[osutafaraunu]

În prealabil postat de mihai07

9. Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea.
10. Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz.
11. Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ.
12. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului.
13. Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă.
14. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat.
15. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.
16. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată acel ceva s-a ridicat la cer.

Chiar şi în acest text (postat fără comentarii) se face distincţia de care vorbeam mai sus: curat/necurat, comestibil/spurcat. Oare sf. ap. Petru după ce trei ani şi jumătate umblase cu Hristos, după ce avusese şi experienţa profundei pocăinţă, după ce fusese umplut cu Duhul Sfânt la Ziua Cincizecimii, nu ştia cum stau lucrurile în privinţa dietei creştine? BA DA! Doar că n-a înţeles (de la început) că viziunea avută era o simplă metaforă.

Totuşi, nici măcar în vis/viziune/extaz nu a mâncat necurat. În realitate nici atâta! Lucrul acesta nu-l puteţi înţelege toţi cei care-mi aruncaţi în faţă cearşaful cu spurcăciuni.