Parintii nostri ,invatatorii nostri.
Fiecare compartiment al bisericii crestine îsi extrage semnificatia din rolul si functionalitatea generala în desfasurarea serviciului divin. Dupa Sfântul Maxim Marturisitorul si Sfântul Patriarh Sofronie al IerusalimuluL biserica este chi¬pul lumii inteligibile si al celei sensibile - al omului duhovnicesc si al omului psihic. Altarul este simbolul celei dintâi, iar naosul- simbolul celei de a doua. În acelasi timp, cele doua parti constituie un întreg indivizibil, în care prima o lumineaza si o hraneste pe cea de a doua, astfel ca cea din urma devine expresia sensibila a celei dintâi. Corelarea restabileste ordinea universului, rasturnata prin pacat. Aceasta interpretare se dezvolta si se detaliaza si mai mult în tâlcuirile simbolismului Bisericii si al Liturghiei ale Sfântului Patriarh Gherman al Constantinopolului, marele marturisitor al Ortodoxiei din timpul ereziei iconoclaste, si ale Sfântului Simeon, Mitropolitul Tesalonicului. Dupa cel dintâi, "biserica este cerul pe pamânt unde Dumnezeu, Care este mai presus de ceruri, locuieste si se salasluieste si este mai slavit decât cortul marturiei. Este preînchipuita de patriarhi, s-a întemeiat pe Apostoli, s-a vestit de proroci, s-a împodobit de ierarhi, s-a sfintit de mucenici, iar Altarul ei înalt sta puternic asezat pe sfintele lor moaste ... "
Dupa cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, "ea reprezinta ceea ce se afla pe pamânt, în cer si mai presus de ceruri". Explica el mai clar: "Naosul corespunde pamântului, biserica cerului, iar sfântul altar, celor ce sunt mai presus de ceruri." Toate icoanele din biserica sunt dispuse în functie de acest simbolism. Nu este un conglomerat arbitrar de imagini individuale, ci un sistem clar, care corespunde compartimentului edificiului unde se plaseaza o anumita reprezentare.
Legat de aceste interpretari, iconostasul are un înteles simbolic.
Sfintii Parinti îl aseamana hotarului dintre doua lumi: cea divina si cea umana, cea vesnica si cea trecatoare (de exemplu, Sfântul Grigorie Teologul în Oda episcopilor). Sfântul Simeon al Tesalonicului da urmatoarea explicatie: "Coloanele de pe iconostas reprezinta firmamentul care separa lumea spirituala de cea sensibila. De ace¬ea kosmitis (imposta sau grinda) semnifica unirea prin iubire a cerului cu pamântul. Prin urmare, deasupra kosmit-ului, în mijlocul sfintelor icoane, sunt chipuri ale Mântuitorului si ale Maicii Dom¬nului, care arata ca ei locuiesc si în cer si printre oameni."
Asa cum vom vedea mai departe, acest simbolism îsi gaseste cea mai clara si mai deplina dezvoltare în iconostasul care s-a dezvoltat mai târziu din cancellum. Cu toate ca, pe de o parte, este ca un paravan care separa lumea divina de cea umana, iconostasul uneste în acelasi timp cele doua lumi într-un întreg, într-o reprezentare care reflecta o stare a universului unde se depaseste orice separatie, unde se realizeaza împacarea fapturii cu Dumnezeu si o împacare a fapturii cu sine însasi. Asezat la hotarul dintre divin si omenesc, el reveleaza prin imagini, cât se poate de deplin, caile catre aceasta reconciliere. (Calauziri in lumea icoanei- Leonid Uspensky& Vladimir Lossky)
Sa nu rationalizam taina.
|