Daca dau de lucruri care imi macina sufletul, studiez problema pe toate partile: lumeste si duhovniceste. Daca se poate rezolva lumeste, o rezolv lumeste. Cu blandete ori cu o mustrare mai aspra. Daca problema e foarte grava, atunci incerc o oarecare detasare, incerc sa gasesc explicatii duhovnicesti ale situatiei, incerc sa iert si sa-L rog pe Dumnezeu sa-mi dea putere sa suport situatia sau sa ma ajute cum stie si cum poate.

Cand eram mica, eram extrem de zgarcita, iar pierderea sau furtul unui obiect era pentru mine un prilej de suparare foarte mare. Pana cand am inceput sa fac milostenii pentru bunicii pe care nu i-am cunoscut, am avut numeroase pagube unele cauzate de furturi, altele din alte cauze. Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, trec mai usor peste astfel de probleme si, cand vad ca nu gasesc un obiect, incerc sa-mi inchipui ca l-am dat de pomana. Uneori il gasesc, alteori nu e si pace! Totusi, pana ajung aici, ma consum mai mult sau mai putin, in functie de starea mea duhovniceasca.