MORALĂ ȘI SOLIDARITATE
Cu cât urcăm în ierarhia socială cu atât practica virtuților umane elementare devine mai grea, dacă nu imposibilă.
Dacă vrei un prieten credincios într-un mare oraș ia-ți un câine, spunea cineva.
Dar printre cei mai mulți dintre noi dorința de întrajutorare e încă foarte răspândită.
Cu siguranță, odată cu distrugerea planificată a creștinismului, a cadrului național, a moralei, valorile solidarității tind să dispară. Există totuși un mare potențial de rezistență la dezagregarea integrală a vieții omenești.
Oare de ce bancile și-au luat obiceiul de a schimba periodic consilierii personali ai clienților lor?
Pentru că știu că un simplu salariat riscă să se atașeze de oameni și să nu se mai comporte ca un samsar ci ca o ființă umană. E în definitiv un omagiu adus oamenilor simpli de către o societate coruptă.
Existența noilor generații nu trebuie să se desfășoare între frigider, televizor, telefon mobil și PC dacă dorim o societate de tip uman în care fiecare să poată trăi dintr-o activitate având un sens uman.
Problema e de a ști dacă trebuie să educăm o generație de consumatori egoiști sau o generație capabilă să reziste acestei logici și să-și însușească în forme proprii idealul unei societăți realmente umane.
Sociologii oficiali, cărora sistemul le mediatizează intens analizele, vor susține evident prima opțiune și vor vdea în ea un progres al civilizației incomparabil. Că doar n-or să muște mâna care-i hrănește...
Predescu Virgil
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
Last edited by TINERI PENTRU ROMANIA; 07.08.2012 at 00:31:40.
|