View Single Post
  #1962  
Vechi 13.08.2012, 21:16:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Hramul Mănăstirii Polovragi din județul Gorj

Credincioșii din Oltenia sunt așteptați în număr mare la hramul Mănăstirii Polovragi din județul Gorj, miercuri, 15 august, de praznicul „Adormirii Maicii Domnului”.

Sărbătoarea de prăznuire va fi precedată de slujba de resfințire a Bisericii sfântului așezământ monahal, care va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Resfințirea este prilejuită de finalizarea lucrărilor de restaurare și consolidare a bisericii mănăstirii, care au început în anul 2004.

Slujbele religioase dedicate evenimentului vor debuta marți seara, începând cu ora 19,00, când va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Privegherea, după care se va cânta Prohodul Maicii Domnului. Miercuri, în ziua praznicului, se va săvârși Acatistul Maicii Domnului, rânduiala de resfințire a sfântului locaș de închinare și slujba Sfintei Liturghii arhierești, după cum ne informează Gheorghe Cioiu. La final, cei prezenți sunt invitați să participe la tradiționala agapă frățească.

Mănăstirea Polovragi este situată la nord – est de Târgu Jiu, la poalele muntelui Piatra Polovragilor, fiind ridicată în anul jurul anului 1505. Până în secolul XX, așezământul Polovragi a fost mănăstire de călugări. Odată cu instalarea regimului comunist, în urma Decretului care urmărea desființarea tuturor mănăstirilor, călugării de aici au fost evacuați și mănăstirea închisă cultului. Sfântul locaș monahal și-a reînceput activitatea, ca obște de maici, la începutul anilor 1950, în timpul Mitropolitului Firmilian al Olteniei. În prezent, mănăstirea numără 32 de maici.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote