Eu sunt psiholog, nu am treaba cu medicamentele (aceasta fiind sarcina medicilor psihiatri).
Cat priveste psihologia, este usor sa ne facem o oimagine asupra statutului ei daca vom conslta un tratat de psihologie generala, un manual scolar macar, respectiv una din multele carti care prezinta evantaiul consilierii si al psihoterapiior.
Dati pe google si veti avea o prima imagine, pe cat de bogata pe cat doriti sa cercetati.

Dar, iertati-ma ca va intreb (pe toti cei care cititi aici): nu ati facut psihologie la scoala?.... Ma asteptam ca oamenii care au traversat programa de psihologie din clasa a X-a de liceu sa aiba o orientare, fie si minimala, asupra domeniului.
Vedeti, cata vreme scoala nu e scoala, din nenumarate motive, iata ca lucruri elementare continute in programele scolare la o disciplina sau alta ne predispun la diverse lucruri, nu fericite, mai tarziu...

Cat priveste psihologia, am descoperit chiar din facultate (si aveam sa aprofundez asta mai tarziu, ca profesor si consilier) ca multi oameni nu au "priza" la aceasta disciplina. Motivele sunt numeroase, insa cel mai important element cred ca este acesta:
- ca si in Teologie, psihologia solicita celui care o studiaza o insusire aparte, aceea de a reusi sa realizeze o aplecare spre sine, cu altfel de instrumente decat in stiintele clasice. Asa cum unii oameni nu sunt capabili sa arunde o privire inlauntrul lor pentru a-si vedea pacatele, asa si in psihologie unii oameni nu sunt capabili sa cerceteze cu mintea insasi structura si functionarea mintii, cu constiinta insasi miscarea constiintei etc.

In psihologie mintea este solicitata sa devina maximal reflexiva: ea se pliaza asupra ei insasi, ca o oglinda care se oglindeste pe sine...
Unii oameni nu reusesc aceasta performanta (altminteri banala), oricat de dotati intelectual sunt in alte privinte. Este curios ca operatiile mintale ale reflexiei de sine la unii oameni se formeaza inca din pruncie iar la altii nu se formeaza niciodata sau se dezvolta la un nivel precar, ingreunindu-le cercetarea si descoperirea de sine. De ce e asa nu stiu. Probabil factorul cel mai important este educatia timpurie. Un copil educat de mic sa se priveasca pe sine insusi are mult mai mari sanse sa dezvolte "organul smeritei cugetari" decat unul care a fost educat sa caste mereu gura in ograda vecinului...
Mai sunt multe alte explicatii posibile...

P.S. In Romania avem un nivel, dupa opinia mea, foarte jos in ceea ce priveste reprezentarea sociala a stiintelor si practicilor cercetarii de sine. Psihiatria si psihologia sunt mari necunoscute in ochii opiniei publice, existind nenumarate distorsiuni, prejudecati si false perceptii ale acestor domenii. Buba e ca din acest motiv oamenii cad victima unei largi categorii de sarlatani care le fructifica prejudecatile si, la final, ii fac pe oameni sa creada ca asa e de fapt psihologia si psihiatria, o sarlatanie...
Cred ca aici responsabilitatea este in primul rand a psihologilor: ar fi datoria noastra sa prezentam mult mai des si mai generos acest domeniu, astfel incat publicul larg sa stie intre ce limite reale se intinde colaborarea cu un psi.
Dar traim in Romania, tara tuturor posibilitatilor ignorantei, batjocurii, furtului, minciunii si dezinformarii. De aceste pretioase insusiri ale actualei vietuiri romanesti nu este scutita, bineinteles, nici Sfanta Biserica. Ce sa ma mai plang eu de dezastrul din reprezentarea sociala a psihologiei, cand insasi imaginea Bisericii este terfelita in chip si fel, iar viata liturgica este schimonosita si injosita in moduri de nespus... Cata vreme insa nu avem nimic mai bun decat sa ne vedem fiecare de treaba lui, cu frica de Dumnezeu, cu evlavie si cu dragoste, sa lasam istoria sa isi urmeze cursul, cum dealtfel a stiut sa faca mereu: cat prost, cand mai prost, cand foarte prost, uneori chiar binisor. Cine poate rasuci butonul istoriei spre frecventa care ii convine? In nici un caz entuziastii care vor sa schimbe lumea... Caci nu vremurile sunt sub oameni ci oamenii sunt sub vremuri...
Dumnezeu sa ne curateasca si sa ne lumineze cu harul Sau, ca sa ne facem fiecare treaba bine, acolo unde am fost pusi, spre lauda si cinstirea Domnului nostru Iisus Hristos, in veci.