[cristiboss56]

DRAGOSTEA DOAMNEI DESPINA
A FOST RĂSPLĂTITĂ
Odată voiam să ajung până la Atena la o mănăstire cu unele probleme personale. L-am sunat pe Hristo (tânărul de mai sus, căruia îi vor-bise Maica Domnului din icoană) şi l-am rugat să caute o maşină ca să mă ducă până acolo. După câteva minute mă sună şi-mi spune: „Ei, părinte, să vezi că Maica Domnului are grijă de noi şi am găsit maşină”. „Cum, s-a rezolvat aşa repede?”. „Când am vorbit cu sfinţia ta, în apropierea mea se afla o doamnă care a auzit convorbirea noastră şi, după ce am închis, m-a întrebat despre ce este vorba. După ce i-am spus, s-a oferit să ne ajute”.
A doua zi ne-am întâlnit cu doamna Despi-na care ne-a dat maşina cu atâta bucurie de parcă i-am fi făcut noi nu ştiu ce mare favoare. Maşina era nouă, având încă numărul de hârtie pe ea. Am mulţumit Maicii Domnului şi am plecat.
După ce am rezolvat problemele, întorcân-du-ne acasă, la o oarecare distanţă înaintea noas-tră se afla o maşină mare încărcată cu paleţi din lemn, pe care de obicei se aşează saci cu ciment. Un palet a căzut din maşină în mijlocul drumului. Înaintea noastră se mai afla o maşină mică care era mai lată decât a noastră. Şoferul a reuşit să încadreze paletul între roţi şi să treacă mai departe, dar trecând el, din suflul maşinii, s-a ridicat paletul chiar în faţa noastră. Fiind pe auto-bandă, mergeam cu 120 km/h. Lovitura a fost destul de puternică deoarece ne-a zdruncinat maşina. Ne-am uitat în urmă şi am văzut paletul făcut surcele şi pulverizat în aer. Nu am îndrăznit să mai scoatem nici un cuvânt. Hristo a încetinit şi a tras pe dreapta să vedem pagubele. Mi-o şi imaginam pe doamna Despina, care ne-a dat cu atâta dragoste maşina şi, după cum am aflat mai târziu, pe care nici nu o plătise, deoarece era cumpărată în rate. Ne-am dat jos din maşină şi am rămas uimiţi: maşina nu era nici măcar zgâ-riată! Ne-am făcut amândoi semnul sfintei cruci şi, mulţumind Maicii Domnului, am plecat mai departe, ajungând cu bine la destinaţie.
Doamna Despina fusese căsătorită cu un arab care a lăsat-o cu doi copii şi s-a întors în ţara lui. Îmi povestea că de multe ori nu avea ce să mănânce, de aceea, pe la amiază, când vecina sa pregătea masa, se ducea şi ea în vizită, iar aceasta, având un suflet milostiv, o primea de fiecare dată şi o aşeza la masă. „Am petrecut multe zile în lacrimi, spunea ea, dar Maica Dom-nului nu m-a părăsit niciodată. Mi-am găsit şi un serviciu şi toate lucrurile s-au îndreptat”.