut ca nu o poate descuraja. Le spunea unor femei din cartier, care ziceau ca sunt atrase irezistibil in special de frumusetea florilor din gradina bisericii, ca dansa nu poate sa stea o zi fara sa vina sa le ingrijeasca, si vine de la mare distanta. Adevarul e ca nici eu nu pot sa trec prin fata bisericii fara sa intru daca e deschis; cred ca daca ar fi deschis in fiecare zi as intra in fiecare zi, macar sa ma inchin la iconostas, cand se poate. Lumea spune ca locul acela "are mult har" - ma rog, nu stiu acum daca si locurile pot avea har, sau doar oamenii, dar asta nu face obiectul discutiei acesteia.
In alta ordine de idei, cunosc oameni (tineri) care s-au imbolnavit, sau au fost loviti de alte necazuri, de indata ce au comis un pacat, si la extrema cealalta, de cum s-au pus in slujba Dumnezeu. Deci, e posibil ca suferinta si boala sa fie si o incercare de a ne opri de la rele, o avertizare de la Dumnezeu, dar si o ispita de le diavol, o incercare de a ne opri de la intoarcerea la Dumnezeu sau de a ne urma chemarea.
|