View Single Post
  #223  
Vechi 10.08.2012, 09:56:28
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Din istoria evoluționismului

Ideea de apariție spontană a vieții (prin factori întâmplători) și ideea de evoluție a speciilor provin din filosofia păgână.
  • Anaximandru (610-546 î. Hr.) credea că animalele au apărut din mare datorită căldurii solare; că la început erau acoperite cu o scoarță de spini pe care apoi au pierdut-o.
  • După Empedocle (483-423 î. Hr.) viața s-a născut din mâlul încălzit din care au ieșit segmente de ființe vii, membre izolate, ochi fără cap etc. El credea că ființele vii apăreau prin asocierile întâmplătoare ale acestor segmente.
  • Democrit (460-370 î. Hr.) considera că omul s-a plămădit ca un viermișor, din mâl.
  • Aristotel (384-322 î. Hr.) considera că s-a trecut spontan de la neviu la viu prin niște elemente intermediare. Mai credea că plantele sunt verigi intermediare între obiectele neînsuflețite și animale.
  • Teofrast din Eresos (370-287 î. Hr.) considera că plantele se pot metamorfoza spontan.
  • Lucrețiu (98-55 î. Hr.) afirma că speciile au apărut prin combinarea întâmplătoare a unor elemente.
  • Geber (720-813) pe numele său arab Abu Musa Djaber ibn Hayyan, continuator al filosofiei lui Empedocle, avea o viziune evoluționistă extinsă la întreaga materie. Bazându-se pe asemănările exterioare, credea că prin reacții chimice se poate transforma cuprul în aur.
  • Albertus Magnus (1193-1280) era convins că plantele pot trece dintr-o specie în alta sub influența solului, a nutriției sau a altoirii. Credea că orzul se poate transforma în grâu, iar stejarul în viță de vie.
  • Pierre Charron (1541-1603), scriitor și moralist francez, a afirmat înrudirea omului cu animalele și a încercat desprinderea moralei de religie.
  • Georges Louis Leclerc conte de Buffon (1707-1788), naturalist și scriitor francez, considera că din putregai se pot naște tenii, omizi, gândaci și păduchi.
  • Julien de la Mettrie (1709-1751), filosof materialist și medic francez, accepta perfecționarea progresivă a speciilor și considera că omul este o mașină în activitatea căreia nu este nevoie de suflet.
  • Denis Diderot (1713-1784), filosof materialist și scriitor francez, unul din cei mai cunoscuți iluminiști și redactor principal al Enciclopediei, credea că vietățile apar spontan prin combinații chimice întâmplătoare.
  • Jean-Pierre Antoine de Monet, cavaler de Lamark (1744-1829), naturalist francez, considera că vietățile au apărut spontan și apoi au evoluat de la simplu la complex.
  • Pierre Jean Cabanis (1757- 1808), filosof materialist, scriitor și medic francez, considera că materia în mișcare produce forme de viață.
  • Erasmus Darwin (1731-1802), bunicul lui Charles Darwin, gândea și el că viața a apărut spontan. Mai credea că vietățile au evoluat datorită dorințelor lor și eforturilor de voință. În acea epocă circula ideea că animalele cu dinți au apărut din cele fără dinți, din dorința lor de a mesteca hrana.
  • În acest context s-a format gândirea lui Charles Darwin (1809-1882), considerat părintele evoluționismului. El credea că omul descinde dintr-un mamifer păros, cu coadă și urechi ascuțite, care trăia în copaci. Darwin a preluat ideile filosofice evoluționiste și le-a dat un aspect exterior științific. Principalele sale cărți sunt: Originea speciilor prin selecție naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență (1859, trad. rom. 1957) și Descendența omului (1871, trad. rom. 1967)
  • Thomas Henry Huxley (1825-1895), biolog englez, a fost unul dintre cei mai activi propagatori ai ideilor lui Darwin. Nepotul său, biologul Julian Huxley a fost inițiatorul unei religii naturaliste numite umanism evoluționist și a devenit secretarul general fondator al UNESCO (Organizația Culturală, Științifică și Educativă a Națiunilor Unite). În 1959, la universitatea din Chicago, s-a desfășurat Centenarul Darwin – 100 de ani de la publicarea Originii speciilor. Cu această ocazie, Julian Huxley a spus, printre altele: „Întreaga realitate este un unic proces de evoluție. [...] În modelul evoluționist de gândire nu mai este nevoie și nici loc pentru supranatural. Pământul nu a fost creat, ci a evoluat. Tot așa s-a întâmplat și cu animalele și plantele care îl locuiesc, inclusiv cu noi, oamenii.” [1]
