BUNATATEA
Doi oameni.
Un sătean rău și fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneața sa un bou al vecinului său, îl lovi și-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun și credincios, găsi, în altă zi, în țarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte și-i zise:
- „Iată, vecine, am găsit oile tale în țarina mea, și ți le-am adus”.
Săteanul cel rău se rușină și-i zise:
- "Tu vecine, ești mai bun ca mine…”
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.
Ce te costă?
Un mare înțelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină și fără pricină era necontenit rău:
- "Ce te costă să fii bun și milostiv?"
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a rușinat, și de mânie, a dat poruncă să se taie capul înțeleptului.
Atunci înțeleptul surâzând, i-a zis:
- "Iată o răutate care are temei, și de aceea o primesc cu plăcere."
Împăratul îl întrebă:
- "Cum asta?"
- "Foarte bine - răspunse înțeleptul - această răutate dovedește că am dreptate când spun că ești rău fără vină și fără pricină".
Împăratul a căzut pe gânduri și, văzând că înțeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun și iertător.
|