[ALEXANDRU ANASTASIU]

(F) MUMII DIN MLAŞTINI
- cazuri reprezentative
Trupuri de sute de ani, bine conservate, au fost descoperite şi în mlaştini de-a lungul Europei de Nord şi Centrale. De curând arheologii au constatat un aspect important. Cauza morţii a fost una violentă: oamenii mlaştinilor au murit fie spânzuraţi, împuşcaţi, înecaţi, tăiaţi în zona gâtului, fie prin alte combinaţii de metode. Au fost aceste ucideri crime sau execuţii ritualice?
Oamenii smârcurilor, cum mai sunt numiţi cei descoperiţi în asemenea împrejurări, însumează aproape 2000 de cadavre conservate, descoperite în mlaştinile cu muşchi de turbă din Nordul Europei, Marea Britanie şi Irlanda: în Germania 940, în Danemarca 441, în Marea Britanie 85, în Irlanda 61, în Suedia 55, în Finlanda 45 şi în Olanda 49. Şi în ţările Europei Centrale, precum Austria sau Elveţia, s-au aflat mumii în mlaştini. în mod surprinzător, s-au păstrat resturi din masa creierului unor morţi descoperiţi în mlaştina Windover din Florida (SUA), material de studiu interesant pentru cercetători.12 (Mims, Cedric, „Enciclopedia morţii", Ed. Orizonturi, Bucureşti, 2006, pag. 230.)
Prima descoperire relatată în detaliu a avut loc în 1773, în Danemarca, urmată în 1781 de o relatare mai bine documentată din Count Down (Irlanda). Conservaţi într-o stare remarcabilă, aceşti sacrificaţi au trăit într-o perioadă cuprinsă între anii 100 î. Hr. şi 500 d. Hr. Acidul humic şi cel tanic din turbă împiedică procesul de descompunere, conservă şi totodată colorează organismul uman şi, în acelaşi timp, dizolvă treptat oasele. Pielea se conservă aproape perfect, părul nu cade, dar capătă o culoare cărămizie în urma acţiunii acizilor prezenţi la sol. Adesea se poate analiza şi conţinutul intestinelor. Unele cadavre din mlaştini păreau atât de recente, încât s-a făcut apel la poliţie. Trupurile au însă un aspect deformat, deplorabil, deoarece oasele pe care se sprijină sunt parţial dizolvate.
în mlaştina Tollund din Danemarca, la 8 mai 1950, a fost descoperit de către fermierii căutători de turbă Emil şi Viggo Hoejgaard aşa numitul
(I) OM DE TOLLUND.
Cadavrul se afla la aproximativ 2,5 metri sub pământ, dezbrăcat, având numai o pălărie de piele
şi o centură prinsă în jurul taliei, iar la gât împletită o cureluşă din piele. A fost anunţată poliţia locală, care a apelat la specialistul P.V. Glob. Cercetarea cu raze X a evidenţiat că răposatul din mlaştină fusese spânzurat sau strangulat în anul 210 î. Hr., căci oasele din zona gâtului fuseseră aproape distruse. Uzura dinţilor a indicat o vârstă între 30 şi 40 de ani. Avea însă cel mai bine conservat cap dintre capetele provenite din antichitate. Proaspăt ras şi tuns scurt, Omul de Tollund avea un chip uimitor de liniştit, ţinând seama de felul în care murise.
Tăietorii de turbă dintr-o altă zonă daneză au aflat în 1952, la numai 14 km. distanţă de Tollund, pe
(II) OMUL DE GRAUBALLE.
Mâinile şi picioarele acestuia erau într-o stare care permitea prelevarea amprentelor degetelor şi tălpilor, în schimb, faţa nu era la fel de bine conservată. Radiografiile au demonstrat că fusese lovit în tâmpla dreaptă, apoi îi fusese tăiat gâtul de la o ureche la alta în anul 310 î.Hr. Aspectul danturii sugera că respectiva victimă avea cam 35-40 de ani. Custodele muzeului local a păstrat cadavrul timp de 18 luni în concentraţii din ce în ce mai mari de acid tanic, măsură ce a desăvârşit procesul de tăbă-cire, permiţând expunerea corpului în mediul uscat şi ungerea regulată cu ulei de in.
O altă mumie a smârcurilor din primul secol creştin a fost cea a unei
(III) FETE DE 14 ANI, DESCOPERITĂ ÎN 1952 LA WINDEBY,
