O problema de logica
Motivul principal pentru care nu intelegem corect interzicerea casatoriei intre rude este dat de logica defectuasa cu care comparam cadrele istorice pe care le desparte legea Leviticului.
A pune problema "incestului" pe seama generatiilor care au trait inainte de Legea Leviticului e ca si cum ne-am acuza stramosii de prohibitie in cazul pescuitului, fara ca inaintasii nostri sa fi apucat legea prohibitiei si pericolele care au determina existenta unei asemenea legi.
Ca sa intelegem mai bine contextul in care s-a produs necesitatea interdictiei casatoriei intre rude, vom lua un exemplu foarte intalnit astazi pe toate drumurile. Prespupunem ca monitorizam, pe o perioada lunga de timp, o intersectie care initial este nesemaforizata, iar participantii la trafic sunt putini. Regulamentul auto spune ca singurele reguli in astfel de intesectii cu trafic redus, sunt oprirea inainte de a patrunde in intersectie si acordarea prioritatii de dreapta, daca este cazul. Daca soferii respecta aceste reguli simple, nu se expun la riscuri de accident, nu exista nici alta incalcare de lege, deci nici alta vinovatie.
Odata cu trecerea timpului, se inmultesc participantii auto la traficul din aceasta intersectie, traficul devine din ce in ce mai intens si prin urmare mai riscant pentru participanti, asa incat intersectia nesemaforizata initial, necesita reguli noi si mai stricte, menite sa fluidizeze traficul actual si sa reduca riscul de accidentare al participantilor. Din momentul semaforizarii intersectiei, toti soferii vor trebui sa respecte dispozitiile noilor indicatoare si nu vor fi trasi la raspundere decat pentru incalcarea noului regulament. Asadar, adoptarea noilor reguli de trecere prin intersectie, nu sunt un motiv justificat sa tragem concluzia ca soferii care au traversat intersectia inainte de noile reglementari, ar fi vinovati de incalcarea noilor reglementari din intersectie, din simplul motiv ca noile reglementari inca nu erau promulgate la momentul acela, deci nici vinovatia nu exista.
De aceea, a trage la raspunderea incestului primele generatii de oameni, e ca si cum am acuza soferii de incalcarea noilor reguli ale intersectiei semaforizate, pentru modul in care au traversat intersectia cand inca nu era semaforizata. Pur si simplu sunt doua ipostaze diferite in timp ale aceleasi intersectii. Tot asa stau lucrurile si cand vine vorba de ipostaza casatoriei (intersectia) si cei care o traverseaza (participantii la trafic). Intr-un fel mai simplu stateau lucrurile atunci, deoarece nu existau riscurile medicale care exista astazi, si in alt fel stau lucrurile astazi, deoare riscurile medicale sunt mult mai mari ca alta data.
Si cum era sa nu reglementeze Dumnezeu la timp casatoria, intersectia dragostei dintre barbat si femeie, asa incat sa raspunda la toate nevoile inmultirii neamului omenesc si la toate riscurile inaintarii pacatului in fire?
Si totusi mai este un motiv
Daca pana acum am aflat ca interzicerea casatoriilor intre rude are la baza un motiv de ordin medical, totusi lucrurile nu se opresc aici, caci omul nu este doar trup ci si suflet. Cand vine vorba de inmultirea neamului omenesc, de la inceput si pana astazi, Sfantul Ioan Gura de Aur ne lamureste de ce radiografia umanitatii are forma unui arbore:
"Așadar în felul acesta Dumnezeu, dintr-un singur om, Adam, a făcut să se nască tot neamul omenesc, la fel ca ramurile din trunchiul copacului. Și pentru ca iubirea să nu se micșoreze, ci să se întindă la toată omenirea, n-a îngăduit ca oamenii să se căsătorească cu surori și fiice, impunându-ne despărțirea de rudele noastre." De aici, intelegem cat de mult s-ar fi racit racit dragostea dintre oameni, daca omenirea nu ar fi fost stimulata printr-o porunca care sa o scoata din sfera ingusta a familiei la timpul potrivit.
Odata cu inmultirea neamului omenesc a fost necesara extinderea geografica pe suprafete mari, extindere care a generat diferente de ordin material: zone mai sarace si zone mai bogate, oameni mai saraci si oameni mai bogati. Formarea natiilor dupa potopul lui Noe si inmultirea limbilor dupa darmarea turnului Babel 16 a fragmentat omenirea si mai mult: au aparut diferente culturale, lingvistice si de ordin psihosocial. Ce au nascut toate aceaste diferentieri intre oameni? Ura intre popoare, vrajba intre semeni, ucideri, siluiri, cotropiri si multe alte nedreptati.
Drept urmare, omenirea s-ar fi stins in egoism si ura, daca dragostea dintre barbat si femeie nu s-ar fi transmis in toata umanitatea, asa cum un copac s-ar usca, daca seva nu s-ar trasmite de la radacina pana la varfurile frunzelor. Asadar, tocmai ingradirea relatiilor intre rude, a fost presiunea care i-a determinat pe oameni sa-si trasmita iubirea prin relatia barbat-femeie, pana la capatul pamantului, fara deosebire de culoare, de avutie, de limba vorbita si de toate celelalte provocari aparute.
Sa ne gandim cat de multe avantaje a adus omenirii, porunca lui Dumnezeu prin care s-a ingradit casatoria intre rude, atunci cand necesitatea timpului a impuso:
Dragostea dintre barbat si femeie, proveniti din natii diferite, a imblanzit rivalitatile dintre popoare;
Dragostea dintre barbat si femeie, proveniti din spatii culturale diferite, a facut punte de intelegere peste prapastia diferitelor mentalitati;
Dragostea dintre barbat si femeie, proveniti din straturi sociale diferite, a sfarmat zidul prejudecatilor dintre cei bogati si cei saraci;
Dintr-acestea cateva, vedem cat de mult bine a facut oprirea casatoriilor intre rude, caci i-a ajutat pe oameni sa-si intinda dragostea dincolo de universul ingust al familiei, pana in universul mare al intregii umanitati. Iata cum ingradirea relatiilor dintre rude, nu a fost numai o necesitate de ordin medical, ci mai ales o necesitate de ordin spiritual iar aceasta este iubirea. Dumnezeu l-a prevenit pe om si il previne mereu.
sursa:
Urmasii lui Adam si Eva s-au inmultit prin incest?