[aurelia1984]

În prealabil postat de IonelaC

Sigur ca l-as ierta. Asa cum ati spus, daca Dumnezeu l-a luat iarasi in prietenia Lui si l-a iertat, m-as lupta cu mine insami pana l-as ierta si eu. Insa nu stiu daca as mai putea sa ma casatoresc cu el. Este o chestiune la care trebuie sa mai reflectez, desi raspunsul pare simplu si evident, ca reactie la intrebarea dvs., formulata atat de firesc.

Raman totusi urmele caderii (nu doar fizice, ci si sufletesti, psihologice). Nunta nu mai este curata si nici patul neintinat. Porunca a fost deja calcata, amintirile vor ramane, la fel si inima indoita a celei care va fi mereu "a doua" sau "ultima dintr-un (lung) sir", iar nu "singura", asa cum ar fi trebuit sa fie. M-am confruntat cu o situatie de acest fel, iar decizia mea a fost sa renunt la persoana respectiva, tocmai din cauza efectelor si amintirilor pe care decizia constienta , asumata, de a renunta la feciorie le-a lasat in sufletul sau.

N-am reusit niciodata sa exprim ceea ce simt legat de baietii "inceputi" mai bine decat ati facut-o dvs. Exact asa simt si eu. Durerea dilemei intre : "Trebuie sa-l iert si sa-l iau asa" si "Oare cata liniste pot avea stiind ca sunt a n-a, ca sunt comparata si ca nu iau in primire un om nou"