în nordul Germaniei. Se pare că, după ce fusese dezbrăcată şi condusă în mlaştină cu ochii acoperiţi cu un bandaj de lână şi o zgardă piele de bou în jurul gâtului, a fost înecată. Conform ultimelor cercetări, aceasta nu a fost condamnată ca adulteră şi scufundată în mlaştină, ci a fost înmormântată aici împreună cu ofrande. Ea aparţinea populaţiei germanice, vecina estică a celţilor, de la care împrumutase multe obiceiuri. Scriitorii romani (de exemplu Tacitus) menţionează că atât germanii, cât şi celţii practicau sacrificiile umane, iar mlaştinile erau pentru ei locuri sfinte, lucru confirmat de numeroase descoperiri (trompetele din bronz, carele solare de cult de la Trunholm- Danemarca etc).
In Anglia şi Ţara Galilor au fost descoperite de asemenea zeci de oameni în mlaştini.
(IV) OMUL DE LINDOW
a fost găsit cu gâtul tăiat, doborât cu un topor, strangulat cu o frânghie subţire în comitatul englez Cheshire, lângă Manchester, în 1984. Murise prin anul 300 î. I Ir., la 25 sau 30 de ani. Din bărbatul din Lindow nu s-a păstrat bine decât partea superioară a corpului. Din cauza înfăţişării - un cap şi un piept maro închis strivite -, el a fost numit omul pliculeţ de ceai, iar ziarele l-au supranumit, printr-un joc de cuvinte, Pete Marsh. O întreagă echipă de cercetători a examinat acest cadavru, iar în urma radiografiilor a fost construit im model al capului.
(V) FRANZ CEL ROŞU,
o altă mumie, a primit această poreclă din cauza părului său bine păstrat, lung de până la 20 de centimei ri şi a bărbii de culoare roşie în jurul anului 300 d. I Ir. i-a fost tăiată beregata, iar corpul său gol, descoperii in 1900, a fost aruncat în mlaştina din Neu Versen, Emsland (Germania). Colorarea în roşu a fost provocata de acizii humici din pământ.
(VI) FETIŢA CU PĂRUL ROŞU DIN YDE
a trăit doar 16 ani şi, în timpul scurtei vieţi, a suferit de scolioză, o strâmbare a coloanei vertebrale, având numai 1,40 metri înălţime. Cadavrul din mlaştină, descoperit în 1897 în apropierea oraşului olandez Assen, unde se află şi astăzi la Muzeul Drent, nu s-a păstrat complet. Abia în urma cercetărilor moderne cu raze X efectuate în 1980, au ieşit la iveală cauzele unei morţi cumplite, tânăra vieţuitoare în primul secol al erei creştine fiind pedepsită probabil pentru vreo nelegiuire. Un expert în reconstrucţie facială, Richard Neave, a reconstituit chipul fetiţei, după scanarea tomografică a capului mumiei.
Multe semne de întrebare s-au ivit atunci când s-au descoperit două mumii de mlaştină sub forma unor învelişuri subţiri cât o foaie de hârtie, în Weerdingerveen, în 1904. Este cazul a
(VII) DOI BĂRBAŢI ÎMBRĂŢIŞAŢI,
unul dintre ei înjunghiat în piept. Să fi fost un cuplu homosexual condamnat pentru sodomie? Evidenţa sugerează că cel puţin unele trupuri din mlaştini puteau fi sacrificii umane oferite zeilor. Corpul bine conservat al femeii din Huldremose (Danemarca) arată semne de chinuire repetată, răni adânci şi mâna dreaptă tăiată. Chiar dacă a fost sacrificată sau a căzut victima unei ucideri, moartea ei a fost teribilă.
Numitorul comun al mumiilor din mlaştină îl reprezintă tocmai
(VIII) MODUL DE UCIDERE.
Unii dintre aceşti bărbaţi, femei şi copii par să fi făcut parte din nobilime, întrucât mâinile lor nu prezintă urme de muncă fizică grea. Probabil că perioada în care au murit era una a practicării magiei (oamenii credeau că aceşti morţi reprezentau un pericol demonic, de care trebuia protejată comunitatea şi de aceea erau eliminaţi în smârcuri), iar unele ucideri erau o formă de sacrificiu ritual. Studierea cerealelor şi a seminţelor de flori din stomacurile şi intestinele acestora (la Omul de Tollund şi la cel din Lindow) indică faptul că decesele au survenit chiar înainte de venirea primăverii, moment în care o astfel de jertfă ar fi putut asigura respectivei comunităţi de ţărani bunăstare şi fertilitate pentru anul care urma.


Ce spurcat este păgânismul şi vrăjitoria şi ce trecut întunecat se află la populaţiile cele sălbatice ale occidentului!

Va urma cu
(G) CRIPTE EUROPENE CU MUMII