Citat:
În prealabil postat de Dumitru73
din câte știu în Rusia puterea este laică, cel puțin teoretic.
Biserica nu are puteri nici puteri legislative, nici executive.
|
O chestiune de doctrină, din câte văd recurentă pe forum, este aceea, pe de o parte, a deosebirii dintre statul creștin (religios) și teocrație, iar pe de altă parte a deosebirii dintre statul laic și laicism.
Statele religioase sunt altceva decât teocrațiile. Spre exemplu, practic toate statele Europei medievale și postmedievale (până după Revoluția Franceză) au fost state creștine. Teocrație am avut un singur exemplu în Evul Mediu european: Geneva în timpul lui Calvin. Un al doilea exemplu de teocrație, Florența din timpul lui Fra Savonarola, trebuie considerat mai degrabă o încercare eșuată.
Deosebirea dintre statul creștin și teocrația creștină vine din răspunsul la întrebarea: conducerea spirituală și conducerea seculară a poporului sunt slujiri făcute de aceiași miniștri sau slujiri diferite, făcute de miniștri diferiți ?
În statul creștin, puterea seculară este delegată de Biserică unui conducător secular. Împăratul primește coroana de la Papa (de la Patriarh, în cazul Imperiului Bizantin de după schismă), regii și principii sunt investiți de cardinali (mitropoliți), care rămân doar "prinți ai Bisericii". Singurul rol al Bisericii în materie temporală este eventualul arbitraj între împărați și principi, adică rolul de mediator. În principiu, în statul creștin Biserica are un cuvânt de spus în desemnarea principelui, dar nu și în înlăturarea lui, cu toate că pedepsele ecleziale mergând până la excomunicare îi stau mereu la dispoziție.
Dimpotrivă, în statul creștin teocratic oamenii Bisericii conduc nemijlocit afacerile temporale. Calvin se ocupa de administrarea Poliției, Savonarola de lista celor care joacă jocuri de noroc în Florența.
În Biblie, deosebirea dintre "stat teocratic" și "stat religios" apare cu cea mai mare pregnanță în Cărțile Regilor, anume când se trece de la Judecători la Regatul Unificat.
Forma de guvernământ nu este esențială, putând fi oricare în statul creștin, după cum clarifică Sf Pius al X-lea în enciclica Notre Charge Apostolique:
http://www.catehism.ro/m_Notre_charge.htm
Astfel, au existat numeroase state creștine organizate ca republici, spre exemplu Republica Veneția. Sau, probabil cel mai vechi stat european, Republica San Marino. Statele românești medievale au fost state creștine, având ca formă de organizare monarhia electivă.
În zilele noastre, exemplu de stat creștin mai este Republica Malta. Și Ungaria s-ar părea că virează (parțial) spre acest model, judecând după elemente din noua sa Constituție.
Statul religios nu exclude democrația, pe când teocrația exclude democrația, prin definiție. Israelul se denumește pe sine "statul evreu", fiind în mod indiscutabil o democrație. Și Iranul este o democrație, fiind în același timp un stat religios. Dimpotrivă, statele Peninsulei Arabiei (EAU) sunt teocrații.
La polul celălalt, avem statul laic și statul laicist. Conducătorul ambelor nu mai este "din mila lui Dumnezeu", ci "din mila poporului". Dar cam atât le aseamănă, restul sunt deosebiri. Astfel, statul laic (dar nu laicist) se poate baza pe morala creștină, aceasta fiind ideea fundamentală a tuturor partidelor creștin-democrate (azi "populare"). Statul laic este un stat a-religios, pe când statul laicist este un stat anti-religios, așa cum a fost Franța în timpul Revoluției, sau Rusia bolșevică.
La urma urmei, problema rămâne deschisă. Spre ce fel de state doresc oamenii să se îndrepte și să-și construiască, nu putem ști de acum. Să observăm, însă, că România nu este definită în Constituție drept "stat laic", probabil că nici Rusia. De aceea, "stat laic" este un element mai degrabă de filosofie politică decât de drept constituțional.