Mai întâi, trebuie spus că există multă deosebire între hepatita B și infecția cu virusul B. Prima este o boală, în timp ce a doua nu este o boală, ci potențialitatea unei boli care nu necesită altceva decât supraveghere periodică. Hepatită B înseamnă inflamare în ficat, a cărei expresie de laborator este dată de un set de analize numite "transaminaze".
Acuma, punând răul în față și presupunând nu că e o banală infecție, ci chiar hepatită B, situația e foarte departe de a fi fără speranță. În mare, 50 % dintre cazurile de hepatită B se vindecă. Vorbesc de vindecare completă, cu "restitutio in integrum", adică exact ca și când boala nu a fost.
Iarăși, punând răul în față și presupunând că prietenul dv este din jumătatea la care boala merge prost: de obicei are un caracter trenant. Evoluția durează foarte mult timp (în medie cam 20 de ani) până când apar complicații care întunecă prognosticul: ciroză, cancer hepatic, etc. Mai rar poate apărea hepatită fulminantă cu sfârșit neașteptat.
Ce trebuie făcut ? În ceea ce privește îngrijirea spirituală, o bună legătură cu preotul sau chiar cu un laic mai înaintat în credință este esențială. Și dv îl puteți ajuta mult. Din punct de vedere spiritual, bolile pot avea 4 cauze cunoscute, dar de obicei sunt încercări pe care ni le trimite Dumnezeu.
Din punct de vedere medical, este esențial să aibă mereu același doctor care să îl supravegheze, fiind de prevăzut că e nevoie de supraveghere medicală timp de mai mulți ani. Pe de o parte, medicina nu e ca matematica. Chiar și acolo avem de multe ori soluții multiple la aceeași problemă, cu atât mai mult în medicină. Pe de altă parte, invidia medicorum...școlile sunt diferite în ce privește dacă să se dea terapie hormonală și când să se dea, dacă să se dea antiretrovirale și când să se dea, etc. Dar, așa cum unei mașini îi face bine să aibă același mecanic, chiar dacă nu este cel mai genial mecanic din lume, cu atât mai mult e valabil acest lucru la oameni și la bolile lor.
În sfârșit, din punct de vedere social este imperios necesar, respectând timpii odihnei, să ducă o viață normală. La 28 de ani ai acumulat ceva, dar încă nu ai produs mare lucru, iar gândul că, gata, de acuma ești așa, ca un fel de pensionar, poate el însuși să te îmbolnăvească de ficat. Chiar în ipoteza cea mai pesimistă, el va avea timp să își umple paharul lui.
În Cristos, Domnul nostru,
M.D.
|