[glykys]

Despre Sfantul Cozma, frate de imparat, la par. Cleopa - http://www.albaceteortodox.es/duhovn...i-cu-pr-cleopa



Mie mi-a placut tare mult o poveste a lui I. Agarbiceanu, "Pustnicul si ucenicul" - http://www.scribd.com/doc/7131381/Pustnicul-Si-Ucenicul - pe care ti-o recomand cu mare drag, cand vei avea timp. Se vorbeste despre un fiu de boier bogat si foarte framantat sufleteste, care ajunge la un sihastru. Dupa ce parcurge un lung drum initiatic si ajunge de la necredinta la credinta, doreste sa se calugareasca si sa ramana in sihastrie cu batranul. Acesta insa nu ii permite, afland povestea vietii sale. Socoteste ravna ucenicului doar dragoste de sine si il indeamna sa se intoarca acasa si sa se straduiasca sa isi impace parintii, sa isi chiverniseasca bine averile, sa se implice in societate si sa lupte in batalii, adica sa duca o viata in lume, corespunzatoare pozitiei sale:


"— Dar întors în lume, o să cad din nou în toate ispitele de mai înainte. Nu sunt încă aşa de tare ca să nu mă pot îneca între valuri. Mi-e frică, părintele meu, zise Ilarion cel tânăr izbucnind din nou în lacrimi. Sunt un lujer abia crescut din tulpina Domnului. Lasă-mă aici să ajung stejar vârtos, şi voi pleca apoi.
— Temerea ta e zadarnică, fiule. Ispita te poate ajunge, cum ştii, şi aici ca şi în lume. Şi aici te poţi frânge. Dar nu este leac mai tare împotriva ispitei decât închinându-ţi toată viaţa ta altora. De astfel de oameni fuge mai tare necuratul decât de postelnici şi de cei ce se roagă ziua şi noaptea, cum facem noi aici la munte. Tu, Ilarioane, trebuie să-ţi mai aduci aminte că te cheamă Nichifor Preda. Că moşii şi strămoşii tăi au luptat pentru ţară, au fost sfetnici ai Voivozilor şi au ridicat biserici de închinare. Neamul tău este unul care s-a deosebit prin fapte bune. Ce s-ar întâmpla dacă toţi cari au un cap, au avere, au cunoştinţe frumoase, şi mai ales au inima curată şi sunt cinstitori ai legii, ar părăsi moşia şi s-ar adăposti la munte, pentnu că le-ar fi mai uşor să rămână cinstitori ai Domnului? Ţara, moşia cea mare, ar rămâne pe mâna oamenilor răi. Şi tu ştii, fiule, pentru Ţara asta a Românilor, câţi inşi şi-au pus viaţa, slujind-o, de la începutu-i până azi? Noi, cei de-acum, trebuie să o lăsăm moştenire celor ce vor veni după noi. Toţi cei buni şi pricepuţi trebuie să se înjuge şi să tragă unde e mai greu..."



Ucenicul face ascultare , se intoarce in lume, unde isi impaca parintii, isi slujeste tara, devine sfetnicul voievodului, duce o viata in slujba celorlalti, dar vietuieste mereu in austeritate si in singuratate, asemeni unui calugar. La batranete, dupa ce isi indeplinise datoria in lume si ramasese ciung intr-o batallie, se retrage intr-o manastire, nestiut de nimeni:


"Ci, după un an, un frate care a adunat milă prin ţară, s-a înapoiat cu spaimă mare. A intrat la stareţ cu răsuflarea oprită:
— Ştii Prea cuvioşia ta pe cine ai primit între monahi? Ştii cine este Ilarion Ciungul?
— Din neam boieresc trebuie să fie, şi dintre creştini evlavioşi, dacă a făcut o danie ca asta, şi dacă a fugit de lume.
— E Nichifor Preda, preacuvioase.
— Sfetnicul lui Vodă?
— Mâna lui dreaptă.
Toată mănăstirea se înspăimântă. Îi sosise vestea până aici,de mulţi ani. Toată lumea îl lăuda, dar se şi temea de el. Nici stareţul, nici alt monah nu cuteză să-l întrebe dacă el era cu adevărat Nichifor Preda. Dar cu toţii simţiră că, pe lângă Dumnezeu, mai este acum cineva care priveghează la viaţa lor. Cei cari erau aplecaţi la patima vinului împuţinară mereu măsura, pâna ce ajunseră să nu-l mai guste decât la praznicele mari. Cei care erau lăcomoşi la mâncare, începură a se obişnui cu postul şi cu ajunul. Cei cu gura plină de clevete, îşi muşcau limba şi se păzeau. Şi fu mare înviorare întru cele sfinte în toată mănăstirea. Chiar şi sfinţia sa stareţul bătea mai multe metanii ca mai înainte şi în post nu se mai îndulcea cu untdelemn. Ilarion Ciungul trăia însă ca şi mai înainte, în umilinţă şi în rugăciune, gata să slujească orişicui. El nu ştia nimic cum se făceau toţi fraţii mai buni, fiind el în mijlocul lor."