[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aici, este o deosebire între practica ortodoxă şi cea catolică. Din câte înţeleg, în practica ortodoxă se poate să fii amânat de la Împărtăşanie până la îndeplinirea canonului. La noi, "iertare" şi "dezlegare" sunt cuvinte diferite pentru acelaşi lucru: te poţi împărtăşi imediat după ce te spovedeşti şi auzi formula de dezlegare ("Eu te dezleg...."), rămânând obligaţia îndeplinirii ulterioare a canonului. Cel care a primit dezlegare, eventual s-a şi împărtăşit, dar nu şi-a făcut canonul se află în stare de graţie, dar este urmărit de debitele sale. Dacă nu le va plăti în timpul vieţii, le va plăti în decursul stagiilor purgatoriale, ori va plăti un suflet caritabil pentru el. Nimeni nu intră în rai cu datorii. Noi am vrea să intrăm direct în rai, iar nu în purgatoriu, de aceea trebuie să ne luăm canoanele în serios. Cu alte cuvinte, rezultatul spovezii este: fie penitentul primeşte dezlegarea, ceea ce înseamnă că se poate împărtăşi, fie penitentul nu o primeşte, fiindcă preotul constată că nu o poate da, de exemplu când constată că există motive temeinice de îndoială asupra căinţei, sau asupra calităţii examenului de conştiinţă sau constată că e în faţa unui excomunicat pentru care nu are capabilitate de dezlegare.

Sa inteleg ca si daca marturisesti un pacat mare, grav (avort, desfranare, sodomie, furt, omor, etc) poti sa te imparatsesti imediat si sa faci canonul ulterior, sau in astfel de situatii nu mai poti sa te impartasesti de loc, niciodata? In practica ortodoxa stiu ca ti se da un numar de ani (= canon) in care nu ai voie sa te impartasesti daca ai savarsit astfel de fapte, si doar daca in acesti ani te tii de canon (postesti, iti faci rugaciunile care ti se dau, si mai ales nu mai repeti pacatul respectiv) la sfarsitul perioadei poti primi sfanta impartasanie. Iar pe parcursul acestei perioade, daca dai dovada de ascultare si ravna, aceasta se poate scurta (la fel ca si in cazul pedepsei penale, cu inchisoarea). Daca insa repeti pacatul, sau faci altul la fel de mare, risti sa ti se dea "pedeapsa maxima" pentru amandoua. N-am auzit la noi in biserica de "excomunicare", am auzit doar in scrieri mai vechi termenul de "anatema' sau "afurisire", dar care se aplica mai mult in cazul prelatilor, clericilor care pacatuiau si mai ales recidivau in pacat. Ceva de genul prima data era iertat, dar daca recidiva se caterisea si se si afurisea. N-am auzit insa ca vreun mirean sa se afuriseasca pentru vreo anume pricina, dar probabil ca exista si astfel de posibilitati.
Presupun ca si preotul pus in fata unei astfel de decizii are de facut o alegere grea: dezleaga un pacatos si il trimite in rai fara sa merite, sau trimite in iad un om nevinovat. La fel ca si un judecator, doar ca sentinta acestuia nu e atat de definitiva. Oare nu e prea mult pentru un om sa ia o astfel de decizie ? Sau sentinta definitiva o da abia Dumnezeu la Judecata de Apoi? Daca un om moare si preotul nu ajunge la timp, sau dintr-un motiv sau altul nu ii da dezlegare si nu-l impartaseste, nu mai exista totusi speranta de mantuire, de iertare din partea lui Dumnezeu pentru omul acela, mai ales daca rudele se roaga pentru el si ii fac pomeni?