  • Friedrich Engels (1820-1895), fondator, alături de Marx al comunismului zis științific și al materialismului dialectic și istoric, a trecut de tânăr la ateism, influențat de gruparea „Tânăra Germanie”. În 1842 a plecat în Anglia, stabilindu-se la Manchester. Acolo a avut loc trecerea sa la comunism. În august 1844, în drum spre Germania, se întâlnește la Paris cu Marx, cu care leagă o strânsă prietenie. În 1850 revine la Manchester. În această perioadă, Engels studiază științele naturii, inclusiv lucrările lui Darwin, care au avut asupra lui o influență puternică. A scris un număr mare de cărți cu conținut materialist și a întreținut o bogată corespondență cu partidele socialiste din întreaga lume, răspândind ideile materialist-evoluționiste.
  • Karl Marx (1818- 1883), filosof materialist și economist german, colaborator al lui Engels, a redactat împreună cu acesta Manifestul Partidului Comunist, apărut în 1848. În corespondența sa cu Engels, face referire la teoria lui Darwin, în care vede o bază științifică pentru doctrina lor materialistă. Din operele lui Marx și Engels au fost traduse în limba română, în perioada comunistă, 76 de titluri.
  • Vladimir Ilici Lenin (1870-1924), continuator al operei lui Marx și Engels, a întemeiat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. În 1895 a înființat la Petersburg Uniunea de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare. În 1907 a plecat în Elveția și apoi în Franța, unde a studiat științele naturii din perspectiva materialismului dialectic. În 1917, Lenin conduce direct insurecția armată din Rusia, prin care, la 7 noiembrie (25 octombrie) se instaurează puterea comunistă. După revoluție, conduce și revoluția culturală, stabilind un plan educațional materialist-evoluționist. În opera lui Lenin există numeroase referiri la România, care scot în evidență interesul cu care el urmărea evenimentele sociale, economice și politice din țara noastră. Din 1950, au fost traduse în limba română Operele lui Lenin în 40 de volume. La Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român, s-a apreciat că „programul Partidului Comunist Român constituie expresia marxism-leninismului creator în România.”
Când comuniștii au preluat conducerea în România, au eliminat învățătura creștină ortodoxă din școli, au desființat catedrele de Apologetică de la Facultățile de Teologie Ortodoxă, aruncând în temniță pe profesori, și au realizat manuale școlare cu un pronunțat caracter ateist-evoluționist. Se urmărea mai ales propaganda evoluționistă și discreditarea Sfintei Scripturi. Într-o carte din 1968, găsim scris că „strămoșul omului semăna cu o maimuță. Capul său, cu fruntea îngustă și înclinată, cu maxilarul inferior masiv ieșit în afară și cu canini mari și ascuțiți, era așezat pe un trup voluminos și păros, cu abdomenul mare și spinarea lată. [...] El mergea în patru picioare. [...] Adoptând poziția verticală, strămoșul nostru a pășit mai repede pe calea umanizării. A dispărut necesitatea de a recurge în timpul încăierării la maxilare și canini. Era mai comod să te aperi și să ataci cu ajutorul mâinilor, al unei bâte solide, al unui bolovan.”[2]

După revoluția din decembrie 1989 s-a continuat editarea manualelor evoluționiste. În clasa a V-a, elevii sunt învățați că „evoluția plantelor s-a realizat de la plante unicelulare la plante pluricelulare, de la plante inferioare la plante superioare.” În clasa a VI-a, elevii sunt învățați că „modificările condițiilor de mediu de pe pământ au dus la apariția vieții și apoi la evoluția ei” și că „maimuțele și omul au avut un strămoș comun.” Iar în clasa a XII-a, elevilor li se spune că „specia hominidelor a pierdut haina de blană naturală a maimuțelor, devenind o maimuță nudă.”

Evoluționismul se predă în continuare și în învățământul universitar.

Mulți oameni sunt atât de obișnuiți cu ideea de evoluție a speciilor, încât au impresia că aceasta este un fapt științific, nu o simplă concepție filosofică.

[1] Citat de Ieromonahul Damaschin, în prefața cărții Ieromonahului Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii și omul începuturilor, Ed. Sophia, București, 2001, p. 6.

[2] V. V. Lunkevici, Biologia distractivă, traducere din limba rusă, Ed. Științifică, 1968.