Psihosomatica este o disciplina (ramura a psihiatriei, in mod clasic, iar acum inclusa in multe scoli ale psihologiei, cu tendinta de a deveni disciplina distincta) in care nu detin competente deosebite. Am studiat cate ceva la cursul de Psihopatologie si psihiatrie, in anii 3 si 4. Profesorul Ionescu, unul dintre cei mai renumiti psihiatri romani (printre altele, a organizat si condus doua congrese mondiale de psihiatrie si psihopatologie in Bucuresti!...), ne prezenta uneori diverse date corelative intre suferintele sau particularitatile vietii psihice si sanatatea trupeasca. Era convins ca viitorul va aduce mai multe date in privinta psihosomaticii insa credea ca raspunsul trebuie cautat mai degraba in dezvoltarea biochimiei si a geneticii. Cel putin in viitorul apropiat.

Din pacate, desi preocuparile pentru unitatea suflet-corp sunt vechi, iar in psihologie avem modele psihosomatice de la Galenus si Hipocrate, astazi consider ca mai degraba se speculeaza mult... Foarte mult... Si foarte rau pentru sanatatea noastra (mai ales psihica, intrucat se induc tot felul de idei delirante...).

Ce sa spun... Miroase a orientalism, new-age si alte amestecuri. Eclectism pagubos, cu doze mari de amatorism. Iata opinia mea.

Multe date sunt cu totul eronate. De pilda afirmatiile citate de Cristian in legatura cu alcoolismul sunt departe de adevarata conditie a alcoolicului, asa cum o cunosc medicii, psihologii, preotii, AA-ul si alcoolicii insisi. In acea prezentare este un surogat de psihanaliza (relatia cu tatal...) pe care nici un psihanalist serios nu o baga in seama. Lucrurile se abordeaza cu totul altfel. Ar fi multe de spus, nu e loc aici pentru a pune cateva idei de baza, considerate astazi axiome in privinta alcoolismului. Ceea ce se stie cert cu privire la alcool, este ca intervine simultan un sistem de factori printre care: predispozitia ereditara, modelele culturale (de pilda in Romania, Rusia si Finlanda exista traditii, obiceiuri si apucaturi intregi legate de consumul de alcool...) si anumite particularitati ale personalitatii (anumite tulburari de personalitate predispun si mentin consumul de alcool mai mult decat altele). Insa terapiile cele mai eficiente ale alcoolismului se fac in lume prin AA, care are la baza un program religios, aproape in totalitate crestin. Asadar alcoolismul este in primul rand o boala a sufletului in sensul pe care il dam noi in lumina Sfintilor Parinti. Si cel mai bine se abordeaza duhovniceste, desi sunt implicate, cu rol secundar, si alte mecanisme si conditii.

Se cunosc cat de cat, in psihosomatica, etiologia si mecanismele patogene precum si tratamentul pentru: ulcer si alte afectiuni ale tubului digestiv si glandelor anexe; tulburari cardiovasculare/circulatorii; astmul bronsic si alte afectiuni respiratorii; tulburari legate de functia sexuala; reumatism. Se fac progrese si in ceea ce priveste bolile pielii.
Insa aceste tulburari sunt explicate tinind cont de buna cunoastere a fiziologiei corpului, de mecanismele de reglare (nervoasa si hormonala, factori locali tisulari etc.) ale functiilor organismului.

Personal sunt foarte rezervat in a gasi "semne" (implicit si "minuni") ale organizarii mintale pe teritoriul corpului. E drept ca exista o unitate corp-suflet, insa dincolo de unitate si influente reciproce eu cred ca pierdem din vedere specificitatea legilor de organizare si functionare ale fiecarui nivel de existenta a omului.

Abordarea duhovniceasca nu face parte nici din medicina nici din psihologie. E cu totul altceva. Din pacate avem tendinta (si o au si unii dintre sfintitii nostri pastori duhovnicesti) sa amestecam lucrurile... Eu cred ca e necesara mai intai o buna pregatire specifica pe un domeniu sau altul, abia apoi o incerccare de dialog si corelare.

Holismul contemporan, tendinta spre eclectism, sufera cred mai degraba de amatorism decat de vreo virtute. E posibil insa sa fim intr-un proces de dezvoltare fara precedent pe Terra. Viitorul va dezvalui roadele acestor ipoteze si tatonari actuale.

Categoric, e prea devreme sa ne pronuntam.
Iar eu sunt un adversar declarat al eclectismului, cel putin asa cum am vazut ca se practica azi. Adica, pripit, dupa ureche si mai degraba din interese joase, care nu fac cinste menirii omului de stiinta si omului, in general...

Am credinta ferma ca terapia duhovniceasca este de capatai si totodata ca, in echipa de oameni cu capul pe umeri, se poate colabora si cu medicina si psihologia stiintifica consacrata (nu cu cea amatorista si speculativa). Dar conducatorul trebuie sa fie omul induhovnicit. In definitiv, Insusi Domnul.

Aceasta este pozitia mea.
Post si rugaciune, asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu! AMIN+