Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe cea dintâi româncă trecută în rândul sfinților, Sfânta Teodora de la Sihla. Datorită deosebitei evlavii pe care credincioșii români o au pentru sfântă, potecile din munții Sihlei sunt pline astăzi de pelerini ce au venit din toată țara pentru a se închina la stânca unde aceasta s-a nevoit.
Sfânta Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650, în vremea păstoririi Sfântului mitropolit Varlaam și a domniei lui Vasile Lupu, în satul Vânători Neamț, una dintre fiicele dregătorului Ștefan Joldea, armaș la Cetatea Neamțului.
Dragostea și frica de Dumnezeu le-a deprins de mică de la părinții săi și de la marii duhovnici ai mănăstirilor și schiturilor nemțene din zonă, astfel încât s-a decis să îi urmeze toată viața Mântuitorului Hristos. Chiar dacă s-a căsătorit cu un tânăr evlavios, la insistențele părinților, după ce aceștia au trecut la Domnul, s-a decis să se retragă la mănăstire. Astfel, Sfânta Teodora s-a retras la Mănăstirea Vărzărești din munții Buzăului, iar soțul său a intrat în obștea Mănăstirii Poiana Mărului, devenind monahul Elefterie.
Dragostea de rugăciune și viața evlavioasă a egumenei Paisia au ajutat-o și pe sfântă să sporească duhovnicește, făcându-se "tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăție a vieții, de slujire", după cum o descrie părintele Constantin Galeriu.
Numai că vremurile grele din acea perioadă au adus necazuri viețuitoarelor mănăstirii, fiind o perioadă în care turcii prădau des țara. De frica acestora, egumena mănăstirii, Paisia, a luat câteva maici, printre care și pe Teodora, și s-a refugiat în părțile de sud ale munților Vrancei.
După puțină vreme însă, egumena Paisia, înaintată în vârstă, obosită de atâtea nevoințe și necazuri, a fost chemată la Domnul, Cuvioasa Teodora nevoindu-se 10 ani în munții Vrancei. După 10 ani însă, s-a îndreptat spre Munții Neamțului, unde cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria s-a retras în pustie. Se spune că Sfânta s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, apoi și-a îndreptat pașii spre pădurile Sihlei, unde a dus o viață ascetică, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.
Ascunsă între pereții unei stânci, în chilia dăruită cu binecuvântare de un alt pustinc ce s-a retras în și mai adâncul pădurii, Sfânta Teodora și-a dedicat cu totul viața Mântuitorului, nevoindu-se aici timp de 20 de ani. Singurul care știa de ea și de nevoințele sale era duhovnicul Pavel, cel care venea să o spovedească și să o împărtășească pe sfântă.
Hrănită de păsările cerului
Numai că, după un timp, ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria a trecut la Domnul, nimeni altcineva nemaiștiind de cuvioasa din peștera de la Sihla, singurele ajutoare fiindu-i păsările cerului, care îi aduceau mâncare.
Păsările intrau pe fereastra trapezei de la mănăstire și luau firimituri de pâine în cioc, apoi zburau spre munții Sihlei. Văzând aceasta de mai multe ori, egumenul mănăstirii a trimis doi ucenici să urmărească păsările, să vadă unde duc mâncare. Așa au ajuns în vârful muntelui, unde au descoperit-o pe Cuvioasa Teodora învăluită într-o lumină ca de foc, sfânta fiind în rugăciune. Cei doi ucenici s-au speriat când au văzut-o pe sfântă și au strigat, însă Sfânta Teodora le-a vorbit și i-a liniștit, rugându-i să îi arunce o haină, întrucât ale sale erau rupte după anii petrecuți în metanii și rugăciune.
Se spune că sfânta se ruga de 40 de zile la Dumnezeu să îi fie trimis un duhovnic la care să se spovedească și căruia să îi mărturisească păcatele înainte de a trece la Domnul, Sfânta știind că în scurt timp va pleca spre Creatorul său.
Dorința sa a fost ca egumenul Sihăstriei să-i trimită, pentru a o spovedi și împărtăși, pe ieromonahul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie. Rugămintea i-a fost îndeplinită întocmai, iar după ce s-a împărtășit, a trecut la cele veșnice. În viața sfintei este consemnat faptul că tot acolo, în peșteră, i s-a făcut și slujba înmormântării.
Vestea despre viața aleasă pe care sfânta a dus-o și nevoințele trupești pe care le-a trăit nu au rămas fără ecou, în scurt timp numeroși călugări și mireni aflând despre marea isihastă a Carpaților și venind la mormântul ei pentru a i se închina. Se spune că chiar și fostul soț al ei, ieroschimonahul Elefterie, a venit pentru a se încredința că este vorba despre fosta lui soție.
Cinstitul trup al sfintei a rămas în peștera în care s-a nevoit până în 1830, când domnul Mihail Sturdza a așezat moaștele într-o raclă frumoasă, de mare preț, și le-a depus în biserica Schitului Sihla spre închinare. Apoi, moaștele au fost aduse la Miclăușeni, unde familia de boieri a zidit o biserică nouă, unde au stat până în 1965, când în timpul ocupației rusești moaștele Sfintei Teodora au fost duse la Kiev, la Lavra Pecerska, unde Cuvioasa de la Sihla este venerată cu numele de "Sfânta Teodora din Carpați". Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod solemn sfințenia Sfintei Teodora în anul 1992, ziua de prăznuire fiind 7 august, la o zi după Sărbătoarea Schimbării la Față.
Învăluită de lumina Taborului
Sfânta Cuvioasă Teodora este unul dintre sfinții români ce au ajuns la un înalt nivel de trăire duhovnicească, dovadă fiind lumina ce o învăluia în momentul în care se ruga. Părinții Bisericii ne învață că unii oameni, datorită trăirii duhovnicești înalte, ajung să se bucure încă din această viață de Lumina cea Necreată, cea descoperită pe muntele Tabor când a avut loc Schimbarea la Față a Mântuitorului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut referire ieri în cuvântul de învățătură la sărbătoarea Schimbării la Față la viața aleasă dusă de Sfânta Teodora și la Lumina ce o învăluia atunci când era în rugăciune, lucru ce se întâmplă doar la sihaștrii îmbunătățiți. "Sfânta Teodora de la Sihla, care s-a nevoit în munții Sihlei, încă din lumea aceasta a fost văzută în lumină când se ruga. În lumina Taborului. Ea a sfințit prin rugăciunile ei munții noștri, de la munții Sihlei până la muntele Ceahlău, care este o replică a Sfântului munte Athos", a spus Preafericirea Sa în predica de ieri.
Peștera Sfintei Teodora
Pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munți, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peșteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Teodora a rămas în continuare aici, în peșteră, folosind ca masă și așternut piatra care se vede și astăzi și care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viața aleșilor Lui. Acest loc este cunoscut până astăzi sub numele de "Peștera Sfintei Teodora", arătând tot ca și acum trei veacuri: o încăpere boltită, înlăuntrul unei stânci uriașe. Tradiția consemnează că Teodora ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.